16 definiții pentru bismut Bi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÍSMUT s. n. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. – Din fr. bismuth.

bísmut sn [At: DA / A: -mut / Pl: ~uri / E: fr bismuth] Element chimic, metal alb cu reflexe roșiatice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină.

BISMÚT s. n. Metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Din fr. bismuth.

BISMÚT s. n. Metal alb-cenușiu, cu reflexe roșiatice, în amalgam cu mercurul, întrebuințat la facerea oglinzilor; unele săruri ale lui au întrebuințări în medicină. – Accentuat și: bismut.

BISMÚT s. n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Fr. bismuth.

BISMÚT s.n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice și sfărâmicios; este întrebuințat în industrie și în medicină. [< fr. bismuth].

BISMÚT/BÍSMUT s. n. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină. (< fr. bismuth)

BISMÚT n. Metal sfărâmicios, de culoare albă-cenușie cu reflexe roșietice, întrebuințat, sub formă de combinații, în medicină și în industrie. [Acc. și bísmut] /<fr. bismuth

bismut n. metal alb cenușiu, se preface ușor în praf și servă la prepararea sulimanului.

*bismút n. (fr. [d. engl.] bismuth). Chim. Un corp metalic simplu bi- și pentavalent, alb gălbiŭ, sfărămicios și ușor de pulverizat. Densitatea lui e de 9,9, se topește la 267° și se distilează la 1300°, ĭar greutatea atomică e de 208. Se întrebuințează la construirea elementelor termo-electrice și la dresu (sulimanu) alb. Azotatu saŭ nitratu de bismut e un medicament astringent. E menționat de B. Valentin la 1634.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bismút/bísmut s. n.; simb. Bi


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BÍSMUT (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271°C, p. f. 1.560 °C), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.

Bi 1. Simbol chimic pentru bismut. 2. Simbol pentru biot.

Intrare: bismut
  • pronunție: bismut, bismut
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bismut
  • bismutul
  • bismutu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • bismut
  • bismutului
plural
vocativ singular
plural
Bi simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Bi
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bismut Bi

  • 1. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, lucios, sfărâmicios; are întrebuințări în aliaje ușor fuzibile în industrie și (sub formă de săruri) în medicină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00
  • comentariu simbol Bi
    surse: DOOM 2

etimologie: