22 de definiții pentru căpățână căpățină (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căpățâ sf [At: (a. 1749) GCR II, 44/16 / V: i / Pl: ~ni, (reg) ~ne / E: ml *capitina] 1 (Pop) Craniu. 2-4 (Irn) Cap (1) omenesc mare (disproporționat sau prost). 5 Cap de animal adesea preparat ca mâncare Si: glavă, glăvătănă. 6 Parte bulbucată a unor plante, formată, de obicei, din tulpină sau din suprapunerea frunzelor Si: băciulie, bulb, căciulie, măciulie, tuberculă. 7 Parte de deasupra a scăunoaiei cu care se strâng doagele Si: (reg) broască, cap (135), (reg) ceacâie, cioc, ciochie, clobanț. 8 Butucul roții carului. 9 Val al morii. 10 (Înv; îs) ~ de zahăr Bucată mare de zahăr de formă conică Si: căpiță (3). 11 (Art) Constelația Perseu Si: (pop) barda, carul-dracului, toporul.

CĂPĂȚẤNĂ, căpățâni, s. f. 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpățână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpățână de zahăr.Lat. pop. capitina.

CĂPĂȚẤNĂ, căpățâni, s. f. 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpățână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpățână de zahăr.Lat. pop. capitina.

CĂPĂȚẤNĂ, căpățâni, s. f. 1. Cap de animal mort sau tăiat (în vederea consumului). 2. Cap de om mort desprins de trup; p. ext. (ir.) cap. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpățână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpățână de zahăr.Lat. *capitina.

CĂPĂȚÂNĂ ~i f. 1) Cap de animal tăiat sau mort. 2) iron. Cap mare (de om). 3) Partea sferică a unor plante. ~ de varză. ~ de usturoi. [G.-D. căpățânii] /<lat. capitina

căpățână f. 1. cap mare de animal despărțit de corp; 2. cap de om mort despuiat de piele și păr, craniu; 3. fam. cap mare și sec; 4. fig. ce seamănă unei căpățâni: bulb (de ceapă, usturoiu sau varză), con (de zahăr), butuc (de roată). [Lat. *CAPITINA (din caput, capitis)].

căpățínă sf vz căpățână

CĂPĂȚÍNĂ s. f. v. căpățînă.

CĂPĂȚÎ́NĂ, căpățîni, s. f. 1. Cap de animal mort. Fata, cum îl văzu că adormi bine, luă o căpățînă de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binișor pe dînsa... și... plecă la sănătoasa. ISPIRESCU, L. 324. După ce a ucis mistrețul, el îi înfige căpățîna în copaciul sacru care umbrește statua Dianei vînătorițe. ODOBESCU, S. III 75. ♦ Cap de animal bun pentru mîncare. A dejunat așa de ușor: trei ouă răscoapte, o căpățînă de miel cu borș, niște stufat, prune cu carne. CARAGIALE, O. II 169. ♦ Cap de om mort, desprins de trup; tigvă, hîrcă. Dete peste niște grămezi de căpățîni și oase de oameni. ISPIRESCU, L. 100. ♦ (Uneori ironic) Cap. O ființă din os sfînt poate pierde căpățînă prin sabia gîdei, dacă binevoiește a porunci împăratul. SADOVEANU, D. P. 29. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam ca Galilei că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I 140. În cap mîna că-i puneam, La pămînt îl aduceam, Căpățînă i-o tăiam. ALECSANDRI, P. P. 89. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină (v. bulb) sau din suprapunerea frunzelor. Căpățînă, de usturoi. Căpățînă de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Cei cu pricina de ieri o adus zece căpățîni de zahăr. ALECSANDRI, T. 194. – Variantă: căpățínă (EMINESCU, N. 76, NEGRUZZI, S. I 156) s. f.

căpățî́nă f., pl. ĭ (lat. capĭtina, d. caput, cap). Cap mare de animal saŭ (iron.) și de om: căpățînă de boŭ. Craniŭ. Ceĭa ce seamănă a căpățînă, ca: o varză, un bulb de ceapă saŭ usturoĭ́, un con de zahăr, un butuc de roată ș. a. Constelațiunea luĭ Perseŭ. V. țeastă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpățấnă s. f., g.-d. art. căpățấnii; pl. căpățấni

căpățână s. f., g.-d. art. căpățânii; pl. căpățâni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPĂȚÂNĂ s. v. butuc, cap.

CĂPĂȚÂNĂ s. 1. v. craniu. 2. (BOT.) (reg.) căciulie. (~ de usturoi.) 3. (TEHN.) cap, cioc, (reg.) broască, ciochie, clobanț. (~ la scăunoaia dogarului.) 4. v. broască.

CĂPĂȚÂNA s. art. v. perseu.

căpățîna s. art. v. PERSEU.

CĂPĂȚÎ s. 1. (ANAT.) craniu, hîrcă, scăfîrlie, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.) 2. (BOT.) (reg.) căciulie. (~ de usturoi.) 3. (TEHN.) cap, cioc, (reg.) broască, ciochie, clobanț. (~ la scăunoaia dogarului.)

căpățî s. v. BUTUC. CAP.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căpățînă (căpățấni), s. f.1. Cap despărțit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligență. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă. – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpățînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpățînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Pușcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de „cap de mort” sau „craniu” nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloștină.Der. căpățînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpățînat, căpos); încăpățîna, vb. (a se îndîrji); descăpățîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) și posibil și alb.

arată toate definițiile

Intrare: căpățână
căpățână substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpățâ
  • căpățâna
plural
  • căpățâni
  • căpățânile
genitiv-dativ singular
  • căpățâni
  • căpățânii
plural
  • căpățâni
  • căpățânilor
vocativ singular
plural
căpățină substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpăți
  • căpățina
plural
  • căpățini
  • căpăținile
genitiv-dativ singular
  • căpățini
  • căpăținii
plural
  • căpățini
  • căpăținilor
vocativ singular
plural

căpățână căpățină

  • 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Fata, cum îl văzu că adormi bine, luă o căpățînă de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binișor pe dînsa... și.. plecă la sănătoasa. ISPIRESCU, L. 324.
      surse: DLRLC
    • După ce a ucis mistrețul, el îi înfige căpățîna în copaciul sacru care umbrește statua Dianei vînătorițe. ODOBESCU, S. III 75.
      surse: DLRLC
    • A dejunat așa de ușor: trei ouă răscoapte, o căpățînă de miel cu borș, niște stufat, prune cu carne. CARAGIALE, O. II 169.
      surse: DLRLC
  • 2. Cap de om mort desprins de trup.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: craniu hârcă tigvă un exemplu
    exemple
    • Dete peste niște grămezi de căpățîni și oase de oameni. ISPIRESCU, L. 100.
      surse: DLRLC
    • 2.1. ironic Cap (mare) de om.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: cap (extremitate, vârf) 3 exemple
      exemple
      • O ființă din os sfînt poate pierde căpățînă prin sabia gîdei, dacă binevoiește a porunci împăratul. SADOVEANU, D. P. 29.
        surse: DLRLC
      • Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam ca Galilei că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I 140.
        surse: DLRLC
      • În cap mîna că-i puneam, La pămînt îl aduceam, Căpățîna i-o tăiam. ALECSANDRI, P. P. 89.
        surse: DLRLC
  • 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Căpățână de usturoi. Căpățână de varză.
      surse: DEX '09 DLRLC
  • 4. Nume dat unor obiecte de formă conică.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cei cu pricina de ieri o adus zece căpățîni de zahăr. ALECSANDRI, T. 194.
      surse: DLRLC

etimologie: