6 intrări

Articole pe această temă:

54 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buhái1 sm [At: H III, 139 / V: buái / Pl: ~ / E: rs бухай] 1 (Reg) Taur. 2 (Orn; îc) ~ de-baltă Bâtlan (Botaurus stellaris). 3 (Etm; îc) ~ uI-lui-Dumnezeu Boul-lui-Dumnezeu. 4 (Pex) Berbec (sau țap) trecut de patru ani. 5 (Pfm; îe) A fi ~ul satului A fi un bărbat iubit de multe femei. 6 (Îvr; îe) A-și arunca țernă (în sau pe spate) ca ~ ui A se lăuda. 7 Sunetul scos de buhai (1). 8 (Pop; pan) Bucium. 9 Instrument confecționat dintr-o putină mică legată la gură cu o piele de oaie prin care trece un fir de păr de cal și care scoate un sunet puternic, fiind folosit de colindători de Plugușor sau în noaptea Sfântul Vasile. 10 (Reg) Rindea mare. 11 Instrument care servește la ridicarea și coborârea poliței, prâsnelului și pietrelor mari de la moară Si: (reg) crainic, cântarul-pietrelor, zăvor. 12 (Reg) Zăvor la ușa casei. 13 (Reg) Țundră neagră cu glugă. 14 (Reg) Stup care nu roiește. 15 (Reg) Loc bălegos. 16 (Iht) Porcușor (Gobio gobio). 17 (Reg) Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata).

buhái2 sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~e / E: mg bohai] (Reg) Căciulă prost tăbăcită.

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător eu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUHÁI2, buhaiuri și buhaie, s. n. Instrument popular făcut dintr-o putinică cu un singur fund, de piele (de oaie) tăbăcită și bine întinsă, prin mijlocul căruia trece un smoc de păr de cal; cînd acest smoc este tras (cu mîna umezită), pielea vibrează producînd un sunet asemănător cu mugetul taurului; se întrebuințează de colindătorii care umbắ cu plugușorul în ajunul anului nou. În ajunul sfîntului Vasile, toată ziua am stat de capul tatei, să-mi facă și mie un buhai. CREANGĂ, A. 41. [Lăutarii] numai la videre ne umplea pe noi de spaimă și frică ca buhaiul urător, în ajunul anului nou. RUSSO, S. 22.

BUHÁI1, buhai, s. m. (Mold.) 1. Taur. Se vedeau fiare de plug, roți, cotiugi, capete de buhai roșii. CAMILAR, N. II 12. [Cerbul] începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226. 2. Compus: buhai-de-baltă = a) specie de broască, mică, cu pete roșii pe pîntece, care trăiește în bălțile mici (Bombina bomhina). Băieții, cînd te văd, rămîn cu ochii holbați, ca niște buhai-de-baltă. ALECSANDRI, T. I 340; b) pasăre de baltă, cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu pete și desene cenușii, cu creștetul negru și gîtul alb (Botaurus stellaris). Din cînd în cînd, în tăcerea nopții, se auzea lugubru vuietul nelămurit al buhaiului-de-baltă. SADOVEANU, O. I 410.

BUHÁI2, buhaiuri, s. n. Instrument muzical popular folosit de colindători în ajunul anului nou, format dintr-o putinică cu fund de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage producând un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: buhaie] – Din buhai1.

BUHÁI1, buhai, s. m. 1. Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă (a, b).Ucr. buhaj.

BUHÁI1 ~ m. pop. 1) Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur. 2) fig. fam. Om brutal. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHÁI2 ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHAI s. m. (Mold.) Taur. Buhai negru … la apa Nilului hrănit. NCCD, 313. Răget ca de buhai. NCCD, 350; cf. NCCD, 351. Etimologie: ucr. buhaj. Cf. bică. substantiv masculin

buháĭ m., pl. tot așa (rut. buháĭ, rus. bugáĭ, d. turc. bugá, id. buhač, bufniță; bg. bugá; ung. [d. rom.] buhay. V. buhă). Taur (V. bic). Popușoĭ care nu rodește (adică care se deosebește din mulțime ca „tauru’ntre boĭ”). S.n., pl. urĭ saŭ e. Stup care nu roĭește într’o vară. (V. paroĭ). Cofă orĭ putinică astupată c’o pele întinsă de care atîrnă o codiță de păr de cal și care, cînd e trasă cu mîna udă și bine spălată, vibrează imitînd mugetu tauruluĭ (Cu asta, în Mold. și aĭurea, băĭețiĭ merg din casă’n casă în ultima zi a anuluĭ trăgînd de coada buhaĭuluĭ, sunînd dintr’un clopot și recitînd „plugușoru”): a umbla cu buhaĭu. Bucoĭ (Olt., Munt.). – În Ial. și bugă (bg. turc.), m., pl. bugĭ, taur. V. dubă.

buhai, străvechi instrument muzical specific urării plugușorului*. Este o tobă* de frecare, făcută dintr-o cofă sau putinică desfundată, cu gura închisă de o membrană din piele de oaie, prin centrul căreia trece o suviță de păr de cal, înnodată în interior. Trăgând suvița cu mâinile ude, instr. scoate un sunet grav, neacordat, evocând mugetul taurului.

buhái, buhai, s.m. – (zool.) 1. Taur. 2. Berbece (Papahagi, 1925); țap mai bătrân de 4 ani (Georgeoni, 1936: 40). 3. Buhai de baltă, specie de broască (Bombina variegata), cea mai frecventă în Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 100); izvoraș. ♦ „Da’ de negru n-ar si bai, / Da’ i-i capu ca și-on mai, / Ochii, ca și on buhai” (Bilțiu, 2006: 225). ♦ (onom.) Buhai, Buhaiu, nume de familie (145 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Buhaiu-n turnu bisericii, poreclă pentru locuitorii din Ieud. – Din ucr. buhaj, rus. bugaj (DA, cf. DER); din ucr. buhay (DLRM, DEX); din rus. buhay (MDA). Cuv. rom. > magh. bohaj (Bakos, 1982; Scriban).

buhăí1 vi [At: H III, 108 / V: -ăluí, -huí, fufăí / Pzi: nct / E: buhai] (Reg) 1 A țipa ca buha. 2 A mugi ca buhaiul (1). 3 (D. copii) A plânge în hohote Cf a urla. 4 A trage cu pușca. 5 A face zgomot pentru a speria păsările de casă.

buhăí3 vi [At: LB / Pzi: ~esc / E: buhai] 1 (D. tun) A bubui. 2 (D. om) A tuși puternic. 3 A bate.

buhăi2 vr [At: APĂRAREA SĂNĂTĂȚII, ap. TDRG / V: ~ăvi / Pzi: ~esc / E: ns cf buhav] A se umfla la față (din cauza beției, bolii, somnului etc.) Cf (reg) bugezi.

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

BUHĂÍ2, búhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. [Prez. ind. și: buhăiesc] – Din buhai.

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

arată toate definițiile

Intrare: buhai
buhai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: buhai (instrument; -e)
buhai (instrument; -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai
  • buhaiul
  • buhaiu‑
plural
  • buhaie
  • buhaiele
genitiv-dativ singular
  • buhai
  • buhaiului
plural
  • buhaie
  • buhaielor
vocativ singular
plural
Intrare: buhai (instrument; -uri)
buhai (instrument; -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai
  • buhaiul
  • buhaiu‑
plural
  • buhaiuri
  • buhaiurile
genitiv-dativ singular
  • buhai
  • buhaiului
plural
  • buhaiuri
  • buhaiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: buhai (taur; ~)
buhai (taur; ~) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai
  • buhaiul
  • buhaiu‑
plural
  • buhai
  • buhaii
genitiv-dativ singular
  • buhai
  • buhaiului
plural
  • buhai
  • buhailor
vocativ singular
plural
Intrare: buhai-de-baltă
buhai-de-baltă substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai-de-baltă
  • buhaiul-de-baltă
plural
  • buhai-de-baltă
  • buhaii-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • buhai-de-baltă
  • buhaiului-de-baltă
plural
  • buhai-de-baltă
  • buhailor-de-baltă
vocativ singular
plural
Intrare: buhăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buhăi
  • buhăire
  • buhăit
  • buhăitu‑
  • buhăind
  • buhăindu‑
singular plural
  • buhăie
  • buhăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buhăi
(să)
  • buhăi
  • buhăiam
  • buhăii
  • buhăisem
a II-a (tu)
  • buhăi
(să)
  • buhăi
  • buhăiai
  • buhăiși
  • buhăiseși
a III-a (el, ea)
  • buhăie
(să)
  • buhăie
  • buhăia
  • buhăi
  • buhăise
plural I (noi)
  • buhăim
(să)
  • buhăim
  • buhăiam
  • buhăirăm
  • buhăiserăm
  • buhăisem
a II-a (voi)
  • buhăiți
(să)
  • buhăiți
  • buhăiați
  • buhăirăți
  • buhăiserăți
  • buhăiseți
a III-a (ei, ele)
  • buhăie
(să)
  • buhăie
  • buhăiau
  • buhăi
  • buhăiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buhăi
  • buhăire
  • buhăit
  • buhăitu‑
  • buhăind
  • buhăindu‑
singular plural
  • buhăiește
  • buhăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buhăiesc
(să)
  • buhăiesc
  • buhăiam
  • buhăii
  • buhăisem
a II-a (tu)
  • buhăiești
(să)
  • buhăiești
  • buhăiai
  • buhăiși
  • buhăiseși
a III-a (el, ea)
  • buhăiește
(să)
  • buhăiască
  • buhăia
  • buhăi
  • buhăise
plural I (noi)
  • buhăim
(să)
  • buhăim
  • buhăiam
  • buhăirăm
  • buhăiserăm
  • buhăisem
a II-a (voi)
  • buhăiți
(să)
  • buhăiți
  • buhăiați
  • buhăirăți
  • buhăiserăți
  • buhăiseți
a III-a (ei, ele)
  • buhăiesc
(să)
  • buhăiască
  • buhăiau
  • buhăi
  • buhăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)