opțiuni
  • info

19 definiții pentru brâncuță

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRÂNCUȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Brâncă1 + suf. -uță.

BRÂNCUȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Brâncă1 + suf. -uță.

brâncuță sf [At: LM / V: brăn~, bruncruț, bruncuț, brun~ / Pl: ~țe / E: brâncă1 + -uță] (Reg) 1-2 Brâncă (mică). 2 (Bot; îc) ~ a-voinicului Voinicică (Sisimbrium austriacum). 3 (Bot; îc) ~de-pisică Sulițică (Dorycnium herbaceum). 4 (Bot) Planta ierboasă Sisymbrium officinale Si: frunza-voinicului, sămcuță. 5 (Bot) Rapiță sălbatică (Brassica napus). 6 (Bot; șîs – voinicească, brun~ de apă) Năsturel (Nasturtium officinalis). 7 (Bot) Bobilnic (Orabandre ramosa).

brâncuță f. Tr. plantă numită obișnuit năsturel. [Alterațiune populară din germ. Brunnenkresse].

brăncuță sf vz brâncuță

bruncruț sm vz brâncuță

bruncuță sf vz brâncuță

brîncuță s.f. (bot.) 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina păroasă și cu florile mici, galbene (Sisymbrium officinale). 2 Plantă erbacee cu florile mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium officinale); năsturel. • pl. -e. /brîncă1 + -uță.

BRÎNCUȚĂ, brîncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Din brîncă1 + suf. -uță.

1) brîncúță f., pl. e (d. brîncă 1). Frunza voiniculuĭ, o plantă cruciferă cu flori micĭ galbene (sisymbrium officinale).

2) brîncúță f., pl. e (acomodat din germ. brunnenkresse). Măcriș de baltă (nasturtium officinale).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

brâncuță s. f., g.-d. art. brâncuței; pl. brâncuțe

brâncuță s. f., g.-d. art. brâncuței; pl. brâncuțe

brâncuță s. f., g.-d. art. brâncuței; pl. brâncuțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BRÂNCUȚĂ s. v. cardama, năsturel.

BRÂNCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Sisymbrium officinale) (reg.) burnicruț, sămcuță, frunza-voinicului. 2. (Nasturtium palustre) rapiță-sălbatică.

BRÂNCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Sisymbrium officinale) (reg.) burnicruț, sămcuță, frunza-voinicului. 2. (Nasturtium palustre) rapiță-sălbatică.

BRÂNCUȚĂ-DE-PISICĂ s. v. sulițică, sunătoare.

brîncuță s. v. CARDAMA. NĂSTUREL.

brîncuță-de-pisică s. v. SULIȚICĂ. SUNĂTOARE.

Intrare: brâncuță
brâncuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncuță
  • brâncuța
plural
  • brâncuțe
  • brâncuțele
genitiv-dativ singular
  • brâncuțe
  • brâncuței
plural
  • brâncuțe
  • brâncuțelor
vocativ singular —
plural —
brăncuță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bruncuță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bruncruț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

brâncuță, brâncuțesubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). DEX '98 DEX '09
  • 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • Brâncă + sufix -uță. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.