2 definiții pentru buiguitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buiguitor, ~oare a vz bâiguitor

BUIGUITOR adj. (Mold.) 1. Fără rost sau fără înțeles, încurcat, confuz. A mea proastă și acmu, de bătrînă, buiguitoare socoteală. CANTEMIR, IST. ◊ (Substantival) Mustră pe unii buiguitori carii … cu basne au muruit hîrtia. CANTEMIR, HR. 2. Zăpăcit, aiurit. Om fără de nice o frică de Dumnezeu, fără de nice un temeiu, tiran, dirept fantastic, adecă buiguitoriu în gînduri. M. COSTIN. Etimologie: buigui + suf. -tor. Vezi și buigui, buiguire, buiguit1, buiguit2, buiguitură. Cf. buiguit2 (1); bezmetic, buiguit2 (2), cebăluit. adjectiv

Intrare: buiguitor
buiguitor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.