2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRÁNȘĂ, branșe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoț etc.). ◊ Loc. adj. De branșă = de meserie; specialist. – Din fr. branche.

BRÁNȘĂ, branșe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoț etc.). ◊ Loc. adj. De branșă = de meserie; specialist. – Din fr. branche.

branșă sf [At: SAHIA, U.R.S.S. 108 / V: (pop) ~șe / Pl: ~șe / E: fr branche] 1 Ramură, sector, secție în industrie, în negoț, în meserii. 2 Domeniu de activitate. 3 Specialitate. 4 (Îla) De ~ Specialist.

BRÁNȘĂ, branșe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoț, tehnică etc.). Femeia participă... în toate branșele economice și sociale. SAHIA, U.R.S.S. 108. ◊ Loc. adj. De branșă = de meserie, de specialitate, specialist. Este funcționar bun, dar nu e de branșă.

BRÁNȘĂ, branșe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoț etc.). ◊ Loc. adj. De branșă = de meserie; specialist. – Fr. branche.

BRÁNȘĂ s.f. Ramură de activitate; specialitate în negoț, în meserii etc. ◊ De branșă = de meserie; specialist. [< fr. branche].

BRÁNȘĂ s. f. ramură, specialitate, domeniu de activitate. (< fr. branche)

BRÁNȘĂ ~e f. 1) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; ramură; specialitate. * De ~ de meserie. [G.-D. branșei] /<fr. branche

branșă f. 1. ramură, diviziune specială a unei științe; 2. profesiune, specialitate (= fr. branche).

*bránșă f., pl. e (fr. branche, ramură. V. brîncă). Barb. Ramură, specialitate: branșa cizmăriiĭ. - Rom. corect: ramură.

BRANȘÁ, branșez, vb. I. Tranz. A face un branșament sau un racord electric. – Din fr. brancher.

BRANȘÁ, branșez, vb. I. Tranz. A face un branșament sau un racord electric. – Din fr. brancher.

branșa vt [At: CADE / Pzi: ~șez / E: fr brancher] 1 A face un branșament (de conductă). 2 A face legătura unui fir electric cu firul principal.

BRANȘÁ, branșez, vb. I. Tranz. A face un branșament sau un racord electric.

BRANȘÁ, branșez, vb. I. Tranz. A face un branșament sau un racord electric. – Fr. brancher.

BRANȘÁ vb. I. tr. A face un branșament, un racord electric. [< fr. brancher].

BRANȘÁ vb. tr. 1. a face un branșament. 2. (fig.) a pune în legătură. (< fr. brancher)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bránșă s. f., art. bránșa, g.-d. art. bránșei; pl. bránșe

bránșă s. f., g.-d. art. bránșei; pl. bránșe

branșá (a ~) vb., ind. prez. 3 branșeáză, 1 pl. branșắm; ger. branșấnd

arată toate definițiile

Intrare: branșă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • branșă
  • branșa
plural
  • branșe
  • branșele
genitiv-dativ singular
  • branșe
  • branșei
plural
  • branșe
  • branșelor
vocativ singular
plural
Intrare: branșa
verb (VT202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • branșa
  • branșare
  • branșat
  • branșatu‑
  • branșând
  • branșându‑
singular plural
  • branșea
  • branșați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • branșez
(să)
  • branșez
  • branșam
  • branșai
  • branșasem
a II-a (tu)
  • branșezi
(să)
  • branșezi
  • branșai
  • branșași
  • branșaseși
a III-a (el, ea)
  • branșea
(să)
  • branșeze
  • branșa
  • branșă
  • branșase
plural I (noi)
  • branșăm
(să)
  • branșăm
  • branșam
  • branșarăm
  • branșaserăm
  • branșasem
a II-a (voi)
  • branșați
(să)
  • branșați
  • branșați
  • branșarăți
  • branșaserăți
  • branșaseți
a III-a (ei, ele)
  • branșea
(să)
  • branșeze
  • branșau
  • branșa
  • branșaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

branșă

etimologie:

branșa

  • 1. A face un branșament sau un racord electric.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: