câtva pr. m., adj. pr. m., pl. câțiva; f. câtăva, pl. câteva; g.-d. pl. m. și f. câtorva

CÂTVA adj., adv. 1. adj. ceva, oarecare, oareșicare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecît, oarecâtva, oareșice. (Are ~ treabă.) 2. adj. nițel, oarecare, puțin. (~ vreme a stat în casă.) 3. adv. nițel, puțin, (pop.) oleacă. (A așteptat ~ în stradă.)

CÂTVA adj., adv. 1. adj. v. ceva. 2. adj. nițel, oarecare, puțin. (~ timp a stat în casă.) 3. adv. nițel, puțin, (pop.) oleacă. (A așteptat ~ în stradă.)

DE OMNI RE SCIBILI ET DE QUIBUSDAM ALIIS (lat.) despre tot ceea ce se poate ști și despre alte câteva – De omni re scibili era deviza ambițioasă a eruditului italian Pico della Mirandola. Cineva, probabil Voltaire, a adăugat cu maliție ironicul et de quibusdam aliis.

câtva.

cîtva

întru câtva loc. adv.

câtva pr. m., adj. m., pl. câțiva; f. sg. câtăva, pl. câteva; g.-d. pl. m. și f. câtorva

întru câtva loc. adv.

cîțiva

!câțiva pr. m. pl., f. câteva; g.-d. pl. câtorva (N-au venit decât câțiva/câteva. Și votul câtorva contează!)

CÎTVA, CÎTĂVA, cîțiva, cîteva, num. nehot. Un număr mic, o cantitate mică, nu mult, puțin. Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace, Cum lupii, urșii, leii, și alte cîteva. Care cred despre sine că prețuiesc ceva. ALEXANDRESCU, P. 67. ◊ (Mai ales cu valoare adjectivală) Cîțiva oameni își scoaseră pălăriile din cap. DUMITRIU, V. L. 15. Purcelul... răstoarnă cîteva oale cu rîtul. CREANGĂ, P. 81. Îi mai sărută de cîteva ori pe amîndoi. CREANGĂ, P. 199. ◊ Loc. adv. Cîtva timp sau cîtăva vreme = puțin timp, puțină vreme. Mă întorc peste cîtva timp. Voi sta acolo cîtăva vreme. ◊ (Precedat de prep. «de», «pe», «în», «pentru» care determină un sens nou) De cîtva timp n-a mai venit pe la noi. ▭ De cîtva timp încoace îți stau gogoașele în gît. ALECSANDRI, T. 135. ♦ (Adverbial) Puțin. [Rîul] intră într-un zăvoi de plute... tinde, întîrziindu-se cîtva sub umbră, e apucat... de zăgazurile de la moara pitarului. MACEDONSKI, O. III 3. Hotărî a mai merge cîtva. ISPIRESCU, L. 357. Abia daca într-acel haos de idei străine subiectului și de versuri anevoioase ne mai deșteaptă cîtva descrierea furtună. ODOBESCU, S. III 90. ◊ (În limba literară mai ales în loc. adv.) Întru cîtva = în parte, în oarecare măsură. Dac-am auzit așa, am zis și eu în gîndul meu, că are întrucîtva dreptate maica. CREANGĂ, P. 116.

!câtva¹ adj. pr. m., pl. câțiva; f. câtăva, pl. câteva; g.-d. pl. m. și f. câtorva (câtva timp, câtăva vreme, câțiva elevi, câteva eleve, câtorva elevi/eleve; și: a câțiva...)

câtva, câtăva [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 37/24 / V: ~și / A: cât(ă)va / Pl: câțiva, câteva / E: cât + va] 1 a (Șîs Vreo ~) Arată o parte sau un număr oarecare (relativ mic) din sau de ceva Si: oarecare, puțin, nițel. 2-3 af (Cam) mare Si: ceva. 4 av Puțin. 5 a (Îlav) ~ timp Un timp oarecare. 6 a (Îal) Puțin. 7 av (Îlav) Întru (sau, înv, în) ~ În parte. 8 În oarecare măsură.

câtvași a, av vz câtva

CÂTVA câtăva (câțiva, câteva) num. nehot. O cantitate mică; un număr mic. ~ timp. Câtăva vreme. Câțiva oameni. /cât + va

câtva a. și pr. puțin, nu mult: câtva timp, câțiva oameni, câteva femei.

cît-vá, cîtă-vá pron. indef., pl. cîțĭ-va, cîte-va (scris și cîtva, cîtăva, cîțĭva, cîteva). Puțin, ceva (din maĭ mulțĭ, din maĭ multe): cîțĭ-va oamenĭ, cîte-va femeĭ, cîtor-va oamenĭ, cîtor-va femeĭ, cîtă-va hîrtie, cît-va vin, cît-va timp (un oare-care timp), a vîndut cît-va din marfă. Adv. A ploŭat cît-va.

+câtva² adv.