bursúc sm [At: H II, 240 / Pl: ~uci / E: tc borsuk] 1 Viezure (Meles meles). 2 (Fig) Om leneș și gras. 3 Marmotă (Marmota). 4 (Fig) Om retras, ursuz.

BURSÚC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi. ♦ Om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

BURSÚC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

BURSÚC, bursuci, s. m. 1. Viezure. Iți place să stai toată vremea ca bursucul în bîrlog. V. ROM. decembrie 1950, 145. Bursucii somnoroși... ies numai noaptea din vizuini. ODOBESCU, S. III 185. 2. Fig. Om (sau copil) mic, îndesat și greoi; om care fuge de lume. Nu ești bărbat, ești un bursuc, un aluat moale, nu-ți pasă de nime. CONTEMPORANUL, VII 118.

BURSÚC, bursuci, s. m. Viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi; om retras, izolat, ursuz. – Tc. borsuk.

bursúc (viezure) s. m., pl. bursúci

BURSÚC s. v. marmotă.

BURSÚC s. v. viezure.

bursúc (bursúci), s. m. – 1. Viezure (Meles taxus). – 2. Leneș, trîndav. – 3. Copil. – Mr., megl. busuc. Tc. borsuk (Roesler 590; Șeineanu, II, 64; Lokotsch 254), cf. bg., rus. barsuk, mag., pol., rut. borsuk. – Der. bursucă, s. f. (plantă, Bartsia alpina); bursuca (var. bursuci, îmbursuca), vb. (a încreți); bursoacă, s. f. (plantă, Setaria glauca); bursucos, adj. (burtos; încruntat). După Miklosich, Fremdw., 78 și Wander., 12, pol., rut. provin din rom.

BURSÚC ~ci m. 1) Animal carnivor, cu corpul greoi, cu picioarele scurte și cu botul lunguieț, asemănător cu al porcului; viezure. 2) fig. fam. Persoană mică de statură, îndesată și greoaie. 3) fig. fam. Persoană ursuză; om nesociabil. /<turc. borsuk

bursuc m. 1. mic animal carnivor din al cărui păr se fac pensule și perii, se vânează pentru blana-i cenușie și pentru grăsimea lui (Ursus meles); 2. om bondoc, copil gros (!) și mărunt; 3. somnoros ca bursucul și bozumflat (adică sburlit ca perii bursucului). [Turc. BORSUK].

2) bursúc (mă), a -á v. refl. (d. bursuc 1). Fam. Mă zbîrlesc, mă burzuluĭesc, mă înfuriĭ.

1) bursúc m. (cuv. de orig. got. din răd. *burzu, de unde vine și rom. brusture și ung. borz, bursuc, pol. rut. bg. borsuk, rus. borsúk, animal din centrul Eŭropeĭ. Înț. pmt. e „țepoș, zbîrlit”. V. borș, borz, bărzoĭ, bursoacă, burzuluĭesc). Est. Vĭezure. Fig. Om scund și îndesat (bondoc). V. zbîrlit.

bursucá vr [At: ȘINCAI, HR. 200/26 / V: bursurcá / Pzi: ~uchéz / E: bursuc + -a] (Pfm) 1 A se îmbufna. 2 A se înfuria.

BURSUCÁ, bursúc, vb. I Refl. (Reg.) A se burzului. – Din bursuc.

BURSUCÁ, bursuc, vb. I. Refl. (Transilv.) A se burzului. Văzînd eu atîta fărădelege, mă înfuriai și mă bursucai ca un urs. RETEGANUL, P. V 83. Pentr-o mîndră cît o nucă, Toți feciorii se bursucă; Pentru-o fată cît o ceapă, Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434.

!bursucá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se bursúcă

bursucà v. a se umfla în pene, a se bozumfla.

bursúc (viezure) s. m., pl. bursúci