BINOM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame). – Din fr. binôme.

binom sn [At: CULIANU, A. 40 / Pl: ~oame / E: fr binome] 1 (Mat) Sumă algebrică de doi termeni cu una sau mai multe variabile. 2 (Mat; îs) ~ul lui Newton Formulă ce dă dezvoltarea puterilor întregi oarecare ale unui binom (1). 3 Ansamblu de două elemente.

binom, -ă adj., s.n. (mat.) I adj. (despre ecuații) Care este format din doi termeni. II s.n. 1 Expresie algebrică formată din suma sau diferența a două monoame. ◊ Binomul lui Newton = formulă prin care Newton a stabilit dezvoltarea puterilor întregi ale unui binom. 2 Ext. Ansamblu de două elemente considerate global. • pl. -oame. /<fr. binôme, lat. binomium, -ii; cf. gr. νόμος „parte”.

*BINOM sm. ➕ Expresiune algebrică alcătuită din doi termeni separați prin semnele + (plus) sau – (minus) [fr.].

BINOM, binoame, s. n. Expresie algebrică formată din doi termeni (monoame) separați de semnul + sau -. – Din fr. binôme.

BINOM, binomi, s. m. Expresie algebrică constituită din suma a doi termeni (fiecare dintre ei formînd un monom).

BINOM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma a doi termeni. – Fr. binôme.

BINOM s.n. Expresie algebrică alcătuită din doi termeni. [Pl. -oame. / < fr. binôme, cf. lat. bis – de două ori, gr. nome – diviziune].

BINOM, -Ă I. adj. (despre ecuații) din doi termeni. II. s. n. 1. expresie algebrică din suma sau diferența a doi termeni. 2. grup de două elemente. (< fr. binôme, lat. binomium)

BINOM ~oame n. Expresie algebrică, alcătuită din suma sau diferența a două monoame. /<fr. binôme

binom m. expresiune algebrică cu doi termeni, separați prin semnele + sau -.

*binóm m. și n., pl. oame (d. bi- și -nom din monom). Mat. Expresiune algebrică a doĭ termeni, ca a-b. Binomu luĭ Newton, formulă celebră pin care Newton a dezvoltat puterile unuĭ binom afectat de un exponent oarecare.

binom s. n., pl. binoame

binom s. n., pl. binoame

binom s. n., pl. binoame

binom, pl. binoame

BI- „dublu, de două ori, îndoit”. ◊ L. bis „de două ori” > fr. bi-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. bi-. □ ~anter (v. -anter), adj., cu două antere; ~atlon (v. -atlon), s. n., probă sportivă constînd în două încercări atletice combinate; ~axifer (v. axi-, v. -fer), adj., care are două axe florale; ~cefal (v. -cefal), adj., care are două capete; ~centric (v. -centric), adj., care are două centre; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă două cicluri. 2. Dispus în două verticile sau cercuri. 3. (Despre un compus organic) A cărui formulă conține două lanțuri închise; ~color (v. -color), adj., care are două culori; ~corn (v. -corn), adj., care are două antene sau două coarne; ~cromie (v. -cromie), s. f., tipăritură în două culori; ~cuspid (v. -cuspid), adj., care prezintă două vîrfuri; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală în care apar două degete la o mînă sau la un picior; ~fer (v. -fer), adj., (despre plante) care înflorește și care fructifică de două ori pe an; ~fid (v. -fid), adj., despicat în două; ~flor (v. -flor), adj., care are două flori; ~form (v. -form), adj., cu două forme; ~gam (v. -gam), adj., s. m. și f., (persoană) care are două soții sau care a contractat două căsătorii paralele; ~gamie (v. -gamie), s. f., situație a unei persoane bigame; ~lingv (v. -lingv), adj., care vorbește și care scrie în două limbi; ~lobectomie (v. lob/o-, v. -ectomie), s. f., rezecție a doi lobi pulmonari; ~man (v. -man₂), adj., care are două mîini; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din doi termeni; ~ped (v. -ped₂), adj., s. n., (animal) cu două picioare; ~penatifid (v. penati-, v. -fid), adj., care are limbul împărțit în mai multe segmente dispuse în mod penat; ~peniform (v. -peni, v. -form), adj., (despre mușchi) ale cărui fibre se inserează angular pe două fețe ale unui tendon central; ~petal (v. -petal), adj., care are două petale; ~remă (v. -remă), s. f., navă romană cu două rînduri de vîsle suprapuse; ~silab (v. -silab), adj., de două silabe; sin. bisilabic; ~sulc (v. -sulc), adj., (despre animale) cu copita despicată; ~triflor (v. tri-, v. -flor), adj., care are de două ori cîte trei flori; ~univoc (v. uni-, v. -voc), adj., care se găsește într-un raport reciproc și exclusiv de unu la unu; ~valent (v. -valent), adj., 1. (Despre elemente chimice) Cu două valențe. 2. Care are două valori; ~valve (v. -valv), adj., s. f. pl., 1. adj., Cu cochilia formată din două valve. 2. adj., (Despre capsule botanice) Format din două părți. 3. s. f. pl., Clasă de moluște acvatice marine și dulcicole, cu corpul cuprins într-o cochilie bivalvă și cu branhii lamelare.