burg sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr bourg] (Frm) 1 Castel medieval. 2 Așezare fortificată cu caracter militar sau administrativ. 3 Oraș medieval. 4 (Pex) Oraș vechi.

burg s.n. (în Ev. Med., în Europa Apuseană) Așezare (fortificată) cu caracter militar sau administrativ. ♦ Ext. Oraș vechi. • pl. -uri. /<germ. Burg, fr. bourg; cf. lat. burgus „castel, burg”.

BURG, burguri, s. n. Orășel medieval; p. ext. oraș vechi (care datează din evul mediu). E toată țara Bîrsei înaintea lui [a Oltului], cu turlele Brașovului profilate în zare, și Oltul ar fi putut merge cel puțin pînă sub zidurile vechiului burg. BOGZA, C. O. 193.

BURG, burguri, s. n. Castel medieval; oraș medieval; p. ext. oraș vechi. – Fr. bourg.

BURG s.n. 1. (Ist.) Așezare medievală cu un statut special (de obicei fortificată). 2. Stradă în unele orașe italiene, situată în afara zidurilor cetății. ♦ Cartier periferic al unor orașe italiene. [Pl. -guri. / cf. fr. bourg, it. borgo, lat. t. burgum < germ. Burg – fortăreață].

BURG s. n. așezare medievală (fortificată) cu caracter militar sau administrativ; oraș vechi. (< germ. Burg, fr. bourg)

BURG ~uri n. înv. Oraș medieval fortificat, având un statut special; cetate. /<fr. bourg

burg s. n., pl. burguri

burg s. n., pl. burguri

burg s. n., pl. búrguri

burg (búrguri), s. n. – Oraș, cetate. Fr. bourg. – Der. burghez, s. m. (persoană din burghezie; materialist), din fr. bourgeois, cu schimbare a suf. -ois în -ez; burghezie, s. f. (clasă socială urbană); burghezime, s. f. (burghezie); burgrav, s. m., din fr. burgrave.