18 definiții pentru binoclu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle.

binóclu sn [At: VLAHUȚĂ, D. 110 / Pl: ~ri / E: fr binocle] 1 Instrument optic alcătuit din două lunete mici. 2 (Rar) Pansament care acoperă amândoi ochii.

BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a vedea obiectele situate la (mare) distanță. – Din fr. binocle.

BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, cu ajutorul căruia pot fi văzute obiectele situate la distanță mare față de punctul de observație. Binoclu pentru teatru. Binoclu de cîmp.Ofițerii urmăreau cu binoclurile căderea ghiulelelor. SADOVEANU, O. VI 22. [Satul] se vedea.. ireal și departe, micșorat ca printr-un binoclu întors. C. PETRESCU, R. DR. 208.

BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre așezate paralel la o distanță egală cu cea dintre pupilele observatorului, folosit pentru a vedea obiectele situate la distanță. – Fr. binocle.

BINÓCLU s.n. 1. Instrument optic format din două lunete terestre mici, folosit pentru a privi obiectele așezate la distanță. 2. Pansament care acoperă amândoi ochii. [Pl. -uri. / < fr. binocle].

BINÓCLU s. n. 1. instrument optic din două lunete identice paralele, pentru a privi obiectele la distanță. 2. pansament care acoperă amândoi ochii. (< fr. binocle, lat. binoculus)

BINÓCLU ~ri n. 1) Instrument optic format din două lunete paralele, folosit pentru a observa obiectele situate la distanță. 2) Fel de pansament, care acoperă ambii ochi; pansament binocular. [Sil. -no-clu] /<fr. binocle

*binóclu n., pl. urĭ saŭ oacle (fr. binocle, d. lat. buni, cîte doĭ, și oculus. V. monoclu). Ocheană cu doŭă tuburi de privit, uzitată în armată, la teatru ș.a. – Vulg. be-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri

binóclu s. n. (sil. -clu; mf. bin-), art. binóclul; pl. binócluri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BINÓCLU s. (înv.) perspectivă. (Privește prin ~.)

BINOCLU s. (înv.) perspectivă. (Privește prin ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

binóclu (binócluri), s. n. – Instrument optic folosit pentru a vedea obiectele la distanță. Fr. binocle.Der. binocla, vb. (a privi cu binoclu; a privi pe furiș); binocular, adj. din fr. binoculaire.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

Intrare: binoclu
  • silabație: bi-no-clu, bin-o-clu
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binoclu
  • binoclul
  • binoclu‑
plural
  • binocluri
  • binoclurile
genitiv-dativ singular
  • binoclu
  • binoclului
plural
  • binocluri
  • binoclurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

binoclu

  • 1. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: perspectivă 3 exemple
    exemple
    • Binoclu pentru teatru. Binoclu de câmp.
      surse: DLRLC
    • Ofițerii urmăreau cu binoclurile căderea ghiulelelor. SADOVEANU, O. VI 22.
      surse: DLRLC
    • [Satul] se vedea... ireal și departe, micșorat ca printr-un binoclu întors. C. PETRESCU, R. DR. 208.
      surse: DLRLC
  • 2. Pansament care acoperă amândoi ochii.
    surse: DN

etimologie: