2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pântecele femeii gravide. – Et. nec.

BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pântecele femeii gravide. – Et. nec.

borț1 sn [At: ISPIRESCU, L. 120 / V: (reg) bârță sf / Pl: ~uri / E: nct] (Atm; pop) Pântecele femeii gravide.

borț s.n. (reg.) 1 Burtă mare, umflată. ♦ Pîntecele femeii însărcinate. • pl. -uri. /sg. refăcut după burți, pl. lui burtă.

BORȚ (pl. -țuri) sn. pop. Pîntecele umflat al femeii însărcinate: Cum o să mă înfățișez eu acum înaintea tată-meu cu ~ul la gură? (ISP.).

BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pîntecele umflat al femeii însărcinate.

BORȚ ~uri f. pop. Pântece de femeie gravidă. /Orig. nec.

borț n. burtă mare (din sarcină): cu borțul la gură ISP. [Singular refăcut din pl. borți = burți].

borț n., pl. urĭ (din borțos). Munt. Triv. Pîntece mare (la femeile grávide).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

borț (reg.) s. n., pl. borțuri

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

borț (borțuri), s. n. – Burtă, pîntece, mai ales cel al femeilor însărcinate. Creație expresivă, bazată pe de o parte pe consonanța brf, blf, care indică ideea de „masă moale sau flască” (cf. bîrfi, bolfă), și pe de alta pe rădăcina expresivă borh- (ghiorț-), care exprimă zgomotul ghiorțăiturilor. Se știe că „în general, numele date abdomenului sînt de origine obscură” (Meillet-Ernout, abdomen); în acest caz, pare să fi servit drept punct de plecare ideea de „zgomot al mațelor”, ca în burduf și burdihan (pentru imaginea de „masă moale” = „pîntece”, cf. burfă). În pofida oscilațiilor multor filologi, nu este posibilă să se despartă borț de burtă, s. f. (pîntece), care este un sing. regresiv, format de la pl. borți, burți. Totuși, DAR consideră îndoielnică această relație, și sugerează pentru borț o der. de la alb. bark, la o rădăcină indo-europeană *bher- „a duce” (cf. Meyer 27). După Densusianu, GS, I, 350, rădăcina burd- (de la burduf) s-a contaminat probabil cu bute; Pascu, Arch. Rom., VII, 566, pleacă de la bg. tărbuch, a cărui legătură cu rom. pare îndoielnică. Giuglea, Dacor., IV, 1554, pune în legătură pe burtă cu gr. ßαρύτηζ; în vreme ce Diculescu 177 (urmat de Gamillscheg, Rom. Germ., II, 260), se gîndește la got. sau gepidicul baurthei (› germ. Bürde „greutate, povară”), sau la dan. bür „sînul mamei” (cf. burduf). În sfîrșit, Lahovary 319 consideră cuvîntul ca fiind anterior epocii indo-europene, pe cînd Rohlfs, Differenzierung, 24, continuă să-l considere „obscur”. Este cuvînt general folosit, cu excepția Trans. de Nord (ALR, 42). Der. borțoi, s. m. (Banat, piatră, bolovan); borțos, adj. (burtos); borțoșa, vb. (a lăsa grea; în Arg., a înrăutăți, a ieși prost); îmborțoșa, vb. (a se îngrășa; Arg., a ieși prost); burtă, s. f. (pîntece; convexitate); burtăverde, s. m. (burghez, materialist, epicurian); burtos, adj. (pîntecos). Bg. burta provine din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 226).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BORȚ. subst. cf. borțos. 1. Borțul (Glos; 17 B III 157). 2. Borțea, St. (Olt). 3. Borțoiul, Ioan (17 B I 292, IV 192). 4. Borțog (17 B III 379). 5. Borțun (17 B I 186, III 285).

Intrare: Borț
Borț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Borț
Intrare: borț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bo
  • borțul
  • borțu‑
plural
  • borțuri
  • borțurile
genitiv-dativ singular
  • bo
  • borțului
plural
  • borțuri
  • borțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bo, borțurisubstantiv neutru

  • 1. regional Pântecele femeii gravide. DEX '98 DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.