brontozaur s.m. (paleon.) Gen de reptile uriașe, din ordinul dinozaurienilor erbivori, cu capul mic și cu gîtul foarte lung, cu picioarele scurte, cilindrice, terminate cu cîte cinci degete, ajungînd la o înălțime de circa 22 m și la o greutate de peste 351 t, care au trăit în a doua perioadă a mezozoicului. • sil. -za-ur. pl. -i. /<germ. Brontosaurus, fr. brontosaure; cf. gr. βροντή „tunet”, σαῦρος „șopîrlă”.