bogdan² sm [At: DAMÉ, T. 147 / Pl: ~i / E: nct] (Îrg) Fiecare dintre cei patru stâlpi ai stăvilarului morii.

bogdan¹ sm [At: CĂTANĂ, P. II, 150 / Pl: ~i / E: rs богдан] (Ban) Copil.

BOGDAN sm. 🏚 Unul din cei patru stîlpi din cari e alcătuit stăvilarul morii.

BOGDAN, bogdani, s. m. (învechit) Moldovean. Spuneți nouă de Vulcan, Unde-i aprigul bogdan? ALECSANDRI, P. P. 134.

BOGDAN, bogdani, s. m. (Înv.) Moldovean. – Din Bogdan (n. pr. < v. sl. Bogudanu).

Bogdan (Ion) m. unul din primii slaviști români (1864-1919).

Bogdan m. numele mai multor Domni ai Moldovei; 1. BOGDAN I, urmașul lui Dragoș-Vodă, originar din Maramureș, cel dintâi Domn peste întreaga țară, adevăratul întemeietor al principatului Moldovei ca Stat independent, după care Moldova a fost numită și Bogdania (1360-1364); 2. BOGDAN II, fiul lui Alexandru-cel-Bun și tatăl lui Ștefan-cel-Mare (1449-1451); 3. BOGDAN III (Chiorul), fiul lui Ștefan cel-Mare (1504-1517), bătu pe Poloni și încheiă la 1511 cu Selim I primul tractat de pace, precum Mircea-Vodă în Muntenia; 4. BOGDAN IV, fiul lui Lăpușneanu, partizan și amic al Polonilor, se ținu numai de glume și petreceri (1568-1572).

URS sm. 1 🐒 Mamifer carnivor, fiara cea mai mare ce trăește pe la noi; are înfățișarea greoaie, călcînd apăsat pe toată talpa picioarelor scurte și groase; la nevoie însă fuge iute, înnoată foarte bine și se cațără ca o pisică pe arbori, căci are ghiare ascuțite; cu toate că e carnivor, se hrănește și cu substanțe vegetale, mai ales cu fructe dulci; îi place mierea la nebunie și se urcă pe copaci ca s’o caute, distrugînd stupii; trăește prin munți, în vizuini săpate prin locuri unde se străbate cu greu, sub stînci sau în desișul pădurilor; iarna stă amorțit în bîrlogul lui, cît ține frigul; Țiganii, numiți „ursari”, cresc pui de urși, îi domesticesc și-i deprind să meargă pe două picioare, sprijinindu-se de un băț, să joace la sunetul dairelei, etc. (Ursus arctos) (🖼 5188 👉 și 🖼 5191); prin locurile vecinic acoperite cu ghiață ori cu zăpadă, din apropierea polilor, trăește URSUL-ALB care se deosebește de al nostru prin aceea că e mai mare la trup, iar blana e albă, bătînd în gălbuiu; rezistă la umezeală și frig, avînd blana groasă, deasă și unsuroasă (Ursus maritimus) (🖼 5189): se ținea lumea după dînsul ca după ~ (ISP.); toată lumea din sat și din mănăstire se strînge ca la ~ (CRG.); a se uita la cineva ca la ~, adică ca la un spectacol neobicinuit, unde lumea se strînge grămadă să privească; a trăi ca ~ul (în bîrlog), a fugi de lume, a trăi retras de toți, a nu fi sociabil; de aci, Ⓕ ~, om care fuge de lume, care trăește retras: (P): joacă ~ul prin vecini (sau la cumătra), să gătim tărîțele (ZNN.), ceea ce se întîmplă la vecin astăzi, poate să ni se întîmple și nouă mîine; – se joacă cu coada ~ului, se vîră singur în primejdie, legîndu-se de cei mai puternici; – a luat ~ul de coadă, s’a îmbătat; – parcă are păr de ~, fuge lumea de el; 👉 COADĂ1, JUCA1, NĂDEJDE1, PĂDURE1; dacă ți-e frică de ceva, ia păr de la ~ și te afumă, că-ți vine bine, niți frica (GOR.); se crede că dacă are cineva durere de șele, este bine ca ~ul să-l calce (GOR.) ¶ 2 Olten. 📆 Sîmbăta ~ului, Sîmbăta ce cade cu opt zile înainte de Florii (PAMF.); poporul o serbează pentru ca vitele să fie ferite de fiarele sălbatice; – Ziua ~ului, ziua de 2 Februarie (Stretenia, Întîmpinarea Domnului), cînd, după credința poporului, ursul iese din bîrlogul unde a petrecut toată iarna și inspectează cerul, spre a vedea dacă va mai ținea gerul ¶ 3 Mold. Trans. 🍽 Boț de mămăligă, cu brînză de oaie la mijloc și prăjit pe cărbuni: atunci, nu știu cum, îi cade un ~ mare din sîn... nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, rotund, prăjit pe jăratic (CRG.) ¶ 4 🔧 = MENGHENEA ¶ 5 Olten. 💒 = POPONDOC ¶ 6 Băn. 🏚 = BOGDAN ¶ 7 🌿 BARBA-URSULUI 👉 BARBĂ5; BRÎNCA-URSULUI 👉 BRÎNCĂ¹4; – CIOBOȚICA-URSULUI 👉 CIOBOȚICĂ4; – LABA-URSULUI¹ 👉 LABĂ5; – LABA-URSULUI² = BURETE-DE-CONOPIDĂ; – LABA-URSULUI³ = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – LABA-URSULUI⁴ = PIEDICUȚĂ; – LABA-URSULUI⁵ = CUCURUZ I 2; – MIEREA-URSULUI 👉 MIERE2; STRUGURII-URSULUI 👉 STRUGURE5; TALPA-URSULUI¹ 👉 TALPĂ18; – TALPA-URSULUI² = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – URECHEA-URSULUI, mică plantă ierboasă, cu frunzele cărnoase, dispuse într’o rozetă din mijlocul căreia iese o tulpină cilindrică; face flori galbene, numeroase, dispuse într’un buchet la vîrful tulpinii; crește pe stîncile calcaroase din regiunea alpină și se cultivă adesea ca plantă decorativă (Primula auricula) (🖼 5190) [lat. ŭrsus].

Bodgan m. numele turcesc al Moldovei și al locuitorilor ei; Bogdan-beiu, domnul Moldovei; Bogdan-saraiu, palatul reprezentantului Moldovei la Con-stantinopole; 2. Moldovean (după numele lui Bogdan III care a închinat tara Turcilor): unde-i aprigul Bogdan? POP.

Cara-Bogdan m. nume ce Turcii dedeau Moldovei (lit. Bogdan cel Negru; cf. Cara-Iflac). V. Bogdan.

Kara-Bogdan m. V. Cara...

BOGDAN, Alexandru (n. 1941, București), medic veterinar și zootehnist român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Cluj-Napoca. Cercetări în domeniul biologiei animale și al tehnologiei și patologiei reproducției („Reproducția animalelor de fermă”, „Fertilitatea, natalitatea și prolificitatea în zootehnie”).

BOGDAN, Radu George (n. 1920, Galați), istoric și critic de artă român. Cronici, eseuri, studii, monografii („Theodor Aman”, „Reverii lucide”). Autor al monumentalei lucrări „Andreescu” (I. Artistul în epocă, II. Posteritatea critică). Contribuții fundamentale la exegeza lui N. Grigorescu.

BOGDAN, Catul (1897-1978, n. Colmar, Franța), pictor și grafician român. Fiul lui Bogdan-Duică. Prof. univ. la București. Portrete și peisaje delicate și sensibile („N. Iorga”).

BOGDAN, Damian P. (1907-1991, n. Buteșri, Basarabia), istoric și slavist român. Prof. univ. la București. Creator de școală în domeniul științelor auxiliare ale istoriei („Caracterul limbii textelor slavo-române”, „Compendiu al paleografiei româno-slave”).

BOGDAN, George (1859-1930, n. Iași), medic român. Prof. univ. la Iași. Împreună cu Mina Minovici a creat școala românească de medicină legală.

BOGDAN, Ioan (1864-1919, n. Brașov), filolog și istoric român. Frate cu Bogdan-Duică. Acad. (1903), prof. univ. la București. Inițiatorul studiilor de slavistică din România; editor de cronici și documente („Vechile cronici moldovenești pînă la Ureche”, „Cronici inedite atingătoare de istoria românilor”, „Documentele lui Ștefan cel Mare”).

BOGDAN, Petru (1873-1941, n. Miroslăvești, jud. Iași), chimist român. Acad. (1926), prof. univ. la Iași. Creator al învățămîntului de chimie fizică din România. Cercetări în domeniul disociației electrolitice, al constituției moleculare a lichidelor („Teoria cinetică”, „Curs de chimie fizică”).

BOGDAN traducera în slavă a gr. Theodoros, ebr. Nathanael, lat. Deodatus, numele însă nu e calendaristic. Din Maramureș, unde apare întîi, și Ardeal, el trece în Moldova, prin întemeietorul statului moldovean. Conform unui obicei propriu turcii au numit, după dînsul, țara, Bogdania (Kara-bogdan) și pe locuitori Bogdani. 1. Bogdan 1200 – 1235, în Bihor (Iorga III 135); frec. în Țara Oltului (Paș); -u, -a ss.; Bogdăn/easa, -el, -ești sate vechi ardelene și moldovene. 2. Tratată ca sufix, terminația -an se suprimă: Bogd/ul, vlah din Serbia, 1318 (DR IV); -a b. olt., 1598 (AO X 127); Bogde (16 BV 447); -a (16 B I 129; VI 337) etc.; -a, Ursulovici, vlah din Serbia (DR IV). 3. Bogdănețul t. (AO XVI).

Bogdan Din nou la modă astăzi, Bogdán – arareori apare și fem. Bogdana, este un vechi și cunoscut nume de origine slavă. Compus din elementele bog „dumnezeu” (vechi cuvînt slav înrudit cu vechiul iranian baga și vechiul indian bhaga, al cărui sens inițial era „noroc, reușită”) și dan „dat” (deci sensul compusului este „dăruit, dat de Dumnezeu”), Bogdan se încadrează în seria numelor teoforice, fiind identic ca semnificație cu ebr. Jonathan, gr. Theodoros, Theódotos, lat. Deodatus, fr. Déodat, Dieudonné etc. De fapt, majoritatea specialiștilor sînt de acord că Bogdan este un calc după gr. Theodoros (→ Tudor) sau Theodotos. Cele două elemente de compunere erau destul de frecvente în trecut, unele compuse cu bog- păstrîndu-se și astăzi în onomastica diferitelor popoare slave: Bogumil (+mil „plăcut”), Bogoslav (+slav „slavă”) etc. La slavii răsăriteni numele este atestat destul de tîrziu, în 1385. În Ucraina devine frecvent către 1500 (lipsește din pomelnicul de la Horodiște din 1484) și frecvența lui crește pînă la finele sec. 17; urmează o perioadă de regres, pînă la jumătatea sec. 19, cînd este reintrodus. Atestări mult mai vechi ale lui Bogdan apar în izvoarele poloneze (din 1136) sau sîrbo-croate (din sec. 11-13). Unii specialiști au considerat că prezența numelui la români poate fi explicată prin influența sud-slavă. Într-adevăr în Țara Românească, în mod logic, numele este mai vechi decît anul 1392 cînd apare atestat în documente satul Bogdănești din jud. Vîlcea (ca nume pers. Bogdan apare de abia în 1469). Dar mult mai vechi sînt atestările numelui în Maramureș (cele dintîi atestări de pe întreg teritoriul românesc, in jurul anilor 1200-1235), Transilvania și Moldova (vechile sate Bogdăneasa, Bogdănel, Bogdănești și cunoscutul Bogdan – primul domn al Moldovei) unde nu poate fi vorba de o influență sud-slavă. Așa stînd lucrurile, Bogdan ar putea fi considerat fie un vechi împrumut comun din epoca primelor contacte cu slavii (cînd nu se poate vorbi de bulgari, sîrbi, croați sau ucrainieni), fie o influență separată a onomasticii slave răsăritene (în nord) sau a celei sud-slave în sud. Din sec. 16 sînt cunoscute și formele abreviate Bogda, Bogde, Bogdea (a fost detașată terminația -an, considerată sufix). Este interesant de observat că deși necalendaristic, Bogdan a rămas în uz la noi, ca și la popoarele slave, probîndu- și astfel vechimea și valoarea sa tradițională. Ceva mai rar folosit în ultimele 2-3 secole, numele este în epoca noastră din nou la modă, lucru motivat prin capacitatea sa de evocare istorică. În Banat, cuv. bogdan este folosit cu sensul de „copil”, ca și în rusă, „copil nebotezat” sau ucraineană (bohdan „copil nelegitim”). Dacă amintim că, în unele regiuni, orice copil este numit înainte de botez Bucur, am putea explica cuvîntul comun bogdan în același fel: nume propriu devenit comun (exemple de acest fel sînt nenumărate). ☐ Bogdan I (c. 1359- 1365), prim domn de sine stătător al Moldovei, întemeietor al dinastiei Bogdăneștilor (după numele acestuia, turcii numeau Moldova Bogdania, iar pe moldoveni, bogdani), Bogdan al II-lea (1449 – 1451), Bogdan al III-lea (1504-1517), Bogdan (1568 – 1572), fiul lui Al. Lăpușneanu. Filologul, istoricul și scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu.

BOGDAN I, primul domnitor de sine stătător al Moldovei (1359-c. 1365). Voievod din Maramureș; răzvrătit în 1343 împotriva regelui Ungariei Ludovic I de Anjou, a trecut în 1359 în Moldova, unde a fost recunoscut ca domn. A respins repetatele încercări ale regelui Ungariei de a-și reinstaura supremația asupra Moldovei.

BOGDAN II, domn al Moldovei (1449-1451). Tatăl lui Ștefan cel Mare. A învins pe poloni la Crasna (1450). Ucis de Petru Aron.

BOGDAN III (Bogdan cel Chior), domn al Moldovei (1504-1517). Fiul lui Ștefan cel Mare. A purtat lupte cu tătarii și cu polonii.

BOGDAN VODĂ, com. în jud. Maramureș, pe Iza; 4.210 loc. (1991). Fabrică de piese de schimb auto; secție de covoare persane. Ruinele bisericii Bogdăneștilor (sec. 14); biserică de lemn (sec. 18). Pînă în 1968 s-a numit Cuhea.

BOGDAN-DUICĂ, Gheorghe (1866-1934, n. Brașov), istoric literar român. Frate cu I. Bogdan. Acad. (1919), prof. univ. la Cluj. Studii de istorie culturală și literară (despre Simion Bărnuțiu, Ion Ionescu de la Brad, Vasile Alecsandri, Ioan Barac), cercetări de literatură comparată și o sinteză de istorie literară („Istoria literaturii române moderne. Întîi poeți munteni”).

BOGDAN s. v. moldovean.

bogdan s. v. MOLDOVEAN.