BRUNA, brunez, vb. I. Tranz. A acoperi pe cale chimică o piesă de oțel sau de cupru cu un strat de oxizi de culoare brună pentru a o feri de coroziune. – Din fr. brunir.

bruna vt [At: LTR / Pzi: ~nez / E: fr brunir] A acoperi chimic o piesă de metal cu un strat de oxizi de culoare închisă pentru a o feri de coroziune.

bruna vb. I. tr. (chim.; compl. indică piese din fier, oțel, cupru etc.) A acoperi pe cale chimică cu un strat protector de oxizi de culoare brună sau neagră, împotriva coroziunii. ◊ (refl. pas.) Piesa se brunează pe suprafața exterioară. • pl. -ez. /<fr. brunir.

BRUNA, brunez, vb. I. Tranz. A acoperi pe cale chimică o piesă de oțel sau de cupru cu un strat de oxizi de culoare închisă pentru a o feri de coroziune. – Din fr. brunir.

BRUNA, brunez, vb. I. Tranz. (Cu privire la fier sau oțel) A acoperi, pe cale chimică, cu un strat de oxizi, cu scopul de a-l proteja împotriva acțiunii dăunătoare a aerului, a apei sau a soluțiilor saline. (Refl. pas.) Armamentul portativ se brunează de obicei pe toate suprafețele exterioare.

BRUNA, brunez, vb. I. Tranz. A acoperi pe cale chimică oțelul sau fierul cu un strat de oxizi, pentru a le feri de coroziune. – Fr. brunir.

BRUNA vb. I. tr. (Tehn.) A acoperi pe cale chimică oțelul sau fierul cu un strat de oxizi împotriva coroziunii. [< fr. brunir].

BRUNA vb. tr. a acoperi oțelul, cuprul cu un strat de oxizi împotriva coroziunii. (< fr. brunir)

A BRUNA ~ez tranz. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de oxizi de culoare brună (pentru a proteja de coroziune). /<fr. brunir

BRUN, -Ă, bruni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cafeniu-închis. 2. S. n. Culoare brună (1). 3 (Despre oameni) Care are pielea negricioasă și părul negru; brunet, oacheș. – Din fr. brun.

brun, brună [At: NEGRUZZI, S. I, 327 / Pl: ~i, ~e / E: fr brun] 1 a Cafeniu închis. 2 sn Culoare cafenie închisă. 3 a (D. oameni) Care are pielea negricioasă și părul negru.

brun, -ă adj., s.n. 1 adj. De culoare cafeniu-închis. Bolta brună tremură (EMIN.). ◊ Bere brună = bere de culoarea caramelului, maronie. ◊ Poet. Și la vîntul din pustie, la răcoarea nopții brună (EMIN.). 2 s.n. Culoarea cafeniu-închis; maro. ◊ Compus: brun-roșiatic = nuanță de maro spre roșu. 3 adj. (despre oameni) Care are pielea negricioasă și părul negru; brunet. Nu le-ar putea cineva deosebi dacă... n-ar fi una brună și alta blondă (C. NEGR.). • pl. -i, -e. /<fr. brun.

*BRUN, -NĂ (pl. -ne) adj. și sm. f. 1 De coloare închisă, ce bate în negru ¶ 2 (Om) oacheș, (femeie) oacheșă: brunele făceau mai multă întipărire asupră-mi decît blondele (GN.) [fr.].

BRUN, -Ă, bruni, -e, adj. 1. Cafeniu-închis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cafeniu-închis. 2. (Despre oameni) Care are pielea negricioasă și părul negru; brunet, oacheș. – Din fr. brun.

BRUN, -Ă, bruni, -e, adj. 1. Cafeniu-închis. Codrule... Eu văd numai pete roșii-brune. Dar jalea vestitelor oști Doar tu o poți spune. BENIUC, V. 97. ◊ (Poetic) Și la vîntul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele din creștet aiurind și jalnic sună. EMINESCU, O. I 44. 2. (Despre oameni) Cu părul negru și (mai ales) cu tenul negricios; brunet, oacheș. Nu le-ar putea cineva deosebi dacă... n-ar fi una brună și alta blondă. NEGRUZZI, S.I 327.

BRUN, -Ă, bruni, -e, adj. 1. Cafeniu-închis. 2. (Despre oameni) Cu părul negru și cu tenul negricios; oacheș. – Fr. brun.

BRUN, -Ă adj., s.n. Cafeniu-închis. // adj., s.m. și f. (Om) cu părul negru, cu ten negricios; brunet, oacheș. [< it. bruno, fr. brun].

BRUN, -Ă I. adj., s. n. (de) culoare cafeniu-închis. II. adj., s. m. f. (om) cu părul negru și ten negricios; brunet, oacheș. (< fr. brun)

brun-roșietic, -ă adj. Nuanță de maron ◊ „Începând cu 1969, anul când au apărut primele simptome ale catastrofalei secete din Africa, în America Centrală și de Nord au fost înregistrate particule de praf brun-roșietic de proveniență sahariană – fenomen pus în legătură de către specialiști cu serioase perturbări climatice.” Sc. 29 XII 74 p. 5 (din brun + roșietic)

BRUN² ~ă (~i, ~e) 1) Care este de culoare cafenie-închisă. 2) (despre persoane) Care are tenul și părul întunecat; negricios; smead; smolit. /<fr. brun

brun a. 1. de coloare galbenă închisă bătând în negru; 2. cu părul brun.

*brun, -ă adj. (fr. brun, it. bruno, d. vgerm. brun, ngerm. braun). Cafeniŭ bătînd în negru. Cu ochiĭ brunĭ (căpriĭ saŭ negri), oacheș. Subst. Om oacheș.

bruna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. brunez, 3 brunează; conj. prez. 1 sg. să brunez, 3 să bruneze

bruna (a ~) vb., ind. prez. 3 brunează

bruna vb., ind. prez. 1 sg. brunez, 3 sg. și pl. brunează

brun¹ adj. m., pl. bruni; f. brună, pl. brune

+urs-brun (specie de urși) s. m., pl. urși-bruni

brun¹ adj. m., pl. bruni; f. brună, pl. brune

brun adj. m., pl. bruni; f. sg. brună, pl. brune

cărbune brun, (engl.= brown coal) var. de cărbune de pamânt inf. Caracterizat printr-un conținut ridicat în C (60-78%) și putere calorică ridicată (12 500-24 000 Kj/kg). C.b. au culori de la brun la negru și luciu variabil (de la pământos la mat și lucios) G: 1,2-1,4 și D: 2-2,5. Unii c.b. sunt cocsificabili. În România, se găsesc în baz. Comănești, Bozovici și Codlea-Vulcan.

BRUN, -Ă (< fr.) adj., subst. 1. Adj., s. n. Cafeniu-închis. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu părul negru, cu ten negricios; (om) brunet, oacheș, smead, negricios. 3. S. f. Brună de Maramureș = rasă autohtonă de taurine, formată (începînd din 1881) prin încrucișarea de absorbție a animalelor din rasa de munte (mocăniță) cu tauri schwyz; este de culoare brună cu nuanțe de la brun-argintiu pînă la brun-închis, crescută pentru producția mixtă (lapte-carne).

BRUN adj. v. brunet.

BRUN adj. brunet, negricios, oacheș, tuciuriu, (rar) țigănatic, țigănos, (înv. și pop.) smolit, (pop.) negriu, (reg.) negros, (Transilv.) bărnaci, (glumeț sau ir.) balaoacheș. (Om ~; față ~.)

Brun ≠ blond