14 definiții pentru bre, Bre   declinări

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.

BRE interj. 1. (Familiar; urmat adeseori de un vocativ) Interjecție cu care atragi atenția cuiva că te adresezi lui. V. m ă, m ă i, b ă, f ă. Ce vorbe-s acestea, bre Dumitrache Hau? mă întrebă Nedelcu. SADOVEANU, N. F. 91. Dragostea, bre, dragostea, pîrdalnica de dragoste... HOGAȘ, DR. 239. Bre, oameni buni: eu am să vă fac trei întrebări. ISPIRESCU, L. 176. Bre, Pândele! de vrei bani Să nu-i poți mînca doi ani, Dă-ne pe Vulcan legat, Că-i peșcheș de împărat. ALECSANDRI, P. P. 135. 2. (Adesea repetat sau cu vocala prelungită) Interjecție care exprimă mirare: a) (cu o notă de admirație; v. t i i, măi – măi) [Ceasornicul] te-a cunoscut și s-a deșteptat. Bre, bre! SADOVEANU, N. F. 98. Mai iată și alte lighioi! Bre, bre, bre, da multe soiuri de dihănii mai sînt în leș! ALECSANDRI, T. I 85; b) (cu o notă de supărare, mustrare sau indignare față de comportarea reprobabilă a cuiva) Ei, bre, bre, asta nu-i bine! CAMILAR, N. II 242. Bre! strigă boierul. Cum se poate una ca asta? ISPIRESCU, L. 290. Da deschide ușa, bre omule... măi, că încă așa lighioaie n-am văzut! ALECSANDRI, T. 198; c) (cu o notă de teamă față de ceva neplăcut) Bre, ce vijelie! GALACTION, O. I 48. Bre, bre, bre! Vai de mine! CONTEMPORANUL, I 405. Da frică mi-o fost... bre... bre, bre! ALECSANDRI, T. 225. – Variantă: (rar) brea (ALECSANDRI, T. 1257, BUDAI-DELEANU, Ț. 320) interj.

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. Cuvânt care exprimă mirare. – Tc. bre.

BRE interj. v. hăi, măi.

bre interj.1. Introduce o interpelare. – 2. Exprimă surpriza sau mirarea, uneori intensificată prin repetiție. – Mr. bre, vre, megl. bre. Tc. brè (Roesler 590; Șeineanu, II, 60; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπρέ, bg. bre.

BRE interj. fam. 1) (se folosește pentru a atrage atenția persoanei căreia i se adresează) Măi. 2) (folosit repetat sau pronunțat prelung exprimă mirare). /<turc. bre

bre ! int. exprimând mirare, supărare sau familiaritate: spune, bre ! omule ! vino încoa, bre ! [Turc. BRE].

bre interj. chemare, mirare și admirațiune adresată bărbaților, ca și măĭ: Bre omule! Ia stăĭ, bre! Bre! Mare minune! Bre! Da învățat e! (ngr. bre, vre și moré. V. măre).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Bre, -scu v. D o b r e 6 a.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

bre! interj. (pop.) prin care atragem atenția persoanei căreia ne adresăm