opțiuni
  • info
3 intrări
8 definiții

Explicative DEX

bontit1 sn[1] [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: bonti] Bontire. modificată

  1. sm → sn — Ladislau Strifler

bontit2, ~ă a[1] [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: bonti] (D. muchiile unui obiect) Teșit2. modificată

  1. sm → a — Ladislau Strifler

BONTI, bontesc, vb. IV. Tranz. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică. – Din bont.

BONTI, bontesc, vb. IV. Tranz. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică. – Din bont.

bonti vt [At: DEX2 / Pzi: ~tesc / E: bont2] A teși muchiile unui obiect, dându-i formă cilindrică.

bonti vb. IV. tr. (compl. indică muchiile, vîrfurile unor obiecte din fier, lemn etc.) A turti, a toci, dîndu-i o formă cilindrică. • prez.ind. -esc. /bont + -i.

Ortografice DOOM

bonti (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontesc, 3 sg. bontește, imperf. 1 bonteam; conj. prez. 1 sg. să bontesc, 3 să bontească

bonti (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontesc, imperf. 3 sg. bontea; conj. prez. 3 să bontească

bonti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontesc, imperf. 3 sg. bontea; conj. prez. 3 sg. și pl. bontească

Intrare: bontit (acțiune)
bontit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bontit
  • bontitul
  • bontitu‑
plural
  • bontituri
  • bontiturile
genitiv-dativ singular
  • bontit
  • bontitului
plural
  • bontituri
  • bontiturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: bontit (adj.)
bontit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bontit
  • bontitul
  • bontitu‑
  • bontită
  • bontita
plural
  • bontiți
  • bontiții
  • bontite
  • bontitele
genitiv-dativ singular
  • bontit
  • bontitului
  • bontite
  • bontitei
plural
  • bontiți
  • bontiților
  • bontite
  • bontitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: bonti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bonti
  • bontire
  • bontit
  • bontitu‑
  • bontind
  • bontindu‑
 singular plural
  • bontește
  • bontiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bontesc
 (să)
  • bontesc
  • bonteam
  • bontii
  • bontisem
a II-a (tu)
  • bontești
 (să)
  • bontești
  • bonteai
  • bontiși
  • bontiseși
a III-a (el, ea)
  • bontește
 (să)
  • bontească
  • bontea
  • bonti
  • bontise
plural I (noi)
  • bontim
 (să)
  • bontim
  • bonteam
  • bontirăm
  • bontiserăm
  • bontisem
a II-a (voi)
  • bontiți
 (să)
  • bontiți
  • bonteați
  • bontirăți
  • bontiserăți
  • bontiseți
a III-a (ei, ele)
  • bontesc
 (să)
  • bontească
  • bonteau
  • bontiră
  • bontiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bontit, bontiturisubstantiv neutru

etimologie:
  • bonti MDA2

bontit, bontităadjectiv

  • 1. (Despre muchiile unui obiect) Teșit. MDA2
    sinonime: teșit
etimologie:
  • bonti MDA2

bonti, bontescverb

  • 1. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98
etimologie:
  • bont DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.