2 intrări

19 definiții

bielorús, ~ă [At: DEX2 / Pl: ~uși, ~e / E: rs бeлopyc] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Bielorusiei. 3-4 smf, a (Om) originar din Bielorusia. 5 smp Populație care locuiește în Bielorusia. 6 a Care aparține Bielorusiei. 7 a Care aparține bielorușilor (5). 8 a Privitor la Bielorusia. 9 a Privitor la bieloruși (5). 10 a Care este specific Bielorusiei. 11 a Care este specific bielorușilor (5). 12 sf Limbă vorbită în Bielorusia.

BIELORÚS, -Ă, adj., s. m. și f. v. belarus.

BIELORÚS, -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bielorusiei, sau populației ei, privitor la Bielorusia sau la populația ei. – Din rus. belorus.

BIELORÚS1, -Ă, bieloruși, -se, adj. Care aparține Bielorusiei, care este originar din Bielorusia. Ansamblu de dansuri bieloruse. – Pronunțat: bie-.

BIELORÚS2, -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f. Persoană care locuiește sau care este originară din Bielorusia. – Pronunțat: bie-.

BIELORÚS, -Ă, bieloruși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține R.S.S. Bieloruse sau populației ei, privitor la R.S.S. Bielorusă sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a R.S.S. Bieloruse. [Pr.: bie-] – Rus belorus.

BIELORÚS, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bielorusia (Belarus). ◊ (s. n.) unul dintre dialectele slavei orientale, vorbit de bieloruși. (< rus. belorus)

BIELORÚS2 ~să (~și, ~se) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară din Bielorusia. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus

BIELORÚS1 ~să (~și, ~se) Care aparține Bielorusiei sau populației ei. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus

BELARÚS, -Ă, belaruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Belarus sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Belarus sau belarușilor (1), privitor la Republica Belarus ori la belaruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba belarusă. [Var.: bielorús, -ă adj.] – Din rus. belorus.

belarús / bielorús (bie-) adj. m., s. m., pl. belarúși / bielorúși; adj. f., s. f. belarúsă / bielorúsă

belarúsă / bielorúsă (limbă) (bie-) s. f., g.-d. art. belarúsei / bielorúsei

BIELORÚSĂ f. mai ales art. Limba bielorușilor. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

bielorús s. m., adj. m. (sil. bie-), pl. bielorúși; f. sg. bielorúsă, g.-d. art. bielorúsei, pl. bielorúse

bielorúsă (limba) s. f. (sil. bie-), g.-d. art. bielorúsei

BIELORÚSĂ s. f. (cf. rus. belorus): limbă slavă din grupul de răsărit, vorbită de bielorușii din R. Bielorusă și de cei răspândiți în R. Letonă, R. Estonă, R. Cazahă etc. Bielorușii sunt bilingvi: vorbesc atât bielorusa, cât și rusa. Este limba oficială a R. Bieloruse. Folosește alfabetul chirilic (ca rusa, ucraineana, sârba, macedoneana și bulgara). Se caracterizează prin prezența multor consoane muiate și prin fenomenele fonetice țekanie și dzekanie (pronunțarea lui t și d muiate, ca ț și respectiv dz). Primele atestări în b. datează din secolul al XIII-lea. Istoria acestei limbi cuprinde două etape: vechea b. (între secolele al XIV-lea – al XVIII-lea) și b. modernă (din secolul al XIX-lea până azi). Limba literară bielorusă s-a format în secolul al XVI-lea și s-a îmbogățit cu elemente din limba vorbită. Limba națională bielorusă s-a format începând cu secolul al XVIII-lea. Limba b. a suferit o puternică influență din partea limbii poloneze, care, la rându-i, a influențat-o pe prima.

Intrare: belarus / bielorus (adj.)
belarus1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belarus
  • belarusul
  • belarusu‑
  • belaru
  • belarusa
plural
  • belaruși
  • belarușii
  • belaruse
  • belarusele
genitiv-dativ singular
  • belarus
  • belarusului
  • belaruse
  • belarusei
plural
  • belaruși
  • belarușilor
  • belaruse
  • belaruselor
vocativ singular
plural
bielorus1 (adj.) adjectiv
  • silabație: bie-lo-rus
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bielorus
  • bielorusul
  • bielorusu‑
  • bieloru
  • bielorusa
plural
  • bieloruși
  • bielorușii
  • bieloruse
  • bielorusele
genitiv-dativ singular
  • bielorus
  • bielorusului
  • bieloruse
  • bielorusei
plural
  • bieloruși
  • bielorușilor
  • bieloruse
  • bieloruselor
vocativ singular
plural
Intrare: belarus / bielorus (s.m.)
substantiv masculin (M6)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belarus
  • belarusul
  • belarusu‑
plural
  • belaruși
  • belarușii
genitiv-dativ singular
  • belarus
  • belarusului
plural
  • belaruși
  • belarușilor
vocativ singular
  • belarusule
  • belaruse
plural
  • belarușilor
  • silabație: bie-lo-rus
substantiv masculin (M6)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bielorus
  • bielorusul
  • bielorusu‑
plural
  • bieloruși
  • bielorușii
genitiv-dativ singular
  • bielorus
  • bielorusului
plural
  • bieloruși
  • bielorușilor
vocativ singular
  • bielorusule
  • bieloruse
plural
  • bielorușilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

belarus (adj.) bielorus

  • 1. Care aparține Republicii Belarus sau belarușilor, privitor la Republica Belarus ori la belaruși.
    surse: DEX '09 un exemplu
    exemple
    • Ansamblu de dansuri bieloruse.
      surse: DLRLC
  • comentariu Aceste surse prezintă definiții asemănătoare, dar fac referire la denumirea veche a statului: Bielorusia.
    surse: DEX '98 DLRLC DLRM MDN '00 NODEX

etimologie:

belarus, -ă (persoană) belarus belarusă bielorus bielorusă

  • 1. Persoană care face parte din populația Republicii Belarus sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09
  • comentariu Aceste surse prezintă definiții asemănătoare, dar fac referire la denumirea veche a statului: Bielorusia.
    surse: DEX '98 DLRLC DLRM MDN '00 NODEX

etimologie: