bumbara sf vz cumbara

bumbara s.f. v. cumbara.

BUMBARA = CUMBARA.

bumbarà f. odinioară, obuz pentru asvârlitul bombelor: cu tunuri și bumbarale POP. [Compromis popular între bumbă («bombă») și sinonimul său arhaic cumbara].

bumbará V. cumbara.

combara sf vz cumbara

cumbara sf [At: NECULCE, ap. LET. 291/37 / V: (înv) bum~, com~, gum~ / Pl: ~le / E: tc kumbara] (Trî) 1 Ghiulea. 2 Piuă.

CUMBARA, cumbarale, s. f. (Învechit) Obuz. Mortierele se numeau pive și obuzurile, cumbarale. BĂLCESCU, O. I 126. – Variantă: bumbara (TEODORESCU, P. P. 482) s. f.

combará, V. cumbara.

cumbará f. (turc. kumbara, granată, d. pers. hum-paré, hum-bara, boambă). Vechĭ. Obuz (proĭectil de tun). Granată: granatarĭ cariĭ poartă la sine cumbarale de cele micĭ cu feștilă de aruncă din mînĭ (N. Cost. 2, 107). – Și comb-, gomb- și bumb- (după boambă).

cumbara (înv.) s. f., art. cumbaraua, g.-d. art. cumbaralei; pl. cumbarale

cumbara (înv.) s. f., art. cumbaraua, g.-d. art. cumbaralei; pl. cumbarale, art. cumbaralele

cumbara s. f., art. cumbaraua, g.-d. art. cumbaralei; pl. cumbarale

cumbara (cumbarale), s. f. – 1. Bombă, proiectil. – 2. Mortier, obuzier. Tc. kumbara (Șeineanu, III, 43; Ronzevalle 87), cf. alb., bg. kumbará. Sec. XVIII, înv. – Der. cumbaragiu, s. m. (artilerist), din tc. kumbaraci.

BUMBARÁ subst. < tc. „obuz” (Șăin II) și kumbara cu ac. sens. 1. Bumbara b. (Sur I). 2. Bumbaru, Ioan, mold., act. 3. Bumbur (C Ștef); -a, olt. (16 B I 106); Bumbărești s. (Dm). 4. Bomborăști s. (Giur 226). 5. Cumbara, b. (Giur 277).

CUMBARA s. v. mortier, obuz.

cumbara s. v. MORTIER, OBUZ.

BUMBARA s.f. v. cumbara. modificată

CUMBARA s.f. 1. (Mold., ȚR) Bombă, obuz, ghiulea. A: Poartă la sine bumbarale de cele mici, cu feștilă, de aruncă din mîni. NCL II 335. Iară pe cumbaragi-basa îl închisease veziriul . . . pentru o eumbara ce aruncase. IM 1754, 74^;cf. PSEUDO-COSTIN; IM 1754, 72r. B: Iară pe cumbaragi-bașa îl închisease veziriul . . . pentru o cumbara ce aruncase. IM 1730, 104^r.