CÂRNI, cârnesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție: a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn.

cârni [At: ȘINCAI, HR. I, 280/3 / Pzi: ~nesc / E: cârn] 1 vir (Înv) A deveni cârn. 2 vi (Complinit prin „de nas”) A face pe cineva cârn (1). 3 vti (Îe) A-și ~ nasul sau a ~ din nas A strâmba din nas (de nemulțumire). 4 vt (Îe) Îți ~nește nasul din loc Miroase foarte urât. 5 vt A rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante, pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 6-7 vtr (Pop) A (se) îndrepta în altă direcție. 8-9 vtr (Pop) A (se) întoarce. 10 vt (Pop) A întoarce (un vehicul). 11-12 vtr (Pop) A (se) abate din drum. 13-14 vtr (Pop) A (se) mișca. 15 vi (Pop) A pomi. 16 vi (Fig) A reveni asupra celor spuse, hotărâte Si: a cârmi (6). 17 vi (Reg; prin confuzie cu a crâcni) A se codi să facă ceva. 18 vi (Reg; negativ; prin confuzie cu a crâcni) A nu sufla o vorbă.

CÂRNI, cârnesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcție; a (se) întoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Îți cârnește nasul din loc = miroase extrem de urât. A-și cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulțumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn.

A CÂRNI ~esc 1. intranz. v. A CÂRMI. ◊ ~ din nas a-și manifesta nemulțumirea (dezaprobarea, disprețul etc.) printr-o grimasă. 2. tranz. (viță de vie, tomate, bumbac etc.) A supune unei operații de înlăturare a vârfurilor la lăstarii principali sau la ramurile laterale. /Din cârn

cârnì v. Mold. a cârmi: cârnește căruță CR.; 2. a strâmba din nas: soțul meu cam cârnia din nas AL. [Slav. KRENÕ].

cârn, cârnă [At: MOXA, 378 / Pl: ~i, ~e / E: vsl круиу] 1 a Cu nasul tăiat. 2 a (D. nas, rar d. bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. 3-6 smf, a (Persoană sau, rar, animal) care are nasul sau botul cârn (1-2). 7 sm (Spc) Câine cu botul turtit. 8 a (D. obiecte) Cu vârful îndoit în sus. 9 a (Pex) Strâmb. 10 sf Vas pentru transportul oamenilor de la un țărm la altul Si: brudină. 11 sf (Ent) Insectă de apă cu foarte multe picioare, de forma unei obezi Si: lătăuș, obadă.

CÎRN adj. 1 Cu nasul turtit, cu nasul prea mic sau fără nas: ciocoiul și-o frînt nasul de-o rămas ~ (ALECS.) ¶ 2 Cu nasul tăiat ¶ 3 Cu nasul strîmb, de unde, pr. ext., despre alte lucruri strîmbe: lemn ~, cuțit ~, etc. [vsl. krŭnŭ].

CÎRNI (-nesc) vb. tr. și intr. 1 Mold. Trans. A cîrmi, a abate pe altă cale, a coti: cîrnește căruța și o tîrăște cum poate pînă în poiană (CRG.) ¶ 2 A face cîrn, a tăia nasul ¶ 3 Olten. 🚜 A rupe vîrful lăstarilor de la vie ¶ 4 ~ din nas, a strîmba din nas, a face o mutră nemulțumită: soțul meu ... cam cîrnea din nas (ALECS.), și abs.: părinții cam cîrnea dintru început (SB.).

CÎRN, -Ă, cîrni, -e, adj. 1. (Despre nas sau, mai rar, despre bot) Mic, scurt, ridicat puțin în sus. Bătrîna... strîmbă din nasul cîrn. DUMITRIU, N. 163. – Vîrtosul «buldog» cu botul cîrn și turtit. ODOBESCU, S. III 149. ♦ (Despre oameni) Cu nasul mic, scurt, ridicat puțin în sus. Pruncul e cîrn, negricios. STANCU, D. 176. ◊ (Substantivat) Cîrnul îmi ia totdeauna mușteriii. CAMILAR, N. II 321. 2. (Rar) Cu nasul tăiat. Îl găsește... cîrn, fără nas și fără urechi. ȘEZ. II 156. 2. (Despre obiecte) Cu vîrful strîmbat sau adus (în sus); p. ext. strîmb. Iar o babă bătrînă, C-o seceră cîrnă, Cu dreapta trăgea, Cu stînga polog făcea. PĂSCULESCU, L. P. 20.

CÎRNI, cîrnesc, vb. IV. 1. Tranz. (În expr.) Îți cîrnește nasul din loc = miroase urît. Se duse... la spițerie ți se aproviziona cu... un praf care... îți cîrnește nasul din loc. HOGAȘ, H. 73. A-și cîrni nasul sau (intranz.) A cîrni din nas = a manifesta o neplăcere, o nemulțumire, un dezgust etc.; a strîmba din nas. Mînecuță și-a cîrnit iar nasul. SADOVEANU, P. M. 12. Căpitanul Gogolea a oftat ș-a cîrnit din nas. SADOVEANU, F. J. 574. 2. Tranz. (Prin confuzie cu cîrmi) A abate, a duce, a conduce pe alt drum, a întoarce. Apucă iepele de dîrlog și cîrnește căruța și-o Urăște cum poate pînă în poiană. CREANGĂ, P. 129. Am cîrnit oiștea spre mal. ALECSANDRI, T. 15. ◊ Intranz. Cîrnii la stingă și scoborti în umbra adîncă a unei tinere lunci de arini. HOGAȘ, M. N. 58. ◊ (Rar) A se îndrepta spre... Se sui pe o trăsură, cirnind spre un oraș învecinat. ȘEZ. V 79. 3. Intranz. Fig. A căuta pretexte pentru a nu face ceva, a se codi. Părinții cam cîrnea dintru început și nu voia să facă moarte de om pentru dînsa. SBIERA, P. 140. Dac-o văzut că n-are încătro cîrni, a spus. ȘEZ. IV 200.

CÂRN ~ă (~i, ~e) 1) (despre nas) Care este scurt și cu vârful ridicat în sus. 3) și substantival (despre oameni) Care are nasul mic și ridicat în sus. 3) ist. Care are nasul tăiat (ca pedeapsă). 4) fig. (despre obiecte) Care are vârful adus în sus sau strâmbat. /<sl. krunu

cârn a. cu nasul turtit sau încovoiat, prea scurt sau prea mic. [Slav. KRŬNŬ].

cîrn, -ă adj. (vsl. krŭnŭ, cu nasu saŭ urechile tăĭate. V. chirnog). Cu nasu turtit orĭ prea mic: acest om e cîrn, are nasu cîrn. Prov. De aceĭa n’are cîrna nas și ursu coadă, se zice cînd unu are pretențiunĭ prea marĭ (de ex., cînd un cerșitor ar refuza să mănînce pîne și ar cere cozonac). V. călină.

cîrnésc v. tr. (din cîrmesc infl. de cîrn saŭ de vsl. krŭniti, a mutila). Est. Fam. Abat: putoarea mĭ-a cîrnit nasu din loc, n’am maĭ putut de putoare. O putoare de-țĭ cîrnește nasu, mare putoare. Loc. pop. Pute că-ĭ din bute. Dac’ar fi din poloboc, țĭ-ar cîrni nasu din loc (la tăbăcărie). V. intr. (și încîrnesc). Cîrmesc, apuc la o parte. A cîrni din nas, a strîmba din nas, a te arăta nemulțămit.

cârni (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnesc, 3 sg. cârnește, imperf. 1 cârneam; conj. prez. 1 sg. să cârnesc, 3 să cârnească

cârni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnesc, imperf. 3 sg. cârnea; conj. prez. 3 să cârnească

cârni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnesc, imperf. 3 sg. cârnea; conj. prez. 3 sg. și pl. cârnească

cârn adj. m., pl. cârni; f. cârnă, pl. cârne

cârn adj. m., pl. cârni; f. cârnă, pl. cârne

cârn adj. m., pl. cârni; f. sg. cârnă, pl. cârne

cîrn (cîrnă), adj. – 1. Fără nas, cu nasul tăiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. Sl. krŭnŭ „cu nasul tăiat”, de la krnoti „a mutila” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s. f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a tăia nasul, pedeapsă pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-și pierde nasul; a curăța pomii de ramuri uscate), care ajunge să se confunde cu omonimul său, der. de la cîrmă; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s. m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al cărui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomană; a cerși). Pentru ultimii der., Scriban propune să se plece de la un sl. *krŭno-nogiĭ; este posibil și să se presupună o formație bazată pe paralelismul cu olog, slăbănog, boșorog, etc.

CÂRNI vb. v. cârmi, coti, întoarce, vira.

CÂRN adj. v. îndoit, strâmb.

cîrn adj. v. ÎNDOIT. STRÎMB.

cîrni vb. v. CÎRMI. COTI. ÎNTOARCE. VIRA.