opțiuni

2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bordurare sf [At: DEX2 / Pl: ~rări / E: bordura] Răsfrângere a marginilor unui obiect.

BORDURÁRE, bordurări, s. f. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei. – V. bordura.

BORDURÁRE, bordurări, s. f. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei. – V. bordura.

BORDURÁRE s.f. Răsfrângere prin deformare a marginii tablei sau plăcii din care este făcut un obiect în scopul asamblării cu un alt obiect. [< bordura].

bordura vt [At: DEX2 / Pzi: ~rez / E: bordură] A răsfrânge marginile unui obiect prin tragere și întindere.

BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

BORDURÁ vb. I. tr. A supune operației de bordurare. [< bordură].

A BORDURÁ ~éz tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

borduráre s. f., g.-d. art. bordurắrii; pl. bordurắri

borduráre s. f., g.-d. art. bordurării; pl. bordurări

bordurá (a ~) vb., ind. prez. 3 bordureáză

bordurá vb., ind. prez. 1 sg. borduréz, 3 sg. și pl. bordureáză

Intrare: bordurare
bordurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bordurare
  • bordurarea
plural
  • bordurări
  • bordurările
genitiv-dativ singular
  • bordurări
  • bordurării
plural
  • bordurări
  • bordurărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: bordura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bordura
  • bordurare
  • bordurat
  • borduratu‑
  • bordurând
  • bordurându‑
 singular plural
  • bordurează
  • bordurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bordurez
 (să)
  • bordurez
  • borduram
  • bordurai
  • bordurasem
a II-a (tu)
  • bordurezi
 (să)
  • bordurezi
  • bordurai
  • bordurași
  • borduraseși
a III-a (el, ea)
  • bordurează
 (să)
  • bordureze
  • bordura
  • bordură
  • bordurase
plural I (noi)
  • bordurăm
 (să)
  • bordurăm
  • borduram
  • bordurarăm
  • borduraserăm
  • bordurasem
a II-a (voi)
  • bordurați
 (să)
  • bordurați
  • bordurați
  • bordurarăți
  • borduraserăți
  • borduraseți
a III-a (ei, ele)
  • bordurează
 (să)
  • bordureze
  • bordurau
  • bordurară
  • borduraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bordurare

  • 1. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei; răsfrângere prin deformare a marginii tablei sau plăcii din care este făcut un obiect în scopul asamblării cu un alt obiect.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi bordura
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

bordura

  • 1. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • bordură
    surse: DEX '09 DEX '98 DN