BISMUT s. n. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. – Din fr. bismuth.

bismut sn [At: DA / A: -mut / Pl: ~uri / E: fr bismuth] Element chimic, metal alb cu reflexe roșiatice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină.

bismut s.n. (chim.) Element chimic, metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, casant, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și ale cărui săruri au întrebuințări în medicină (Bi). • acc. și bismut. /<fr. bismuth.

BISMUT sbst. 💎 Metal alb-gălbuiu format din lame lucitoare care se reduc ușor în praf [fr.].

BISMUT s. n. Metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bismut] – Din fr. bismuth.

BISMUT s. n. Metal alb-cenușiu, cu reflexe roșiatice, în amalgam cu mercurul, întrebuințat la facerea oglinzilor; unele săruri ale lui au întrebuințări în medicină. – Accentuat și: bismut.

BISMUT s. n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bismut] – Fr. bismuth.

BISMUT s.n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice și sfărîmicios; este întrebuințat în industrie și în medicină. [< fr. bismuth].

BISMUT/BISMUT s. n. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină. (< fr. bismuth)

BISMUT n. Metal sfărâmicios, de culoare albă-cenușie cu reflexe roșietice, întrebuințat, sub formă de combinații, în medicină și în industrie. [Acc. și bismut] /<fr. bismuth

bismut n. metal alb cenușiu, se preface ușor în praf și servă la prepararea sulimanului.

*bismút n. (fr. [d. engl.] bismuth). Chim. Un corp metalic simplu bi- și pentavalent, alb gălbiŭ, sfărămicios și ușor de pulverizat. Densitatea lui e de 9,9, se topește la 267° și se distilează la 1300°, ĭar greutatea atomică e de 208. Se întrebuințează la construirea elementelor termo-electrice și la dresu (sulimanu) alb. Azotatu saŭ nitratu de bismut e un medicament astringent. E menționat de B. Valentin la 1634.

vismut sn vz bismut

vismuton sn vz bismut

vizmut sn vz bismut

bi- Elem. de compunere „de două ori”, „dublu”. • și bis-. /<fr. bi-; cf. lat. bis „de două ori”.

bismut s. n.; simb. Bi

bismut s. n.; simb. Bi

bismut/bismut s. n.; simb. Bi

bismut

bismut, -turi.

BÍSMUT (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271°C, p. f. 1.560 °C), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.

Bi 1. Simbol chimic pentru bismut. 2. Simbol pentru biot.