2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bontit2, ~ă smf[1] [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: bonti] (D. muchiile unui obiect) Teșit2. modificată

  1. smsmf Ladislau Strifler

bontit1 sn[1] [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: bonti] Bontire. modificată

  1. smsn Ladislau Strifler

bonti vt [At: DEX2 / Pzi: ~tesc / E: bont2] A teși muchiile unui obiect, dându-i formă cilindrică.

BONTÍ, bontesc, vb. IV. Tranz. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică. – Din bont.

BONTÍ, bontesc, vb. IV. Tranz. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică. – Din bont.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bontí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontésc, imperf. 3 sg. bonteá; conj. prez. 3 să bonteáscă

bontí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontésc, imperf. 3 sg. bonteá; conj. prez. 3 sg. și pl. bonteáscă

Intrare: bontit
bontit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bontit
  • bontitul
  • bontitu‑
  • bonti
  • bontita
plural
  • bontiți
  • bontiții
  • bontite
  • bontitele
genitiv-dativ singular
  • bontit
  • bontitului
  • bontite
  • bontitei
plural
  • bontiți
  • bontiților
  • bontite
  • bontitelor
vocativ singular
plural
Intrare: bonti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bonti
  • bontire
  • bontit
  • bontitu‑
  • bontind
  • bontindu‑
singular plural
  • bontește
  • bontiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bontesc
(să)
  • bontesc
  • bonteam
  • bontii
  • bontisem
a II-a (tu)
  • bontești
(să)
  • bontești
  • bonteai
  • bontiși
  • bontiseși
a III-a (el, ea)
  • bontește
(să)
  • bontească
  • bontea
  • bonti
  • bontise
plural I (noi)
  • bontim
(să)
  • bontim
  • bonteam
  • bontirăm
  • bontiserăm
  • bontisem
a II-a (voi)
  • bontiți
(să)
  • bontiți
  • bonteați
  • bontirăți
  • bontiserăți
  • bontiseți
a III-a (ei, ele)
  • bontesc
(să)
  • bontească
  • bonteau
  • bonti
  • bontiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bonti

  • 1. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • bont
    surse: DEX '98 DEX '09