călin², ~ă a [At: REV. CRIT. III, 91 / Pl: ~i, ~e / E: nct] Căldicel (1).

călin¹ sm [At: ALEXANDRI, T. 1609/ Pl: ~i / E: drr călină] 1 (Bot) Arbust sălbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe și cu fructe roșii, zemoase, necomestibile, în formă de ciorchini Si: călinar, gălușcă (Viburnum opulus). 2 (Bot; reg) Lemnu-vântului (Syringa josikaea). 3 (Bot; reg) Obligeană (Acorus calamus). 4 (Bot; reg) Hortensie (Hydrangea opuloides). 5 (Bot; reg) Lemn câinesc (Ligustrum vulgare) 6 Dans țărănesc, nedefinit mai îndeaproape. 7 Melodie după care se execută dansul călin¹ (6). 8 Melodie împreună cu dansul.

CĂLIN, călini, s. m. Arbust sălbatic, cu flori albe și fructe roșii în formă de ciorchini; se cultivă și în grădini (Viburnum opulus). Frunză verde de călin, îmi înec aleanu-n vin. ALECSANDRI, T.1609. În prunduț de mare Sub zare de soare Născut-a, Crescut-a... Un roșu călin. TEODORESCU, P. P. 85. Cînd călinul înflorește, Toată lumea se veselește. GOROVEI, C. 273.

CĂLIN, călini, s. m. Arbust sălbatic cu flori albe și cu fructe roșii în formă de ciorchini (Viburnum opulus). – Din călină.

CĂLIN ~i m. Arbust care crește prin păduri, cu flori albe și cu fructe roșii, acrișoare la gust, dispuse în ciorchini. /Din călină

călin m. frumos arbust cu flori albe si boabe roșii (Viburnum opulus). [Slav. KALINA].

călín m. (d. călină). Un copăcel caprifoliaceŭ care crește pin pădurĭ și tufișurĭ umede și care are florĭ albe și bobițe roșiĭ zemoase și acrișoare (viburnum ópulus). Adj. Boŭ călin, cam cenușiŭ cu botu, coada și picĭoarele negricĭoase (Est. Rar).

❍AMĂRUȘ sm. 🌿 Bucov. = CĂLIN [amar].

călin (arbust) s. m., pl. călini

călin (arbust) s. m., pl. călini

călin s. m., pl. călini

CĂLIN s. (BOT.; Viburnum opulus) (reg.) amăruș.

CĂLIN s. (BOT.; Viburnum opulus) (reg.) amăruș.

călin (călini), s. m. – Arbust cu flori albe (Viburnum opulus). Sl. (bg., sb., cr., ceh., pol., rus.) kalina, din sl. kalŭ „lut” (Cihac, II, 38; Conev 45). Din lat. *calῑnus, după Rosetti, I, 79, insuficient explicat. – Der. călină, s. f. (fructul călinului).

călin, -ă, adj. (reg.) căldicel, călduț.

călin, călini, s.m. (bot.) Arbust cu flori albe și cu fructe roșii în formă de ciorchine (Viburnum opulus L.). ■ (med. pop.) Contra tusei, bolilor de inimă, de stomac etc. – Der. regr. din calină (MDA).

călin, călini, s.m. – (bot.) Arbust cu flori albe și cu fructe roșii în formă de ciorchine (Viburnum opulus L.). ♦ (med. pop.) Contra tusei, bolilor de inimă, de stomac etc. (Borza, 1968: 179). – Der. regr. din calină (< bg. kalina „fructul călinului”, ucr. kalina, Scriban) (MDA).

călin, -i, s.m. – (bot.) Arbust cu flori albe și cu fructe roșii în formă de ciorchine (Viburnum opulus L.). Se folosește în medicina populară la tuse, boli de inimă, de stomac etc. (Borza 1968: 179). – Din sl. kalina.

CĂLIN (< călină) s. m. Arbust originar din Europa, Asia, America, Africa, de c. 3 m înălțime, cu frunze opuse, lobate, cu flori albe și fructe drupe mici (Viburnum opulus); unele varietăți se cultivă ca arbuști ornamentali (ex. „boule de neige”).

CĂLIN, Sergiu (n. 1923, București), inginer electrotehnician român. Prof. univ. la București. Studii, cercetări, lucrări de sinteză în domeniul regulatoarelor automate adaptive, extremale, multivariabile, numerice și al protecției prin relee.

Călin etc. v. Calinic III.

Călin Prenume de mare vechime la români, frecvente și răspîndite în toate regiunile țării, Călin și Călina sînt și astăzi la modă, în bună măsură datorită cunoscutului poem eminescian Călin. Deși sînt perfect identice cu călin și călină (un arbust cu flori albe și fructe roșii – căline), numele personale nu au nici o legătură cu domeniul florei, întrucît reproduc, pe Kalin, Kalina întîlnite în onomastica slavilor, la bulgari, sîrbi, croați, ruși ucraineni. Lăsînd la o parte ipoteza originii turco-tătare a lui Kalin (s-a propus un etimon a cărui semnificație ar fi „gros, corpolent”), total nepotrivit pentru vechi nume de botez, Călin și Călina aparțin familiei onomastice → Calinic, nume calendaristic la slavi, români și alte popoare europene. Folosite, de ex. la ruși, drept forme curente pentru numele de origine grecească, Kalin se explică prin eliminarea părții finale din Kalin-ik, considerată a fi sufix diminutival de către o populație care nu mai înțelegea semnificația originară a numelui (aceeași scurtare a numelui grecesc o întîlnim și într-o inscripție latină din Dacia, unde apare Calin); deși nu pot fi puse în legătură, este interesant de amintit că la vechii greci erau în uz un nume Kallinos (purtat de un poet elegiac din sec. 7 î.e.n.) și fem. Kalline (soacra poetului Pindar). La ucraineni și huțuli, Kalina este forma populară a unui alt nume calendaristic, Aculina, dar legătura cu aceasta este tîrzie și nemotivată etimologic. Prezența lui Călin în vechile noastre documente este semnalată încă din 1391 (în Țara Făgărașului); derivatul toponimic Călinești (numele unui sat din Argeș atestat în 1388), probează uzul timpuriu ai numelui la români, care trebuiau să folosească întîi pe Călin și apoi să-l derive și pe Călinești. Folosite și astăzi ca hipoc. Călinaș și Călinel se adaugă unor vechi derivate Calincea, Calinița etc.

VIBURNUM L., CĂLIN, fam. Caprifoliaceae. Gen originar din Africa, Asia, America, Europa, cca 120 specii, arbuști sau arbori mici de seră și cîmp, cu frunze persistente sau caduce, opuse, întregi, dentate sau lobate, nervat-digitate sau palmat-nervate. Flori, de obicei, albe, uneori puternic parfumate (corolă rotundă, patentă, campanulată sau tubuloasă cu 5 lobi, tub floral drept, 5 stamine, de obicei 3 stigmate sesile), în cimă umbeliformă, multifloră, terminală. Fruct, drupă cu 1 sămînță sferică sau ovată, roșie, oranj, neagră, albastră sau galbenă.