BRONTOZAUR, brontozauri, s. m. Gen de reptile uriașe din ordinul dinozaurienilor, cu capul mic, cu gâtul foarte lung, cu picioarele scurte, cilindrice, terminate cu câte cinci degete, care a trăit în era secundară (Brontosaurus). – Din germ. Brontosaurus, fr. brontosaure.

brontozaur sm [At: BOGZA, C.O. 46 / P: ~za-ur / Pl: ~i / E: fr brontosaure] Reptilă uriașă, din ordinul dinozaurilor, cu capul mic, cu gâtul foarte lung, cu picioare scurte, cilindrice, terminate cu câte cinci degete, care a trăit în era secundară.

brontozaur s.m. (paleon.) Gen de reptile uriașe, din ordinul dinozaurienilor erbivori, cu capul mic și cu gîtul foarte lung, cu picioarele scurte, cilindrice, terminate cu cîte cinci degete, ajungînd la o înălțime de circa 22 m și la o greutate de peste 351 t, care au trăit în a doua perioadă a mezozoicului. • sil. -za-ur. pl. -i. /<germ. Brontosaurus, fr. brontosaure; cf. gr. βροντή „tunet”, σαῦρος „șopîrlă”.

BRONTOZAUR, brontozauri, s. m. Gen de reptile uriașe din ordinul dinozaurienilor, cu capul mic, cu gâtul foarte lung, cu picioarele scurte, cilindrice, terminate cu câte cinci degete, care a trăit în era secundară. – Din germ. Brontosaurus, fr. brontosaure.

BRONTOZAUR, brontozauri, s. m. Reptilă uriașă, din grupa saurienilor, putînd ajunge pînă la lungimea de 25 m, care trăia în era secundară. Vă mai aduceți voi, oare, aminte brontozaurii? – pare să spună unul din norii care alunecă pe deasupra pădurilor... Iar ceilalți... își aduc numaidecît aminte, luînd unul după altul înfățișarea cumplită a unor brontozauri. BOGZA, C. O. 46.

BRONTOZAUR, brontozauri, s. m. Reptilă uriașă, din grupa saurienilor, care a trăit în era secundară. – Germ. Brontosaurus (fr. brontosaure).

BRONTOZAUR s.m. Reptilă sauriană uriașă din era secundară, cu gîtul și coada foarte lungi, iar capul foarte mic. [< fr. brontosaure, cf. gr. bronte – tunet, sauros – șopîrlă].

BRONTOZAUR s. m. dinozaurian uriaș, cu capul mic și gâtul foarte lung. (< germ. Broutosaurus, fr. brontosaure)

BRONTOZAUR ~i m. Reptilă gigantică din era secundară. [Sil. -za-ur] /<germ. Brontosaurus, fr. brontosaure

brontozaur (desp. -za-ur) s. m., pl. brontozauri

brontozaur (-za-ur) s. m., pl. brontozauri

brontozaur s. m. (sil. -za-ur), pl. brontozauri

brontozaur

BRONTO- „tunet, trăsnet; înfricoșător”. ◊ gr. bronte „trăsnet” > fr. bronto-, germ. id., engl. id. > rom. bronto-. □ ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică față de trăsnete; ~graf (v. -graf), s. n., aparat care înregistrează tunetele; ~logie (v. -logie₁), s. f., parte a meteorologiei care tratează despre tunete; ~zaur (v. -zaur), s. m., reptilă jurasică uriașă din ordinul dinozaurienilor erbivori, cu capul mic și cu gîtul foarte lung.

BRONTOZÁUR (< fr. {i}; {s} gr. bronte „tunet” + saura „șopîrlă”) s. m. Reptilă mezozoică din ordinul dinozaurienilor, cu corpul mare (25-30 m), greu (3,5 t), capul foarte mic, coada foarte lungă și membrele anterioare mai scurte decît cele posterioare. Fosilă caracteristică pentru Jurasicul superior și Cretacicul inferior din America de Nord (Brontosaurus).