2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bre i [At: GHICA, S. VII / V: ~a / E: tc bre] (Îfm) 1 Modalitate de adresare. 2 Expresie a uimirii. 3 Expresie a indignării. 4 Expresie a fricii.

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.

BRE interj. 1. (Familiar; urmat adeseori de un vocativ) Interjecție cu care atragi atenția cuiva că te adresezi lui. V. mă, măi, bă, fă. Ce vorbe-s acestea, bre Dumitrache Hau? mă întrebă Nedelcu. SADOVEANU, N. F. 91. Dragostea, bre, dragostea, pîrdalnica de dragoste... HOGAȘ, DR. 239. Bre, oameni buni: eu am să vă fac trei întrebări. ISPIRESCU, L. 176. Bre, Păndele! de vrei bani Să nu-i poți mînca doi ani, Dă-ne pe Vulcan legat, Că-i peșcheș de împărat. ALECSANDRI, P. P. 135. 2. (Adesea repetat sau cu vocala prelungită) Interjecție care exprimă mirare: a) (cu o notă de admirație; v. tii, măi – măi) [Ceasornicul] te-a cunoscut și s-a deșteptat. Bre, bre! SADOVEANU, N. F. 98. Mai iată și alte lighioi! Bre, bre, bre, da multe soiuri de dihănii mai sînt în leș! ALECSANDRI, T. I 85; b) (cu o notă de supărare, mustrare sau indignare față de comportarea reprobabilă a cuiva) Ei, bre, bre, asta nu-i bine! CAMILAR, N. II 242. Bre! strigă boierul. Cum se poate una ca asta? ISPIRESCU, L. 290. Da deschide ușa, bre omule... măi, că încă așa lighioaie n-am văzut! ALECSANDRI, T. 198; c) (cu o notă de teamă față de ceva neplăcut) Bre, ce vijelie! GALACTION, O. I 48. Bre, bre, bre! Vai de mine! CONTEMPORANUL, I 405. Da frică mi-o fost... bre... bre, bre! ALECSANDRI, T. 225. – Variantă: (rar) brea (ALECSANDRI, T. 1257, BUDAI-DELEANU, Ț. 320) interj.

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. Cuvânt care exprimă mirare. – Tc. bre.

BRE interj. fam. 1) (se folosește pentru a atrage atenția persoanei căreia i se adresează) Măi. 2) (folosit repetat sau pronunțat prelung exprimă mirare). /<turc. bre

BRE interj. (Mold.) Măi! Măre! Corăbiarul zise: Bre, hei porc peștit și pește porcit! CANTEMIR, IST. Etimologie: tc. bre. interjecție

bre! int. exprimând mirare, supărare sau familiaritate: spune, bre! omule! vino încoa, bre! [Turc. BRE].

bre interj. chemare, mirare și admirațiune adresată bărbaților, ca și măĭ: Bre omule! Ia stăĭ, bre! Bre! Mare minune! Bre! Da învățat e! (ngr. bre, vre și moré. V. măre).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRE interj. v. hăi, măi.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bre interj.1. Introduce o interpelare. – 2. Exprimă surpriza sau mirarea, uneori intensificată prin repetiție. – Mr. bre, vre, megl. bre. Tc. brè (Roesler 590; Șeineanu, II, 60; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπρέ, bg. bre.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

bre! interj. (pop.) prin care atragem atenția persoanei căreia ne adresăm

Intrare: bre
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • bre
Intrare: Bre
nume propriu (I3)
  • Bre