bizantinism sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr bizantinisme] 1 Mod de a acționa în viață prin intrigi și viclenie. 2 (Fig) Subtilitate formală, fără substanță. 3 (Fig) Duplicitate.

bizantinism s.n. 1 Caracter, influență bizantină (în arhitectură, ornamentație etc.). ♦ Stil specific culturii și artei, modului de viață și mentalității din Imperiul Bizantin. 2 Fig. Mod de a acționa în viața publică și particulară caracterizat prin intrigi, prin corupție, prin neorînduială, prin dispute subtile, pedante și inutile etc. E primejdios să se preamărească acest bizantinism al funcțiilor (MAIOR.). • pl. -e. /<fr. byzantinisme.

*BIZANTINISM sbst. Neorînduială politică (asemenea aceleia din vechiul imperiu bizantin) [fr.].

BIZANTINISM s.n. Corupție și neorînduială (politică și publică). ♦ Predilecție pentru disputele subtile și inutile. [< fr. byzantinisme].

BIZANTINISM s. n. 1. caracter, influență bizantină (în arhitectură, ornamentație).^[1] ◊ stil specific culturii și artei, modului de viață și mentalității din Imperiul Bizantin; mod de a acționa prin corupție, dezordine (politică) și intrigă. 2. predilecție pentru disputele subtile și inutile. (< fr. byzantinisme)

BIZANTINISM n. 1) Tendință de a discuta chestiuni subtile dar lipsite de rost. 2) Mod de a acționa în viața publică și politică, caracterizat prin corupție și dezorganizare. /<fr. byzantinisme

bizantinism n. caracter bizantin: subtilitate, duplicitate.

*bizantinízm n., pl. e Caracter bizantin. Fig. Subtilitate, discusiune oțioasă. Duplicitate, viclenie.

bizantinism s. n., pl. bizantinisme

bizantinism s. n., pl. bizantinisme

bizantinism s. n., pl. bizantinisme

bizantinism.