boanță³ sf vz boață

boată³ sf [At: JAHRESBER. III, 313 / Pl: ~te / E: nct] (Ban) 1 Spată. 2 Umăr.

boată² sf vz botă

boață sf [At: ȘEZ. VI, 4 / V: -anță / Pl: ~țe / E: nct] (Reg; fam) 1 Boroboață. 2 (Mol; îe) A i se întâmpla cuiva (sau a da peste) o ~ A da peste un necaz.

bot² sn vz botă¹

botă¹ sf [At: I. CR. II, 163 / V: boată, bot² sn / Pl: ? / E: bg бота] 1 Vas de lemn de brad înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele cu funduri elipsoide (dintre care unul are o vrană), care este purtat cu ajutorul unei sfori legate de o doagă prevăzută cu două găuri. 2 (Trs) Doniță.

boanță s.f. v. boață.

boată s.f. v. botă¹.

boață s.f. (reg.; fam.) Poznă, năzbîtie, boroboață. ◊ Expr. A i se întîmpla (sau a păți, a da peste) o boață = a da peste un necaz neprevăzut, a da peste o belea. • pl. -e. și boanță s.f. /de la boroboață.

boroboață s.f. (fam.) Faptă nechibzuită cu urmări neplăcute; poznă, (înv.) boț. Să fim preveniți, să nu-i faci lui moș Costache cine știe ce boroboață (CĂL.). • pl. -e. /form. expr.; cf. boață.

botă² s.f. (reg.) Bîtă, băț. ♦ Ext. (fam.) Lovitură de băț. • pl. -e. /<magh. bot.

botă³ s.f. Expr. (pop.) A fi botă = a nu ști nimic. • pl. -e. și bîtă s.f. /<magh. bőtő <bető „literă”.

botă⁴ s.f. (sport) Lovitură de scrimă cu sabia sau cu floreta. • pl. -e. /<fr. botte, it. botta.

botă¹ s.f. (reg.) 1 Vas din doage de lemn (de brad) înfundat la ambele capete, purtat cu ajutorul unei sfori, în care se păstrează sau se transportă lichide. Am o botă plină cu apă rece (PRED.). ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2 Butoiaș, doniță. Într-o mînă ținea o botă cu păstrăvi vii (ODOB.). • pl. -e. și boată s.f. /<bg. бота.

BOANȚĂ – BOAȚĂ: Peste-o nouă ~ a dat (SPER.).

BOATĂ² (pl. -te) sf. Olten. – BOTĂ.

BOATĂ¹ (pl. -te) sf. Olten. Băn. Trans. 1 Bîtă, ciomag ¶ 2 Lovitură dată cu bîta: cincizeci de boate preste bucile altora, ce e aceia? (ȚICH.).

BOAȚĂ (pl. -țe) sf. Olten. Mold. 1 Boroboață, poznă, năzbîtie: cînd îți turna cîte o ~, trebuia să te ții cu mîna de inimă de rîs (FLOR.) ¶ 2 Belea.

❍BOTĂ², BOATĂ (pl. -te) sf. Mold. Tr.-Carp. Bîtă: făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea prin lume (SB.); luă iară oile sub boată și haida cu ele la pășune (CĂT.); proverb: nu da bota în mîna prostului (ZNN.) [ung. bot].

BOTĂ¹ (pl. -te) sf. 1 Vas de lemn înfundat la amîndouă capetele, cu o vrană în fundul deasupra, în care se duce apa de băut pentru muncitorii de la cîmp (🖼 548): se duse la bota cu apă, umplu o cupă și-o sorbi pe nerăsuflate (LUNG.) ¶ 2 Trans. Doniță [blg.].

BOTICĂ¹ (pl. -ce) sf. Trans. dim. BOTĂ¹.

❍BOTIȘCĂ sf. Trans. (DENS.) dim. BOTĂ¹.

BOTIȚĂ¹ (pl. -țe) sf. dim. BOTĂ¹. Vas pentru ducerea apei la cîmp (🖼 552); baciul a luat dintr’un cuiu o ~ de lemn (LUNG.).

BOANȚĂ s. f. v. boață.

BOATĂ s. f. v. botă¹.

BOAȚĂ, boațe, s. f. (Mold.) Poznă; lucru sau faptă nepotrivită; năzbîtie. V. boroboață. (În forma boanță) Fără îndoială că și ele făceau din cînd în cînd cîte ceva, cîte vro boață... dar o făceau tot pe furiș. CONTEMPORANUL, IV 502. ◊ Expr. A i se întîmpla (sau a da peste) boață = a da peste o belea, peste un necaz neprevăzut. Și s-apucă... de tăte poznele, făr-a se gîndi c-ar da peste vro boață. ȘEZ. VI 4. – Variantă: boanță s. f.

BOTĂ¹, bote, s. f. 1. Vas de lemn, înalt ca o cofă și înfundat la amîndouă capetele, cu o mică deschizătură în fundul de deasupra și care servește pentru a duce apă la cîmp sau pentru a păstra băuturi alcoolice. V. fedeleș. Am o botă plină cu apă rece. PREDA, Î. 12. 2. (Mai ales în Transilv.) Doniță, cofă. Într-o mînă ținea o botă cu păstrăvi vii, proaspeți și zglobii, pescuiți în părîul spumegos. ODOBESCU, S. III 212. Dimineața se scula, Pe ochi negri se spăla Și frumos se pieptăna, Botele-n mînă lua. BIBICESCU, P. P. 263. – Variantă: (1) boată (STANCU, D. 187) s. f.

BOAȚĂ, boațe, s. f. (Reg.) Poznă, năzbîtie. – Din boroboață.

BOTĂ¹, bote, s. f. 1. Vas de lemn, înalt ca o cofă și înfundat la amîndouă capetele, cu o mică deschidere în fundul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice. 2. (Reg.) Doniță.

BOTĂ² ~e f. Vas din doage, înfundat la ambele părți, având o mică deschizătură la capac, folosit pentru transportarea și păstrarea lichidelor. /Orig. nec.

boanță f. Mold. V. boață.

boață (boanță) f. Mold., boroboață. [V. boț].

boroboață f. întâmplare rea sau faptă prostească ce face mare sgomot: mi s’a întâmplat o mare boroboață. [Cf. boloboț; varianta Mold. boață (boanță), din boț cu acelaș sens de «boroboață», confirmă raportul semantic între cocoloș de «mămăligă» și «pățanie», metaforă primitiv ciobănească ce o întâlnim deja la Zilot Românul («Măria sa mai făcu un boț»)].

botă f. 1. vas de lemn înfundat în care plugarii țin apă de băut pe câmp; 2. butoiaș: o botă cu păstrăvi OD. [V. bute].

boátă V. botă 1 și 2.

boáță (oa dift.) f., pl. e. Est. Boroboață.

1) bótă f., pl. e (rudă cu bute. D. rom. vine bg. bota, putinică de ținut ĭaurt. și poate și alb. bóte, urcĭor, care poate fi și it.). Munt. Mold. Fedeleș, putinică cu capac și cu fundu eliptic de dus apă la cîmp ținînd-o atîrnată. Trans. Doniță (cofă) de dus apa. – În Olt. boată (cu capac și fund eliptic).

2) bótă f., pl. e (ung. bot, bîtă, d. vsl. bŭtŭ, sceptru). Nord. Bîtă. – Și boată (Ban.).

boață (reg.) s. f., g.-d. art. boaței; pl. boațe

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

boață (reg.) s. f., g.-d. art. boaței; pl. boațe

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

boață s. f., g.-d. art. boaței; pl. boațe

botă (vas de lemn, bâtă) s. f., pl. bote

botă (bote), s. f. – 1. Butoi, ciubăr. – 2. Vas de lemn, doniță. – Var. boată. Cuvînt romanic (it. botte, cf. sp. bota), intrat pe filieră orientală (ngr. μπότης, alb. bote „urcior”, bg. bota „vas de lemn”). După Miklosich, Lexicon, 49, din sl. bŭtarŭ „vatră”, „doagă”; pare însă cuvînt tîrziu în sl. Din per. buta „vatră”, după Popescu-Ciocănel 16. – Der. botar, s. m. (dogar); botcă, s. f. (celulă de fagure în care se dezvoltă matca; scobitură în trunchiul unui copac).

în botă v. fecioreasca.

BOAȚĂ s. v. boroboață, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, șotie, trăsnaie.

BOTĂ s. v. bâtă, ciomag, cofă, doniță, măciucă.

boață s. v. BOROBOAȚĂ. ISPRAVĂ. NĂZBÎTIE. NĂZDRĂVĂNIE. POCINOG. POZNĂ. ȘOTIE. TRĂSNAIE.

botă s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COFĂ. DONIȚĂ. MĂCIUCĂ.