bobina vt [At: DA ms / Pzi: ~nez / E: bobină] 1-2 A înfășură un fir (un film etc.) în jurul unui mosor (sau unei bobine).

bobina vb. I. tr. 1 A înfășură, a încolăci (un fir, un cablu) în jurul unui mosor, al unei bobine etc. 2 (fam.) A mînca lacom, cu poftă. De foame a bobinat tot ce-a găsit. • prez.ind. -ez. /<fr. bobiner.

BOBINA, bobinez, vb. I. Tranz. (întrebuințat și absolut; cu privire la un fir, un cablu, un film etc.) A înfășură, a depăna (în jurul unei bobine); a face bobină.

BOBINA, bobinez, vb. I. Tranz. A înfășura, a depăna un fir, un cablu etc. (în jurul unei bobine). – Fr. bobiner.

BOBINA vb. I. tr. A înfășura (un fir, un cablu etc.) pe o bobină. [< fr. bobiner].

BOBINA vb. tr. a înfășura (un fir, un cablu) pe o bobină. (< fr. bobiner)

A BOBINA ~ez tranz. (fire, cabluri etc.) A înfășura pe o bobină. /<fr. bobiner

bobin sn vz bobină

bobină sf [At: LTR / V: (1) bobin sn (pl: -e, -uri) / Pl: ~ne / E: fr bobine] 1-2 Ghem (sau înfășurare de fire) dispus(e) astfel încât să nu se deșire sau să se încurce. 3-4 Mosor pe care se înfășoară ață, sârmă etc. 5 Mosor cu fire. 6 Ansamblu de spire format prin înfășurarea în serie a unuia sau mai multor conductoare electrice.

bobină s.f. 1 Suport cilindric pe care se poate înfășură un fir, un cablu, o peliculă sau o bandă magnetică. ♦ Ext. Ansamblu compus din acest suport și firul, cablul etc. înfășurat pe el. ♦ Mosor. 2 Bobină conductoare = element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire conductoare înfășurate în jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. Bobină de inducție = transformator electric constituit din două înfășurări (primară și secundară) pe un singur miez de fier .Bobină de self v. self. • pl. -e. / <fr. bobine.

*BOBINĂ (pl. -ne) sf. 1 Mosor: o ~ de ață ¶ 2 ⚡ ~ de inducție, mosor pe care sînt înfășurate două sîrme de aramă (cu înveliș de mătase sau de bumbac), din care unul scurt și gros, iar celălalt lung și subțire, care, puse în legătură cu o pilă electrică desvoltă curenți de inducție; se întrebuințează în experiențele relative la razele X, la razele catodice, în telefonia obicinuită, în telegrafia și telefonia fără fir, etc. (🖼 516).

BOBINĂ, bobine, s. f. 1. Piesă de forma unui cilindru (plin sau gol), limitat uneori la capete de două discuri, pe care se poate înfășură un fir, un cablu, un film fotografic sau cinematografic etc.; p. ext. ansamblu format din această piesă și firul înfășurat pe ea. ♦ (Electrotehnică) Ansamblu de spire în serie, format prin înfășurarea în comun a uneia sau a mai multor conductoare. 2. Ghem sau fire înfășurate (de obicei pe un suport) în așa fel încît firul să nu se deșire și să nu se încurce. V. mosor. Bobină de ață.

BOBINĂ, bobine, s. f. Piesă cilindrică servind la înfășurarea aței, a unui cablu etc.; p. ext. ansamblu format din această piesă și firul înfășurat pe ea. ♦ (Electrotehnică) Ansamblu de spire în serie, format prin înfășurarea în comun a unuia sau a mai multor conductoare. ♦ Fire înfășurate (pe un suport) în așa fel încît să nu se deșire sau să se încurce. Bobină de ață. – Fr. bobine.

BOBINĂ s.f. 1. Piesă cilindrică pe care se poate înfășura un fir, un cablu etc.; ansamblu compus din piesa aceasta și firul, cablul etc înfășurat pe ea. ♦ Înfășurare a unui fir într-o mașină sau într-un aparat electric. 2. Înfășurare a unui fir de ață, de sfoară etc. pe un bețișor, un mosor etc.; ghem. [< fr. bobine].

BOBINĂ s. f. 1. suport cilindric pe care se poate înfășura un fir, un cablu, o peliculă sau bandă magnetică; ansamblu compus din acest suport și firul, cablul etc. înfășurat pe el. ◊ mosor. 2. element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire înfășurate în jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. ♦ ~ de inducție = transformator electric din două înfășurări bobinate pe un singur miez de fier. (< fr. bobine)

BOBINĂ ~e f. 1) Suport (cilindric) care servește la înfășurarea diferitelor fire, cabluri, benzi. 2) Ansamblu compus din această piesă și spirele înfășurate pe ea. * ~ electrică element al unui circuit electric, constituit din mai multe spire conductoare. /<fr. bobine

bobină f. mosor: hârtie velină în bobine.

*bobínă f., pl. e (fr. bobine). Mosor mic, cilindru din lemn pe care e înfășurată o ață saŭ o sîrmă electrică.

bobina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bobinez, 3 bobinează; conj. prez. 1 sg. să bobinez, 3 să bobineze

bobina (a ~) vb., ind. prez. 3 bobinează

bobina vb., ind. prez. 1 sg. bobinez, 3 sg. și pl. bobinează

bobină s. f., g.-d. art. bobinei; pl. bobine

bobină s. f., g.-d. art. bobinei; pl. bobine

bobină s. f., g.-d. art. bobinei; pl. bobine

A bobina ≠ a dezbobina

BOBINĂ s. 1. mosor, (Mold.) macara. (~ cu ață.) 2. (FIZ.) (ieșit din uz) self. 3. (FIZ.) bobină cu reactanță = reactor.

BOBINĂ s. 1. mosor, (Mold.) macara. (~ cu ață.) 2. (FIZ.) (ieșit din uz) self.

BOBÍNĂ (< fr.) s. f. 1. Suport cilindric sau tubular din lemn, metal, carton etc. servind la înfășurarea firelor, a semitorturilor, a peliculei de film sau a benzilor; p. ext. ansamblu format din acest suport și firele, semitorturile etc., înfășurate pe el. 2. B. electrică = element de circuit electric format din spire conductoare în serie, cu sau fără miez feromagnetic, ce produce un cîmp magnetic sau în care se induce o tensiune electromotoare. B. de inducție = transformator electric cu miez feromagnetic deschis, a cărui înfășurare primară este parcursă de un curent continuu întrerupt periodic. B. de deflexie = pereche de bobine (2) ce poate determina o deviație a unui fascicul de electroni analogă cu cea produsă de acțiunea unui cîmp magnetic.

bobină, bobine s. f. (er.) testicul.