14 definiții pentru binișor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINIȘÓR adv. Diminutiv al lui bine. ♦ Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! ♦ Cu blândețe, prietenos. ◊ Expr. (Substantivat) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact. – Bine + suf. -ișor.

BINIȘÓR adv. Diminutiv al lui bine. ♦ Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! ♦ Cu blândețe, prietenos. ◊ Expr. (Substantivat) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact. – Bine + suf. -ișor.

binișor [At: PRAV. MOLD. 90 / V: (Mol) ~neș~ / E: bine + -ișor] 1 av Destul de bine. 2 av Aproape de tot. 3 av Cu (oarecare) băgare de seamă Si: frumușel. 4 av Cu calm. 5 av Fără grabă. 6 av Pe nesimțite. 7 av (Îe) Șezi ~ Astâmpără-te! 8 av Cu blândețe. 9 sm (Îe) A lua pe cineva (sau a o lua) cu ~ul A proceda cu calm și tact. 10 av (Rar; ca determinant al unui adverb ca „înainte”, „după” etc.) Destul de mult.

binișor adv. Dim. al lui bine. ♦ Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. Pune binișor vaza pe ciment. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astîmpără-te! Stai cu binișorul v. sta. Stai binișor! v. sta. ♦ Cu blîndețe, prietenos. Văzînd-o supărată, o alintă binișor pe obraz. ◊ Expr. (subst.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blîndețe, cu răbdare, cu tact. • /bine + -ișor.

BINIȘÓR adv. 1. Diminutiv al lui bine. Se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40. 2. Cu băgare de seamă, cu luare-aminte. Binișor, în vîrful picioarelor, stăpînindu-și răsuflarea, se apropie de zid. DELAVRANCEA, la TDRG. Se sculă binișor... și se duse acasă. ISPIRESCU, L. 54. Răstoarnă albinele frumușel din pălărie în buștihan, îl întoarce binișor cu gura în jos. CREANGĂ, P. 238. ◊ (Uneori repetat) Jupîn Hagiul o șterse binișor-binișor și se făcu nevăzut. DELAVRANCEA H. T. 14. ◊ Expr. Șezi binișor! = șezi cuminte! astîmpără-te! Vorba cîntecului; Fugi de-acolo, vină-n- coace! Șezi binișor, nu-mi da pace! CREANGĂ, P. 276. 3. Blînd, prietenos. Caută și vorbește tot binișor cu dînsul și mergi încet pe diurn! SBIERA, P. 41. ◊ (Substantivat, în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blîndețe, cu vorbe bune, cu binele. Spera, de asemeni, că tot cu binișorul o s-o convingă... să rupă cîțiva gologani de la ciorap. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 186. Prefectul și procurorul se deteră mai aproape de ei ș-o luară cu binișorul, singurul mijloc de a se înțelege cu dînșii. VLAHUȚĂ, O. A. 157. Împărăteasa îl luă cu binișorul și-l mai domoli olecuță. ISPIRESCU, L. 121. M-au luat ei cu binișorul’și m-au dus iar la școală. CREANGĂ, A. 7.

BINIȘÓR adv. 1. Diminutiv al lui bine1. 2. Cu băgare de seamă. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astîmpără-te! 3. Cu blîndețe, prietenos. ◊ (Substantivat, în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blîndețe, cu binele.

BINIȘÓR1 adv. (diminutiv de la bine) 1) Destul de bine; satisfăcător. A se simți ~. 2) Cum se cuvine; cum trebuie. ◊ Șezi ~ stai cum trebuie; fii cuminte. /bine + suf. ~ișor

BINIȘÓR2 n.: A lua cu ~ul (pe cineva) a trata cu blândețe; a lua cu binele. /bine + suf. ~ișor

binișor adv. 1. destul de bine, mediocru; 2. încet, cu luare-aminte: umblă binișor. ║ n. bunătate: cu binișorul.

binișór adv. Destul de bine, mediocru, încet, cu atențiune: a umbla binișor cu un lucru. Cu binișoru: cu bunătate: copiiĭ trebuĭe să fie luațĭ cu binișoru.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BINIȘÓR adv. agale, alene, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) câtingan. (Merge ~.)

BINIȘOR adv. agale, alene, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.)

Intrare: binișor
binișor adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • binișor
binișorul
locuțiune, expresie, compus (I5)
  • binișorul
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binișoradverb

  • 1. Diminutiv al lui bine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40. DLRLC
    • 1.1. Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Binișor, în vîrful picioarelor, stăpînindu-și răsuflarea, se apropie de zid. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
      • format_quote Se sculă binișor... și se duse acasă. ISPIRESCU, L. 54. DLRLC
      • format_quote Răstoarnă albinele frumușel din pălărie în buștihan, îl întoarce binișor cu gura în jos. CREANGĂ, P. 238. DLRLC
      • format_quote uneori repetat Jupîn Hagiul o șterse binișor-binișor și se făcu nevăzut. DELAVRANCEA H. T. 14. DLRLC
      • chat_bubble Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Vorba cîntecului: Fugi de-acolo, vină-n-coace! Șezi binișor, nu-mi da pace! CREANGĂ, P. 276. DLRLC
    • 1.2. Cu blândețe. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Caută și vorbește tot binișor cu dînsul și mergi încet pe drum! SBIERA, P. 41. DLRLC
      • chat_bubble (și) substantivat (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Spera, de asemeni, că tot cu binișorul o s-o convingă... să rupă cîțiva gologani de la ciorap. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 186. DLRLC
        • format_quote Prefectul și procurorul se deteră mai aproape de ei ș-o luară cu binișorul, singurul mijloc de a se înțelege cu dînșii. VLAHUȚĂ, O. A. 157. DLRLC
        • format_quote Împărăteasa îl luă cu binișorul și-l mai domoli olecuță. ISPIRESCU, L. 121. DLRLC
        • format_quote M-au luat ei cu binișorul și m-au dus iar la școală. CREANGĂ, A. 7. DLRLC
  • comentariu expresie Formă flexionară: binișorul. DEX '09
etimologie:
  • Bine + sufix -ișor. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.