CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit; gâlcevitor, cârtitor. – Cârcotă + suf. -aș.

cârcotáș, ~ă smf, a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: cârcotă + -aș] 1-2 a (Pfm) (Persoană) care caută mereu ceartă Si: cârșelnic (1). 3-4 (Om) care este veșnic nemulțumit Si: (pop) cârtitor.

CÂRCOTÁȘ, -Ă, cârcotași, -e, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Om) care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit. – Cârcotă + suf. -aș.

CÎRCOTÁȘ, -Ă, cîrcotași, -e, adj. Care caută ceartă, căruia îi place gîlceava, care e veșnic nemulțumit. Nu se vor tocmi la boierii... care-s răi, cîrcotași. CAMILAR, N. II 387. Îl avea plătit cu anul... slugoi cu domnul Costache și cîrcotaș cu oamenii ceilalți. PAS, Z. I 151. Prin urmare, așa mă purta, în gîndul și în sufletul lui: saltimbanc și cîrcotaș. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 273.

CÂRCOTÁȘ ~ă (~i, ~e) și substantival pop. Care este permanent nemulțumit; care caută mereu gâlceavă, ceartă. /cârcotă + suf. ~aș

cîrcotáș, -ă adj. (d. cîrcotă). Care caută ceartă, care te șicanează p. nimicurĭ: om cîrcotaș.

cârcotáș (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. cârcotáși; adj. f., s. f. cârcotáșă, pl. cârcotáșe

cârcotáș adj. m., s. m., pl. cârcotáși; f. sg. cârcotáșă, pl. cârcotáșe

CÂRCOTÁȘ adj., s. șicanator, (rar) procesiv, (pop.) cârtitor, gâlcevitor, (Mold. și Bucov.) cârciogar. (Om ~.)

CÎRCOTAȘ adj., s. șicanator, (rar) procesiv, (pop.) cîrtitor, gîlcevitor, (Mold. și Bucov.) cîrciogar. (Om ~.)