2 intrări

14 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BORDURARE, bordurări, s. f. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei. – V. bordura.

BORDURARE, bordurări, s. f. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei. – V. bordura.

bordurare sf [At: DEX2 / Pl: ~rări / E: bordura] Răsfrângere a marginilor unui obiect.

bordurare s.f. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei. • pl. -ări. /v. bordura.

BORDURARE s.f. Răsfrîngere prin deformare a marginii tablei sau plăcii din care este făcut un obiect în scopul asamblării cu un alt obiect. [< bordura].

BORDURA, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

BORDURA, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

bordura vt [At: DEX2 / Pzi: ~rez / E: bordură] A răsfrânge marginile unui obiect prin tragere și întindere.

BORDURA vb. I. tr. A supune operației de bordurare. [< bordură].

A BORDURA ~ez tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bordurare s. f., g.-d. art. bordurării; pl. bordurări

bordurare s. f., g.-d. art. bordurării; pl. bordurări

bordurare s. f., g.-d. art. bordurării; pl. bordurări

bordura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bordurez, 3 bordurea; conj. prez. 1 sg. să bordurez, 3 să bordureze

bordura (a ~) vb., ind. prez. 3 bordurea

bordura vb., ind. prez. 1 sg. bordurez, 3 sg. și pl. bordurea

Intrare: bordurare
bordurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bordurare
  • bordurarea
plural
  • bordurări
  • bordurările
genitiv-dativ singular
  • bordurări
  • bordurării
plural
  • bordurări
  • bordurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: bordura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bordura
  • bordurare
  • bordurat
  • borduratu‑
  • bordurând
  • bordurându‑
singular plural
  • bordurea
  • bordurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bordurez
(să)
  • bordurez
  • borduram
  • bordurai
  • bordurasem
a II-a (tu)
  • bordurezi
(să)
  • bordurezi
  • bordurai
  • bordurași
  • borduraseși
a III-a (el, ea)
  • bordurea
(să)
  • bordureze
  • bordura
  • bordură
  • bordurase
plural I (noi)
  • bordurăm
(să)
  • bordurăm
  • borduram
  • bordurarăm
  • borduraserăm
  • bordurasem
a II-a (voi)
  • bordurați
(să)
  • bordurați
  • bordurați
  • bordurarăți
  • borduraserăți
  • borduraseți
a III-a (ei, ele)
  • bordurea
(să)
  • bordureze
  • bordurau
  • bordura
  • borduraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bordurare, bordurărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei; răsfrângere prin deformare a marginii tablei sau plăcii din care este făcut un obiect în scopul asamblării cu un alt obiect. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • vezi bordura DEX '09 DEX '98 DN

bordura, bordurezverb

  • 1. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • bordură DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.