BUICI vb. IV v. buieci.

buici v vz buieci corectat(ă)

buici vb. IV. v. buieci.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-i-ci] – Din buiac.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură, în dauna rodului. Grîul buicește într-acest pămînt, se face nalt, însă mic la spic. I. IONESCU, M. 566. ◊ (Glumeț, despre oameni) Am buicit de ploi. CONTEMPORANUL, VI_I 493. – Pronunțat: bu-i-.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. (Despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). 2. (Despre animale sălbatice) A se ivi, a ieși din ascunzătoare. – Din buiac.

BUIECI, buiecesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-ie-. – Var.: buici vb. IV] – Din buiac.

buică sf [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: mg bujka] (Rar) Scurtuc de postav pentru femei, de culoare mov (și lung până spre genunchi).

buieci [At: ȘEZ. V, 39/30 / V: ~ici, ~iuci / Pzi: ? / E: buiac + -i] 1 vi (Pop; reg; d. vegetație) A crește din abundență. 2 vi (D. vegetație) A crește peste măsură, în detrimentul rodului. 3 vi (D. vite) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 vi (D. pământ) A deveni foarte roditor Si: a se îngrășa. 5 vi A zburda. 6 vr (D. oameni) A se îngâmfa. 7 vt A face pe cineva să-și piardă capul de îngâmfare.

buiuci v vz buieci corectat(ă)

buică s.f. (reg.) Veșmînt femeiesc din postav, lung pînă la genunchi. • pl. -ci. /<magh. bujka.

buieci vb. IV. (pop.) I intr. 1 (despre plante) A se dezvolta, a crește din abundență. Aici buiecesc brazii. ♦ A crește peste măsură (în dauna rodului). Grîul buiecește... se face nalt, însă mic la spic (I. ION.). ◊ (refl.) Se vor prea îmbuieci holdele (ECON.). 2 (despre pămînt) A se îngrășa, a deveni foarte roditor. Scrie... că-i buieciră țarinele (VARL.). 3 (despre animale) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 A zburda. II refl. (despre oameni) A se îngîmfa, a nu-și mai încăpea în piele. Vlahii... de biruință ca aceasta buiecindu-să (CANT.). III tr. fact. A face pe cineva să- și piardă capul de îngîmfare, de bucurie etc. Nărocul pe bulgari buiecind... au început a se gîlcevi (CANT.). • prez.ind. -esc. și buici, buiuci, îmbuieci vb. IV. /buiac + -i.

buiuci vb. IV. v. buieci.

BUECI...= BUIECI...

BUIECI, BUICI (-cesc) l. vb. intr. 1 🌿 A crește foarte mare, cu multă îmbelșugare (despre plante); a fi foarte roditor (despre pămînt: grîul buicește într’acest pămînt, se face nalt (ION.) ¶ 2 Pr. ext. A-i merge bine, a se îngrășa (despre oameni): ei bir nu plăteau, moșii aveau, le mergea bine și buieceau (VOR.); omul, cînd buicește, de bine nu știe ce să mai facă (FLOR.). II. vb. refl. A se îngîmfa, a nu-și mai încăpea în piele: Vlahii adese de biruință ca aceste buecindu-să (CANT.) [buiac].

búĭcă f., pl. ĭ (ung. bujka). Trans. Un fel de surtuc femeĭesc de postav.

buĭecésc v. intr. (d. buĭac; vsl. buĭati, a se face feroce, a se unfla; sîrb. bújati, rut. buĭati, a buĭeci). Cresc în libertate și’n belșug: aicĭ buĭecesc braziĭ și lupiĭ. V. refl. Ridic nasu, devin mîndru: nu vă buĭecițĭ de bogăție! – Și buicesc. V. îmbuĭecesc, năboĭesc.

!buieci (a ~) (desp. bu-i-) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc, 3 sg. buiecește, imperf. 1 buieceam; conj. prez. 1 sg. să buiecesc, 3 să buiecească

buieci/buici (a ~) (bu-i-) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc/buicesc, imperf. 3 sg. buiecea/buicea; conj. prez. 3 să buiecească/buicească

buieci/buici (sil. bu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc/buicesc, imperf. 3 sg. buiecea/buicea; conj. prez. 3 sg. și pl. buiecească/buicească

BUICI vb. v. buieci. verb

BUIECI vb. (Mold.) 1. A se dezvolta, a crește peste măsură (plantele și vitele). Bogatul … de carele scrie svînta evanghelie … că-i buieciră țarinele, adecă i să înmulți avuția și agonisita. VARLAAM. 2. A deveni îngîmfat, încrezut; a ameți (norocul) de cap (pe cineva). A: Lauda omenească înalță și buieceaște sufletul, și deaca să înalță sufletul, atunci-l cuprinde mîndria. L SEC. XVII, 134^r. Vlahii … de biruință ca aceastea buiecindu-să. CANTEMIR, HR. Nărocul pe bulgari buiecind, capetele ei înde ei au început a se gîlcevi. CANTEMIR, HR. // B: cf. L ante 1693, 212^r. Variante: buici (L ante 1693, 212^r). Etimologie: buiac + suf. -i. Cf. ucr. bujaty. Vezi și buiac, buieceală, buiecie, buiecitură. Cf. fălui (2), măroși. verb

bui(e)ci, bui(e)cesc, vb. IV (reg.) 1. (despre plante și vite) a crește peste măsură, a se dezvolta, a-i merge bine. 2. (despre oameni) a fi arogant, a se îngâmfa.

buică, buici, s.f. (reg.) 1. Veston. 2. Orice haină din material mai gros (de regulă postav), scurtă până la brâu, care se ia peste cămașă / rochie: „De-i țâne-o și clocește / Pă la vară-a scoate pui / Și ț-i face bani destui. / A scoate-on cocoș ș-o puică, / Și-a lua nănașu buică” (Bilțiu, 2015: 212). – Din magh. bujka (Scriban, MDA).

buieci, buiecesc, v.r. (reg.) 1. (ref. la oameni) A fi neastâmpărat, plin de energie, activ. 2. (ref. la vegetație) A crește abundent. 3. (ref. la animale) A se zbengui; a trage cu forță. – Din buiac (MDA).

buică, buici, s.f. – (reg.) 1. Veston. 2. Orice haină din material mai gros (de regulă postav), scurtă până la brâu, care se ia peste cămașă / rochie. – Din magh. bujka (Scriban, MDA).

buieci, buiecesc, vb. refl. – (reg.) 1. (ref. la oameni) A fi neastâmpărat, plin de energie, activ. 2. (ref. la vegetație) A crește abundent. 3. (ref. la animale) A se comporta atipic, a se zbengui; a trage cu forță. – Din buiac (MDA).

buică, -i, s.f. – 1. Veston. 2. Orice haină din material mai gros (de regulă postav), scurtă până la brâu, care se ia peste cămașă / rochie. – Din magh. bujka.