călin¹ sm [At: ALEXANDRI, T. 1609/ Pl: ~i / E: drr călină] 1 (Bot) Arbust sălbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe și cu fructe roșii, zemoase, necomestibile, în formă de ciorchini Si: călinar, gălușcă (Viburnum opulus). 2 (Bot; reg) Lemnu-vântului (Syringa josikaea). 3 (Bot; reg) Obligeană (Acorus calamus). 4 (Bot; reg) Hortensie (Hydrangea opuloides). 5 (Bot; reg) Lemn câinesc (Ligustrum vulgare) 6 Dans țărănesc, nedefinit mai îndeaproape. 7 Melodie după care se execută dansul călin¹ (6). 8 Melodie împreună cu dansul.

călin², ~ă a [At: REV. CRIT. III, 91 / Pl: ~i, ~e / E: nct] Căldicel (1).

CĂLIN, Sergiu (n. 1923, București), inginer electrotehnician român. Prof. univ. la București. Studii, cercetări, lucrări de sinteză în domeniul regulatoarelor automate adaptive, extremale, multivariabile, numerice și al protecției prin relee.

Călin Prenume de mare vechime la români, frecvente și răspîndite în toate regiunile țării, Călin și Călina sînt și astăzi la modă, în bună măsură datorită cunoscutului poem eminescian Călin. Deși sînt perfect identice cu călin și călină (un arbust cu flori albe și fructe roșii – căline), numele personale nu au nici o legătură cu domeniul florei, întrucît reproduc, pe Kalin, Kalina întîlnite în onomastica slavilor, la bulgari, sîrbi, croați, ruși ucraineni. Lăsînd la o parte ipoteza originii turco-tătare a lui Kalin (s-a propus un etimon a cărui semnificație ar fi „gros, corpolent”), total nepotrivit pentru vechi nume de botez, Călin și Călina aparțin familiei onomastice → Calinic, nume calendaristic la slavi, români și alte popoare europene. Folosite, de ex. la ruși, drept forme curente pentru numele de origine grecească, Kalin se explică prin eliminarea părții finale din Kalin-ik, considerată a fi sufix diminutival de către o populație care nu mai înțelegea semnificația originară a numelui (aceeași scurtare a numelui grecesc o întîlnim și într-o inscripție latină din Dacia, unde apare Calin); deși nu pot fi puse în legătură, este interesant de amintit că la vechii greci erau în uz un nume Kallinos (purtat de un poet elegiac din sec. 7 î.e.n.) și fem. Kalline (soacra poetului Pindar). La ucraineni și huțuli, Kalina este forma populară a unui alt nume calendaristic, Aculina, dar legătura cu aceasta este tîrzie și nemotivată etimologic. Prezența lui Călin în vechile noastre documente este semnalată încă din 1391 (în Țara Făgărașului); derivatul toponimic Călinești (numele unui sat din Argeș atestat în 1388), probează uzul timpuriu ai numelui la români, care trebuiau să folosească întîi pe Călin și apoi să-l derive și pe Călinești. Folosite și astăzi ca hipoc. Călinaș și Călinel se adaugă unor vechi derivate Calincea, Calinița etc.