bâiguitor, ~oare [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 341/27 / V: (îrg) bui~, ~oare, (înv) buiguitoriu, (reg) ~toriu, bulg~ / P: ~gu-i~ / Pl: ~ri, ~oare / E: bâigui + -tor] 1 a Care vorbește fără înțeles Si: confuz. 2 a (D. bolnavi) Care delirează. 3 a Care te face să delirezi. 4 a (Îvr; îe) ~ în gânduri Zăpăcit. 5-6 smf, a (Persoană) care bâiguiește (1).