breb smn [At: LB / Pl: ~i sm, ~ uri sn / E: vsl бъвρь] (Zlg; îvp) 1 Castor (Castor canedensius). 2 Animal înrudit cu castorul (Castor fiber).

breb s.m. (zool.) Animal rozător înrudit cu castorul (Castor fiber). • pl. -i. /<sl. veche бебръ. бобръ. бъбръ.

BREB, brebi, s. m. (Învechit și popular) Castor.

BREB, brebi, s. m. (Înv.) Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Slav (v. sl. bebrŭ).

Brebu n. 1. sat cu ape minerale și mănăstire în județul Prahova, mai sus de Câmpina: 4700 loc.; 2. numele unui munte și al unui sat în jud. Dâmbovița; 3. comună în Maramureș (1290 loc.) și în Banat (1084 loc.).

breb m. (vsl. bĭbrŭ, bebrŭ, rus. bobr; germ. biber; fr. bièvre; it. bevére; lat. fiber și brebus). Vechĭ. Castor. (Numele uneĭ mănăstirĭ și a unuĭ sat în Prah.). V. biber.

breb s. m., pl. brebi

breb s. m., pl. brebi

breb s. m., pl. brebi

BREB s. v. biber, castor.

breb s. v. BIBER. CASTOR.

breb (brebi), s. m. – Castor. Sl. bebrŭ, bebrĭ și de asemenea bibrŭ, bobrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac, II, 28; DAR); cf. rus. bobrĭ, pol. bóbr, ceh. bobr, cr. breber. După Miklosich, Fremdw., 77, espe un cuvînt împrumutat de sl. din vreo limbă străină, ceea ce l-a determinat pe Philippide, Principii, 140, să creadă că slavii îl împrumutaseră din rom.; totuși, după Berneker 44, este cuvînt indo-european, normal în sl. Der. din rom. plecîndu-se de la lat. fiber, propusă odinioară de Diez, I, 63 și reluată de Koerting 1291 și de Philippide, fusese deja respinsă de Cihac, I, 29 și Densusianu, Rom., XXXIII, 275 și Hlr., 98. Cf. breabăn.

breb, brebi, s.m. Animal rozător; castor (Castor fiber). ■ (top.) Breb, sat aparținător de com. Ocna-Șugatag. ■ (onom.) Breb, nume de familie. – Din sl. bebrŭ (DA, DEX, MDA); din vsl. bibrŭ, *bebrŭ (DELR); cuv. i.-e. (cf. rus. bobr, germ. Biber, lat. brebus, sl. bebrŭ etc.).

breb, brebi, s.m. – (zool.) Animal rozător; castor (Castor fiber). ♦ (top.) Brebeni, localitate (a.d. 1570), aparținând de comuna Cornești (Lăpuș); Breb, localitate (a.d. 1360) aparținând de comuna Ocna-Șugatag (Valea Cosăului). ♦ (onom.) Breb, nume de familie (DFN, 2007). – Din sl. bebrŭ (Miklosich, Cihac, DA, DEX, MDA); din vsl. bibrŭ, *bebrŭ (DELR); strat i.-e. (cf. rus. bobr, germ. Biber, lat. brebus).

breb, -i, s.m. – Animal rozător; castor (Castor fiber). ♦ Breb, sat aparținător com. Ocna-Șugatag, situat la poalele Gutâiului. – Din sl. bebrŭ (posibil aparținând stratului i.-e.).

BREBU 1. Com. în jud. Caraș-Severin, pe Pogăniș; 1.436 loc. (1991). Stație de c. f. Biserică (sec. 18). 2. Com. în jud. Prahova; 8.302 loc. (1991). Expl. de bentonite. Mănăstire ctitorită de Matei Basarab către 1650; restaurată în 1958-1962. Casa domnească adăpostește un muzeu.

BREBU NOU, com. în jud. Caraș-Severin; 711 loc. (1991).