2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cățelire sf [At: BĂRCIANU / V: cațal~, cățăl~ / Pl: ~ri / E: cățeli] 1 Fătare a unor femele de câine, lup etc. Si: cățelare (1), cățelat1 (1), cățelărire (1), cățelărit1 (1), cățelit1 (1), cățelitură (1), încățelare (1), încățelat1 (1), încățelire (1), încățelit1. 2 Îndeplinire a actului sexual de către animale Si: cățelare (2), cățelat1 (2), cățelărire (2), cățelărit1 (2), cățelit1 (2), cățelitură (2), încățelare (2), încățelat1, încățelire (2), încățelit1 (2). 3-4 (Agravare sau) reizbucnire a unor boli Si: cățelare (3-4), cățelat1 (3-4), cățelărire (3-4), cățelărit1 (3-4), cățelit1 (3-4), cățelitură (3-4), încățelare (3-4), încățelat1 (3-4), încățelire (3-4), încățelit1 (3-4). 5 (Buc) Ațâțare. 6 Încolțire a cepei Si: cățelare (6), cățelat1 (6), cățelărire (6), cățelărit1 (6), cățelit1 (6), cățelitură (6), încățelare (6), încățelat1 (6), încățelire (6), încățelit1 (6). 7-8 (Înțelenire sau) îndesire a ierburilor Si: cățelare (7-8), cățelat1 (7-8), cățelărire (7-8), cățelărit1 (7-8), cățelit1 (7-8), cățelitură (7-8), încățelare (7-8), încățelat1 (7-8), încățelire (7-8), încățelit1 (7-8). 9 Depunere a ouălor de către albine Si: cățelare (9), cățelat1 (9), cățelărire (9), cățelărit1 (9), cățelit1 (9), cățelitură (9), încățelare (9), încățelat1 (9), încățelire (9), încățelit1 (9). 10 Extindere a bubelor sau a plăgilor Si: cățelare (10), cățelat1 (10), cățelărire (10), cățelărit1 (10), cățelit1 (10), cățelitură (10), încățelare (10), încățelat1 (10), încățelire (10), încățelit1 (10).

CĂȚELÍ, pers. 3 cățelește, vb. IV. Refl. 1. (Pop.; despre cățele, lupoaice, vulpi) A se împerechea. 2. (Reg.; despre răni și bube) A se lăți, a se întinde. – Probabil lat. catullire (influențat de cățel, cățea).

CĂȚELÍ, pers. 3 cățelește, vb. IV. Refl. 1. (Pop.; despre cățele, lupoaice, vulpi) A se împerechea. 2. (Reg.; despre răni și bube) A se lăți, a se întinde. – Probabil lat. catullire (influențat de cățel, cățea).

cățălá [At: DICȚ / Pzi: ~léz / E: cățeli css] (Reg) vr 1 (D. cățele, vulpi, lupoaice) A se împerechea. 2 vt (D. cățele, vulpi, lupoaice) A fata. 3 vr (D. boli) A se agrava. 4 vt (C. indică animale) A ațâța. 5 vi (Pan; d. ceapă) A încolți. 6 vr (D. iarbă) A se înțeleni. 7 vr (D. bube, răni) A se întinde. 8 vt (D. matca albinelor) A depune ouă.

cățelí [At: LB / V: cațalí, cățălí / Pzi: ~lésc / E: cățel] 1 vt (D. femele de câine, vulpe, lup) A făta. 2 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 3-4 vr (D. boli) A se agrava (sau a reizbucni) Si: a se cățela (3-4), a se cățelări (3-4), a se încățela (3-4), a se încățeli (3-4). 5 vt (Buc) A ațâța 6 vt (D. ceapă) A încolți. 7 vr (D. ierburi) A se înțeleni. 8 vr (D. ierburi) A se îndesi. 9 vt (D. albine) A depune ouăle Si: a cățela, a cățelări (9), a încățela (9), a încățeli (9). 10 vr (D. bube, răni) A se întinde. 11 vr A se mări.

CĂȚELÍ, pers. 3 cățelește, vb. IV. (Popular) 1. Tranz. (Despre cățele, lupoaice, vulpoaice) A puia, a făta. 2. (Despre răni și bube) A se lăți, a se întinde. (Atestat în forma regională cățăli) Lui Potcoavă îi luceau ochii de arșița ce-avea în el. Se părea că rana cu pricina nu merge bine. «Bubă ce se cățălește», cugeta în sine cu mare spaimă uncheșul- Petrea. SADOVEANU, N. P. 21.

CĂȚELÍ, pers. 3 cățelește, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. (Despre cățele, lupoaice, vulpi) A se împerechea. 2. (Despre răni și bube) A se lăți, a se întinde. – Din cățel.

cățelì v. 1. a se inflama și propaga (vorbind de un absces); 2. a se împreuna (vorbind de câini).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!cățelí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cățeléște, imperf. 3 sg. se cățeleá; conj. prez. 3 să se cățeleáscă

cățelí vb., ind. prez. 3 sg. cățeléște, imperf. 3 sg. cățeleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cățeleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂȚELÍ vb. v. goni, împerechea, împreuna, încrucișa.

cățeli vb. v. GONI. ÎMPERECHEA. ÎMPREUNA. ÎNCRUCIȘA.

Intrare: cățelire
cățelire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cățelire
  • cățelirea
plural
  • cățeliri
  • cățelirile
genitiv-dativ singular
  • cățeliri
  • cățelirii
plural
  • cățeliri
  • cățelirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cățeli
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cățeli
  • cățelire
  • cățelit
  • cățelitu‑
  • cățelind
  • cățelindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • cățelește
(să)
  • cățelească
  • cățelea
  • cățeli
  • cățelise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • cățelesc
(să)
  • cățelească
  • cățeleau
  • cățeli
  • cățeliseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cățeli

etimologie: