cârsnic sm vz crâsnic

cârstnic sm, sn vz crâsnic

crâsnic² [At: (a. 1739) IORGA, S. D. XIII, 105 / V: cărs~, cărstn~, cârstn~, crăs~, crăzn~, ~âșn~ / Pl: ~ici / E: vsl кръстъ „cruce”, bg кръстник „naș”] 1 sm (Reg) Paracliser. 2 sm Dascăl. 3 sn (Reg) Unealtă de pescuit din două nuiele arcuite și încrucișate, de care se leagă plasa Si: (reg) cereală, ciorpac, comiher, crâstaci, crâstaș (1), difan, hălău, lejnic, leșteu, lingură, năpatcă, posfat, prijinea, rochiu, scârțaș, tărăbuc. 4 (Îs) ~-de-mănă, ~fără-țăpoi (sau tălpoi) Crâsnic (3) fără coadă, ale cărui arcuri sunt prelungite în jos, în forma unor picioare sprijinite pe fundul pârâului Si: crâstaș (2). 5 sn (Ban) Plasă prinsă de doi pari încrucișați, cu care se transportă pleava de la arie.

CÎRSNIC 👉 CRÎSNIC.

CÎRSTNIC – CRÎSNIC.

NĂPATCĂ sf. Mold. 🐟 CRÎSNIC2 1: nu era decît pește și fel de fel de lighioi de apă prinse... cînd cu napatca, cînd cu cîrligele (FLOR.) [rut. napadka].

CRÎSNIC¹, crîsnici, s. m. (Transilv., Bucov.) Dascăl de biserică; paracliser, țîrcovnic. În mijlocul secerătorilor i se ivea totdeauna Simina, fata crîsnicului de la Zimbru. SLAVICI, O. I 213.

cârstnic m. V. crâsnic.

2) cîrsnic (vest) și crîsnic (est) n., pl. e (aceĭașĭ orig. cu cîrsnic 1 fiind-că e în formă de cruce). Cĭorpac atîrnat care se cufundă în apă și se lasă maĭ mult timp (pînă ce se adună peștele la mîncarea pusă în el). – Și cîrstaș (Gorj), cristaș (Meh.), scîrțaș (Oltu de jos), pl. e. Și, tirboc, posfat, cîrlionț, halăŭ și prijinea. V. năpatcă.

1) cîrsnic și crîsnic m. (din cîrstnic, crîstnic, ca vîrstnic d. vsl. krŭstŭnikŭ, bg. krŭstnik, naș, d, krŭstŭ, cruce). Trans. Clisiarh. – Și criznic (Agrb. Înt. 191). În Mold. nord și cristiac, pl. ĭecĭ (din crîsnic și clisiarh).

crîsnic m. și n. V. cîrsnic 1 și 2.

tîrbóc n., pl. oáce, și -úc n., pl. e (bg. tărbuh, sîrb. trbuh, pîntece, burduf, d. vsl. tribuhŭ, stomah, trŭbuha, intestine. V. tîrban). Dun. Un fel de cĭorpac de forma uneĭ marĭ pungĭ cu care se scormonește apa pe supt sălciĭ ca să se prindă peștele. Un fel de cĭorpac care se lasă maĭ mult timp în apă și se scoate cînd se crede c’a venit peștele la mămăliga pusă în el și care se numește și tărbuc (Mold. sud), halăŭ (Olt. Munt. Trans. Suc.), crîsnic (Mold.), cîrsnic (Munt. vest) și cîrstaș (Olt.). V. năpatcă.

crâsnic¹ (paracliser) (reg.) s. m., pl. crâsnici

crâsnic¹ (paracliser) (reg.) s. m., pl. crâsnici

crâsnic (paracliser) s. m., pl. crâsnici

crîsnic (crîsnici), s. m. – 1. Sacristan, diacon. – 2. Năvod pătrat. – 3. Plasă în general. Sl. kristŭ „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explică prin urzeala în formă de cruce pe care o are de obicei năvodul. Sensurile 2 și 3 sînt n. (pl. crîsnice^[1]). – De la aceeași rădăcină sl. provine crîștaș, s. n. (năvod), și probabil crîștie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvînt rar, pe care DAR îl pune în legătură cu crîșca. Cf. și cristac, s. n. (năvod), din bg. krŭstak „cruce”.

CRÂSNIC s. v. paracliser, țârcovnic.

crîsnic s. v. PARACLISER. ȚÎRCOVNIC.

crâsnic¹, crâsnici, s.m. (reg.) monstru; diavol.