11 definiții pentru biruitor (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor.

BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor.

biruitor, ~oare [At: PRAV. MOLD. 1/2 / P: ~ru-i~ / Pl: ~i / E: birui + -tor] 1-2 a Care biruie (1-2). 3 (Înv) sm Stăpânitor.

BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj. Care biruie, învinge (sau a biruit, a învins); învingător, victorios. Glorie muncii biruitoare, Țării Sovietelor, veșnică glorie! DEȘLIU, G. 55. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Adverbial) Mînecuță... răsuflă biruitor: Știți că m-a numit. SADOVEANU, P. M. 230. ◊ (Substantivat) Gingașa Ruxanda ajunsese a fi parte biruitorului. NEGRUZZI, S. I 144. (Fig.) Pentru biruitorii ruinelor, Pentru secerătorii belșugului, Pentru cei de La coarnele plugului... DEȘLIU, G. 35. – Pronunțat: -ru-i-.

BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care biruie; învingător. [Pr.: -ru-i-] – Din birui + suf. -(i)tor.

BIRUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care ține de biruințe; propriu biruinței; învingător; victorios; triumfător. Armată ~oare. [Sil. -ru-i-] /a birui + suf. ~tor

biruitór, -oáre adj. adj. și s. Învingător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre

biruitór adj. m., s. m., pl. biruitóri; f. sg. și pl. biruitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BIRUITÓR adj., s. v. victorios.

BIRUITOR adj., s. cîștigător, izbînditor, învingător, triumfător, victorios. (~ într-o competiție.)

Biruitor ≠ bătut, înfrânt, învins

Intrare: biruitor (adj.)
biruitor1 (adj.) adjectiv
  • silabație: bi-ru-i-tor info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biruitor
  • biruitorul
  • biruitoru‑
  • biruitoare
  • biruitoarea
plural
  • biruitori
  • biruitorii
  • biruitoare
  • biruitoarele
genitiv-dativ singular
  • biruitor
  • biruitorului
  • biruitoare
  • biruitoarei
plural
  • biruitori
  • biruitorilor
  • biruitoare
  • biruitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

biruitor, -oare biruitoare

etimologie:

  • Birui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09