2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUMBARÁ s. f. v. cumbara.

BUMBARÁ s. f. v. cumbara.

BUMBARÁ s. f. v. cumbara.

bumbarà f. odinioară, obuz pentru asvârlitul bombelor: cu tunuri și bumbarale POP. [Compromis popular între bumbă («bombă») și sinonimul său arhaic cumbara].

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara.

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara.

cumbara sf [At: NECULCE, ap. LET. 291/37 / V: (înv) bum~, com~, gum~ / Pl: ~le / E: tc kumbara] (Trî) 1 Ghiulea. 2 Piuă.

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Învechit) Obuz. Mortierele se numeau pive și obuzurile, cumbarale. BĂLCESCU, O. I 126. – Variantă: bumbará (TEODORESCU, P. P. 482) s. f.

CUMBARA s.f. 1. (Mold., ȚR) Bombă, obuz, ghiulea. A: Poartă la sine bumbarale de cele mici, cu feștilă, de aruncă din mîni. NCL II 335. Iară pe cumbaragi-basa îl închisease veziriul . . . pentru o eumbara ce aruncase. IM 1754, 74^;cf. PSEUDO-COSTIN; IM 1754, 72r. B: Iară pe cumbaragi-bașa îl închisease veziriul . . . pentru o cumbara ce aruncase. IM 1730, 104r.

cumbará f. (turc. kumbara, granată, d. pers. hum-paré, hum-bara, boambă). Vechĭ. Obuz (proĭectil de tun). Granată: granatarĭ cariĭ poartă la sine cumbarale de cele micĭ cu feștilă de aruncă din mînĭ (N. Cost. 2, 107). – Și comb-, gomb- și bumb- (după boambă).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele

cumbará s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUMBARÁ s. v. mortier, obuz.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cumbará (cumbarále), s. f.1. Bombă, proiectil. – 2. Mortier, obuzier. Tc. kumbara (Șeineanu, III, 43; Ronzevalle 87), cf. alb., bg. kumbará. Sec. XVIII, înv.Der. cumbaragiu, s. m. (artilerist), din tc. kumbaraci.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUMBARÁ subst. < tc. „obuz” (Șăin II) și kumbara cu ac. sens. 1. Bumbara b. (Sur I). 2. Bumbaru, Ioan, mold., act. 3. Bumbur (C Ștef); -a, olt. (16 B I 106); Bumbărești s. (Dm). 4. Bomborăști s. (Giur 226). 5. Cumbara, b. (Giur 277).

Intrare: Bumbara
Bumbara nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bumbara
Intrare: cumbara
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cumbara
  • cumbaraua
plural
  • cumbarale
  • cumbaralele
genitiv-dativ singular
  • cumbarale
  • cumbaralei
plural
  • cumbarale
  • cumbaralelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F149)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bumbara
  • bumbaraua
plural
  • bumbarale
  • bumbaralele
genitiv-dativ singular
  • bumbarale
  • bumbaralei
plural
  • bumbarale
  • bumbaralelor
vocativ singular
plural

cumbara bumbara

etimologie: