opțiuni
  • info

2 intrări

5 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

binefăcut, -ă adj. (despre oameni) Care este viguros, robust, voinic, trupeș. Frumos și binefăcut, el n-a avut multă greutate a cîștiga inima ei (C. NEGR.). • pl. -ți, -te. /bine + făcut.

BINEFĂCÚT, -Ă, binefăcuți, -te, adj. Robust, voinic, trupeș. Frumos și binefăcut, el n-a avut multă greutate a cîștiga inima ei. NEGRUZZI, S. I 21.

binefáce vi [At: COD. VOR. 149 / Pzi: binefac / E: bine + face] (Înv) A face bine.

bineface vb. I. intr. (înv.) A face bine. • prez.ind. binefac. /bine + face.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

binefáce (-c, ăcút), – vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).

Intrare: binefăcut
binefăcut adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binefăcut
  • binefăcutul
  • binefăcută
  • binefăcuta
plural
  • binefăcuți
  • binefăcuții
  • binefăcute
  • binefăcutele
genitiv-dativ singular
  • binefăcut
  • binefăcutului
  • binefăcute
  • binefăcutei
plural
  • binefăcuți
  • binefăcuților
  • binefăcute
  • binefăcutelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: bineface
verb (V613)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bineface
  • binefacere
  • binefăcut
  • binefăcutu‑
  • binefăcând
  • binefăcându‑
 singular plural
  • binefă
  • binefaceți
  • binefăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binefac
 (să)
  • binefac
  • binefăceam
  • binefăcui
  • binefăcusem
a II-a (tu)
  • binefaci
 (să)
  • binefaci
  • binefăceai
  • binefăcuși
  • binefăcuseși
a III-a (el, ea)
  • bineface
 (să)
  • binefacă
  • binefăcea
  • binefăcu
  • binefăcuse
plural I (noi)
  • binefacem
 (să)
  • binefacem
  • binefăceam
  • binefăcurăm
  • binefăcuserăm
  • binefăcusem
a II-a (voi)
  • binefaceți
 (să)
  • binefaceți
  • binefăceați
  • binefăcurăți
  • binefăcuserăți
  • binefăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • binefac
 (să)
  • binefacă
  • binefăceau
  • binefăcură
  • binefăcuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binefăcut, binefăcutăadjectiv

  • 1. Robust, trupeș, voinic. DLRLC
    sinonime: robust trupeș voinic
    • format_quote Frumos și binefăcut, el n-a avut multă greutate a cîștiga inima ei. NEGRUZZI, S. I 21. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.