borcut, borcuturi, s.n. (reg.) Izvor de apă minerală: „M-o făcut mama, făcut / La fântână, la borcut” (Ștețco, 1990: 321). ■ „Borcutul țâșnește din foarte numeroase izvoare din hotarul diferitelor sate ca Glod, Poieni, Botiza, Breb, Borșa etc. Înainte de război, apa minerală din Breb, care curge sub poalele Gutâiului, atrăgea în vilegiatură o populație numeroasă. Astăzi, mai toate izvoarele sunt lăsate în părăsire; de relevat că numai în ținutul Borșei se găsesc peste 40 de izvoare cu ape minerale” (Papahagi, 1925: 97-98). ■ (onom.) Borcuti, nume de familie frecvent în zona Dumbrăvița-Chechiș (Chioar). ■ (top.) Borcut, sat aparținător de orașul Târgu-Lăpuș; Valea Borcutului, pârâu ce izvorăște din versantul sudic al Ignișului și se varsă în Săsar. – Din ucr. borcut, magh. borkút (Șăineanu, MDA).