cârâitor, ~oare [At: ALECSANDRI, T. 392 / Pl: ~i, ~oare / E: cârâi + -tor] 1 a Care cârâie (1). 2 sf (Trs) Scârțâitoare cu care se alungă păsările. 3 sf (Fig) Termen injurios, întrebuințat la adresa țiganilor Si: cioară. 4 sm (Arg) Hoț.

CÎRÎITOR, -OARE, cîrîitori, -oare, adj. Care cîrîie. Păsări cîrîitoare. ♦ (Substantivat, f.) Scîrțîitoare cu care se alungă păsările. Prin unele părți, precum bunăoară prin Ardeal, gospodarii au un soi de aparate de lemn numite cîrîitori...; acestea au mai multe spițe, cari prin invirtirea roții lovesc într-un clempuș înțepenit în fusul lor, producînd scîrțîierea care are de scop să spatie pasările. PAMFILE, A. R. 148. – Pronunțat: -rî-i-.

cîrîitoáre f., pl. orĭ (d. cîrîĭ). Jucărie (numită și sfîrîitoare) pe care șĭ-o fac copiiĭ găurind o nucă pin care trec un bețișor, îĭ leagă cu sfoară, îĭ atîrnă o greutate (de ordinar un cartof) și-l fac să se învîrtească desfășurînd sfoara pin altă gaură laterală. Se fac și unele de lemn orĭ de tinichea și se învîrtesc c’o singură mîna agitîndu-le în aer. Acestea se pot numi și pîrîitorĭ, plesnitorĭ saŭ scîrțîitorĭ (fr. crécelle). La catolicĭ, în vechime, cîrîitoarea înlocuĭa clopotu bisericiĭ în Vinerea și Sîmbăta din săptămîna patimilor.

cîrîitór m. Care cîrîĭe (vorbește în argot).

cârâitoare (obiect) (desp. -râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitorii; pl. cârâitori

cârâitor (desp. -râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitori; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoare

cârâitoare (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitorii; pl. cârâitori

cârâitor (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitori; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoare

cârâitoare (instrument) s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. cârâitorii; pl. cârâitori

cârâitor adj. m., (persoană) s. m. (sil. -râ-i-), pl. cârâitori; f. sg. și pl. cârâitoare

cârâitor, cârâitori s. m. (intl.) bătăuș.