bursuci vr [At: DA / Pzi: ~cesc / E: bursuc + -i] (Pfm) 1 A se îmbufna. 2 A se înfuria.

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi. ♦ Om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

BURSUCA, bursuc, vb. I Refl. (Reg.) A se burzului. – Din bursuc.

bursuc sm [At: H II, 240 / Pl: ~uci / E: tc borsuk] 1 Viezure (Meles meles). 2 (Fig) Om leneș și gras. 3 Marmotă (Marmota). 4 (Fig) Om retras, ursuz.

bursuca vr [At: ȘINCAI, HR. 200/26 / V: bursurca^[1] / Pzi: ~uchez / E: bursuc + -a] (Pfm) 1 A se îmbufna. 2 A se înfuria.

busurca v vz bursuca

bursuc s.m. 1 (zool.) Viezure (Meles meles). Cine mănîncă untură de bursuc se îngrașă (LEON). ◊ Compar. Stăteau amîndoi ca niște bursuci: se hărțuiseră (NĂD.). 2 (zool.; și bursuc-de-munte) Marmotă. 3 Fig. Om (leneș) gras sau copil îndesat, mic și greoi. Nu ești bărbat, ești un bursuc, un aluat moale (PER.). ♦ Om retras, izolat, ursuz. • pl. -ci. /<tc. borsuk.

bursuca vb. I. refl. (reg.) A se burzului. Văzînd eu atîta fărădelege, mă înfuriai și mă bursucai (POP.). • prez.ind. bursuc. /bursuc + -a.

BURSUC sm. 1 🐒 Animal încetinel și pacinic care are ceva din înfățișarea ursului și ceva din a porcului; corpul gros și greoiu, susținut de niște picioare scurte, e acoperit de peri lungi și aspri; capul, lungăreț, e terminat printr’un fel de rît ca al porcului, e alb cu două dungi negre de fiecare parte a botului; stă ascuns în vizuina lui toată ziua și iese numai noaptea, cu mare băgare de seamă, ca să-și caute hrana alcătuită din șopîrle, cîrtițe, melci, viermi sau din rădăcini, ierburi și poame; iarna stă amorțit în vizuina lui; e cunoscut și sub numele de „viezure” (Meles taxus) (🖼 677): ~ii somnoroși cari ies numai noaptea din vizuini ODOB. ¶ 2 Fig. Bondoc, om (sau copil) gras și greoiu [tc. borsuk].

BURSUCA (-uc) I. vb. refl. A se înfuria, a se umfla (ca bursucul) de mînie, a se burzului; a se bosumfla: mă înfuriai si mă bursucai ca un urs RET. II. vb. tr. Maram. A umfla: Veveriță, pestriță, Nu umfla, Nu bursuca (într’un descîntec de mușcătură de șarpe) .

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

BURSUC, bursuci, s. m. 1. Viezure. Iți place să stai toată vremea ca bursucul în bîrlog. V. ROM. decembrie 1950, 145. Bursucii somnoroși... ies numai noaptea din vizuini. ODOBESCU, S. III 185. 2. Fig. Om (sau copil) mic, îndesat și greoi; om care fuge de lume. Nu ești bărbat, ești un bursuc, un aluat moale, nu-ți pasă de nime. CONTEMPORANUL, VI_II 118.

BURSUCA, bursuc, vb. I. Refl. (Transilv.) A se burzului. Văzînd eu atîta fărădelege, mă înfuriai și mă bursucai ca un urs. RETEGANUL, P. V 83. Pentr-o mîndră cît o nucă, Toți feciorii se bursucă; Pentru-o fată cît o ceapă, Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434.

BURSUC, bursuci, s. m. Viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi; om retras, izolat, ursuz. – Tc. borsuk.

BURSUC ~ci m. 1) Animal carnivor, cu corpul greoi, cu picioarele scurte și cu botul lunguieț, asemănător cu al porcului; viezure. 2) fig. fam. Persoană mică de statură, îndesată și greoaie. 3) fig. fam. Persoană ursuză; om nesociabil. /<turc. borsuk

bursuc m. 1. mic animal carnivor din al cărui păr se fac pensule și perii, se vânează pentru blana-i cenușie și pentru grăsimea lui (Ursus meles); 2. om bondoc, copil gros (!) și mărunt; 3. somnoros ca bursucul și bozumflat (adică sburlit ca perii bursucului). [Turc. BORSUK].

bursucà v. a se umfla în pene, a se bozumfla.

2) bursúc (mă), a -á v. refl. (d. bursuc 1). Fam. Mă zbîrlesc, mă burzuluĭesc, mă înfuriĭ.

1) bursúc m. (cuv. de orig. got. din răd. *burzu, de unde vine și rom. brusture și ung. borz, bursuc, pol. rut. bg. borsuk, rus. borsúk, animal din centrul Eŭropeĭ. Înț. pmt. e „țepoș, zbîrlit”. V. borș, borz, bărzoĭ, bursoacă, burzuluĭesc). Est. Vĭezure. Fig. Om scund și îndesat (bondoc). V. zbîrlit.

bursuc (viezure) s. m., pl. bursuci

bursuca (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă bursuc, 2 sg. te bursuci, 3 se bursucă; conj. prez. 1 sg. să mă bursuc, 3 să se bursuce; imper. 2 sg. afirm. bursucă-te; ger. bursucându-mă

bursuc (viezure) s. m., pl. bursuci

!bursuca (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se bursucă

bursuc (viezure) s. m., pl. bursuci

bursuca vb., ind. prez. 1 sg. bursuc, 3 sg. și pl. bursucă

bursuc (bursuci), s. m. – 1. Viezure (Meles taxus). – 2. Leneș, trîndav. – 3. Copil. – Mr., megl. busuc. Tc. borsuk (Roesler 590; Șeineanu, II, 64; Lokotsch 254), cf. bg., rus. barsuk, mag., pol., rut. borsuk. – Der. bursucă, s. f. (plantă, Bartsia alpina); bursuca (var. bursuci, îmbursuca), vb. (a încreți); bursoacă, s. f. (plantă, Setaria glauca); bursucos, adj. (burtos; încruntat). După Miklosich, Fremdw., 78 și Wander., 12, pol., rut. provin din rom.

BURSUC s. v. viezure.

BURSUC s. v. marmotă.

BURSUC s. (ZOOL.; Meles meles) viezure.

bursuc s. v. MARMOTĂ.

bursuca, bursuc, v.r. A se umfla în pene. – Din bursuc „viezure”.

bursuca, vb. refl. – A se umfla în pene (ALR, 1956: 382). – Din bursuc „viezure” (< tc. borsuk).

bursuca, vb. refl. – A se umfla în pene (ALR 1956: 382). – Din bursuc „viezure” (< tc. borsuk) + -a.