BIGAMIE, bigamii, s. f. (Jur.) Infracțiune care constă în încheierea de către o persoană căsătorită a unei noi căsătorii. – Din fr. bigamie.

bigamie sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: fr bigamie] 1-2 Situație a persoanei bigame (1, 3). 3 (Jur) Infracțiune penală ce constă în încheierea unei căsătorii, de către o persoană căsătorită, fără a i se fi desfăcut căsătoria anterioară.

bigamie s.f. (jur.) Infracțiune care constă în încheierea de către o persoană căsătorită a unei noi căsătorii, fără să fi fost desfăcută legal căsătoria anterioară. ♦ Situația unei persoane bigame. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<lat. bigamia, fr. bigamie, germ. Bigamie, ngr. βιγαμία.

*BIGAMIE sf. ⚖️ Starea de bigam; crima bigamului [fr.].

BIGAMIE, bigamii, s. f. Situația unei persoane bigame. – Din fr. bigamie.

BIGAMIE s. f. Situația în care se găsește o persoană bigamă. Conform Codului penal al Republicii Populare Romîne, delictul de bigamie se pedepsește cu închisoare corecțională.

BIGAMIE, bigamii, s. f. Situația în care se găsește o persoană bigamă. – Fr. bigamie.

BIGAMIE s.f. Situație în care se găsește o persoană căsătorită legal cu două persoane în același timp. [Gen. -iei. / cf. fr. bigamie, it. bigamia].

BIGAMIE s. f. situație a cuiva căsătorit cu două persoane în același timp. (< fr. bigamie)

BIGAMIE ~i f. Situație de bigam. [Art. bigamia; G.-D. bigamiei; Sil. -mi-e] /<fr. bigamie

bigamie f. crima bigamului.

*bigamíe f. (d. bigam). Starea bigamuluĭ.

bigamie s. f., art. bigamia, g.-d. art. bigamiei; pl. bigamii, art. bigamiile (desp. -mi-i-)

bigamie s. f., art. bigamia, g.-d. art. bigamiei; pl. bigamii, art. bigamiile

bigamie s. f., art. bigamia, g.-d. art. bigamiei; pl. bigamii, art. bigamiile