3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CẤRĂ s. f. (Pop.; în expr.) A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).

CẤRĂ s. f. (Pop.; în expr.) A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).

cấră sf [At: DDRF / V: gấ~ / Pl: nct / E: dr cărâi] (Pop) 1 Cicăleală. 2 Ceartă continuă. 3 (Îe) A se ține de ~ra cuiva A stărui pe lângă cineva să facă un lucru. 4 (Îe) A fi în ~ cu cineva A fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. modificată

CÎRĂ s. f. (În expr.) A se ține de cîra cuiva = a stărui pe lîngă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru; a sta de capul cuiva. Sfatul împărăției.... se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare. ISPIRESCU, L. 306.

câră f. Zool. (Neamtu) svârlugă. [Origină necunoscută].

câră f. cicăleală: se ținu de câra bărbatului său, ca să-și prăpădească copiii ISP. [V. câr].

cî́ră f., pl. ĭ (d. cîr, cîrîĭ). Vest. Cîrîĭală, cicăleală, mustrare, observațiunĭ: m’am săturat de cîra luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.

CÎ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfîrlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cấră, s.f. – (zool.) Specie de pește ce trăiește în râuri de munte și de șes; zvârlugă (Sabanejewia aurata balcanica). Semnalată în afluenții râurilor mari din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 83). – Et. nec. (Șăineanu).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CÎRA, b. (Moț), < subst. cîră.

Intrare: Câra
Câra nume propriu
nume propriu (I3)
  • Câra
Intrare: câra
câra
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: câră
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • câ
  • câra
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
gâră
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

câră gâră

  • 1. popular expresie A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Sfatul împărăției.... se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare. ISPIRESCU, L. 306.
      surse: DLRLC
  • 2. popular expresie A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: