14 definiții pentru căiță goiță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂÍȚĂ, căițe, s. f. 1. (Reg.) Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din sb. kaica.

căíță sf [At: ANON. CAR. / P: că-i~ / V: goí~ / Pl: ~țe, ~ți / E: bg каица, srb kaica] 1 (Reg) Bonetă. 2 (Pop) Membrană care învelește capul unor copii nou- născuți Si: tichie. 3 (Îe) Născut cu ~ (pe cap) Se spune despre un om norocos. 4 (Reg) Placentă (1).

CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) 1. Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din scr. kaica.

CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Regional) Bonetă, scufie; (Transilv.) căciulă. O grămadă dă oameni vrăjbiți... Toți avînd pă cap căițe roși. BUDAI-DELEANU, Ț. 329.

CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) Bonetă, scufie, căciulă. – Sb. kaica.

căiță f. 1. scufie de copil, legată pe sub bărbie; 2. Tr. căciula Jienilor. [Șerb. KAITA, scufie împodobita cu monede].

căíță f., pl. e (sîrb. kaíca, salbă purtată la cap). Vest. Scufie de copil. Trans. Căcĭulă neagră a țăranilor de la Jiŭ. Fes acoperit c’o cîrpă albă purtat de țărancele bătrîne. Moț la păsărĭ. Placentă, scufia cu care se naște copilu. V. ceapsă, căcĭulă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căíță (pop.) s. f., g.-d. art. căíței; pl. căíțe

căíță s. f., g.-d. art. căíței; pl. căíțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂÍȚĂ s. v. bonetă, bonețică, placentă, scufie, scufiță.

iță s. v. BONETĂ. BONEȚICĂ. PLACENTĂ. SCUFIE. SCUFIȚĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căíță (căíțe), s. f.1. Scufie sau bonetă cu formă tipică, purtată de femeile din Banat și Trans.2. (Trans.) Pălărie bărbătească. – 3. Placentă. – 4. Breloc. Sb., cr. kaica „scufie tipică, împodobită cu monede de aur” (Cihac, III, 38), cf. bg. kaica (Conev 85).

Intrare: căiță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iță
  • ița
plural
  • ițe
  • ițele
genitiv-dativ singular
  • ițe
  • iței
plural
  • ițe
  • ițelor
vocativ singular
plural
goiță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

căiță goiță

etimologie: