biruitor, ~oare [At: PRAV. MOLD. 1/2 / P: ~ru-i~ / Pl: ~i / E: birui + -tor] 1-2 a Care biruie (1-2). 3 (Înv) sm Stăpânitor.

BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj. Care biruie, învinge (sau a biruit, a învins); învingător, victorios. Glorie muncii biruitoare, Țării Sovietelor, veșnică glorie! DEȘLIU, G. 55. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Adverbial) Mînecuță... răsuflă biruitor: Știți că m-a numit. SADOVEANU, P. M. 230. ◊ (Substantivat) Gingașa Ruxanda ajunsese a fi parte biruitorului. NEGRUZZI, S. I 144. (Fig.) Pentru biruitorii ruinelor, Pentru secerătorii belșugului, Pentru cei de La coarnele plugului... DEȘLIU, G. 35. – Pronunțat: -ru-i-.

BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care biruie; învingător. [Pr.: -ru-i-] – Din birui + suf. -(i)tor.

BIRUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care ține de biruințe; propriu biruinței; învingător; victorios; triumfător. Armată ~oare. [Sil. -ru-i-] /a birui + suf. ~tor

biruitor m. cel ce biruiește, victorios.

biruitór, -oáre adj. adj. și s. Învingător.

biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre

biruitór adj. m., s. m., pl. biruitóri; f. sg. și pl. biruitoáre

BIRUITÓR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

BIRUITÓR adj., s. v. victorios.

biruitor s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

BIRUITOR adj., s. cîștigător, izbînditor, învingător, triumfător, victorios. (~ într-o competiție.)

Biruitor ≠ bătut, înfrânt, învins