borcut sn [At: BUD, P. P. / Pl: ~uri / E: ucr боркут, буркут mg borkút] (Îrg) 1 Apă minerală Si: borviz. 2 Sticlă cu apă minerală. corectat(ă)

borcut s.n. (reg.) Apă minerală; borviz. ♦ Ext. Sticlă de apă minerală. • pl. -uri și burcut s.n. /<magh. borkut; cf. ucr. боркут, буркут.

BORCUT, borcuturi, s. n. (Transilv. de nord, Mold., Bucov.) Apă minerală. – Variantă: burcut (KOGĂLNICEANU, S. 90) s. n.

BORCUT, borcuturi, s. n. (Reg.) Apă minerală. – Din magh. borkut.

borcut n. Mold. borviz și sticlă de forma celor ce conțin ape minerale. [Ung. BORKUT, din bor, vin și kut, izvor].

borcút V. burcut.

burcut sn vz borcut

burcut s.n. v. borcut.

BURCUT s. n. v. borcut.

burcút n., pl. urĭ (ung. borkút, care nu e compus din bor, vin și kút, izvor, ci vine d. rut. borkut și burkut, borviz, d. búrkati, a clătina, a clocoti [ca apa cînd izvorăște], búrhati, a țîșni, rudă cu bîrcîĭ. V. bîrcîĭ). Mold. Sud. Butelie de un litru (fiindcă apele minerale ungurești se aduceaŭ în buteliĭ care se întrebuințaŭ foarte mult pe urmă, ca și azĭ). Trans. nord. Maram. Borcut, borviz. V. clondir.

borcut, -turi.

BORCUT s. v. apă minerală, borviz.

borcut s. v. APĂ MINERALĂ. BORVIZ.

borcut (borcuturi), s. n. – Apă minerală. Mag. borkut, de unde și rut. borkut (Cihac, II, 484; DAR). Se folosește în Mold., Bucov. și Trans. de Nord. Cf. borviz.

borcut, borcuturi, s.n. (reg.) Izvor de apă minerală: „M-o făcut mama, făcut / La fântână, la borcut” (Ștețco, 1990: 321). ■ „Borcutul țâșnește din foarte numeroase izvoare din hotarul diferitelor sate ca Glod, Poieni, Botiza, Breb, Borșa etc. Înainte de război, apa minerală din Breb, care curge sub poalele Gutâiului, atrăgea în vilegiatură o populație numeroasă. Astăzi, mai toate izvoarele sunt lăsate în părăsire; de relevat că numai în ținutul Borșei se găsesc peste 40 de izvoare cu ape minerale” (Papahagi, 1925: 97-98). ■ (onom.) Borcuti, nume de familie frecvent în zona Dumbrăvița-Chechiș (Chioar). ■ (top.) Borcut, sat aparținător de orașul Târgu-Lăpuș; Valea Borcutului, pârâu ce izvorăște din versantul sudic al Ignișului și se varsă în Săsar. – Din ucr. borcut, magh. borkút (Șăineanu, MDA).

borcut, borcuturi, s.n. – (reg.) Izvor de apă minerală: „Borcutul țâșnește din foarte numeroase izvoare din hotarul diferitelor sate ca Glod, Poieni, Botiza, Breb, Borșa etc. Înainte de război, apa minerală din Breb, care curge sub poalele Gutâiului, atrăgea în vilegiatură o populație numeroasă. Astăzi, mai toate izvoarele sunt lăsate în părăsire; de relevat că numai în ținutul Borșei se găsesc peste 40 de izvoare cu ape minerale” (Papahagi, 1925: 97-98). Cele dintâi explorări ale zăcămintelor hidrominerale din Maramureș s-au realizat la Săpânța, Șuligu, Usturoi – 1860, Breb – 1866, Stoiceni – 1876, Dănești – 1883, Cărbunari – 1861, Apa Sărată – 1896. Prima instalație de îmbuteliere a apei minerale din județ s-a înființat în 1846, pe Valea Vinului; apoi Șuligu – 1860, Breb – 1866, Stoiceni și Săpânța – 1890 (Nădișan, 2012: 19). „M-o făcut mama, făcut / La fântână, la borcut” (Ștețco, 1990: 321). ♦ (onom.) Borcuti, nume de familie frecvent în zona Dumbrăvița – Chechiș (63 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007, cf. DFN). ♦ (top.) Borcut, sat aparținând de orașul Tg. Lăpuș; localitatea a făcut parte din cele 6 sate cumpărate de Ștefan cel Mare (Stoica, Pop, 1984: 11); Valea Borcutului, pârâu ce izvorăște din versantul sudic al Ignișului, la nord de mun. Baia Mare; străbate cartierul băimărean Valea Borcutului și se varsă în râul Săsar, în apropiere de localitatea Săsar. – Din ucr. borcut, magh. borkút (din bor „vin” și kut „izvor”) (Cihac, Șăineanu, MDA).

borcut, -uri, s.n. – 1. Apă minerală. 2. Izvor de apă minerală: „Borcutul țâșnește din foarte numeroase izvoare din hotarul diferitelor sate ca Glod, Poieni, Botiza, Breb, Borșa etc. Înainte de război, apa minerală din Breb, care curge sub poalele Gutâiului, atrăgea în vilegiatură o populație numeroasă. Astăzi, mai toate izvoarele sunt lăsate în părăsire; de relevat că numai în ținutul Borșei se găsesc peste 40 de izvoare cu ape minerale” (Papahagi 1925: 97-98). Borcut, localitate în Țara Lăpușului, atestată documentar în 1381; localitatea a făcut parte din cele 6 sate cumpărate de Ștefan cel Mare cu 3.000 fr. aur (Stoica, Pop 1984: 11). „M-o făcut mama, făcut / La fântână, la borcut” (Ștețco 1990: 321). – Din ucr. borcut, magh. borkút (MAD).