2 intrări
28 de definiții

Explicative DEX

BIDIBIU s. m. v. bidiviu.

BIDIBIU s. m. v. bidiviu.

BIDIBIU s. m. v. bidiviu.

BIDIDIU s. m. v. bidiviu.

BIDIDIU s. m. v. bidiviu.

BIDIDIU s. m. v. bidiviu.

BIDIDIU s. m. v. bidiviu.

BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibiu, bididiu s. m.] – Din tc. bedevî.

bidibiu sm vz bidiviu

bididie sf [At: CV II, 4/ Pl: ~ii / E: nct] Vorbă de nimic.

bididiu sm vz bidiviu

bidiviu sm [At: MOXA, 388/36 / V: ~dibiu, ~didiu / Pl: ~ii / E: tc bedevî] 1 Cal de rasă arabă. 2 Cal ager, frumos și iute Cf sireap. 3 (În povești) Cal năzdrăvan. 4 (Mun; înv; fig) Om mic și slab, dar ager.

pigidig[1] sm vz bidiviu

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală; posibil să fie vorba și de o greșală de tipar, greu de aflat care — LauraGellner

bidibiu s.m. v. bidiviu.

bididiu s.m. v. bidiviu.

bidiviu s.m. Cal tînăr, iute și frumos. Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum (DELAVR.). ◊ (adj.) Poștalioane cu opt cai bidivii (DELAVR.). • pl. -ii. și (reg.) bidibiu, bididiu s.m. /<tc. bedevî.

BIDIVIU sm. 🐒 Cal arăpesc de călărie: ~l lui Pitache, gras ca pepenele și lucios la păr (BR.-VN.) 2 Cal mic de călărie frumos și sprinten la fugă: băiatul... încălecă și sbură cu ~l lui (ISP.) [tc. bedevi].

BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [Var.: (reg.) bidibiu, bididiu s. m.] – Din tc. bedevî.

BIDIBIU s. n. v. bidiviu.

BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal (de călărie) tînăr, iute și frumos. V. sireap. (în basme) Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum sfulgerate cu limbi de foc aprins. DELAVRANCEA, S. 82. Mă mai cunoști acum? strigă calul scuturîndu-și coama și bătînd din picioare ca un bidiviu tinerel. POPESCU, B. I 52. El că-și are-un bidiviu Cu sînge de argint viu. ALECSANDRI, P. P. 106. ◊ (Adjectival). I-ar da... poștalioane cu opt cai bidivii. DELAVRANCEA, S. 36. – Variante: bidibiu (ISPIRESCU, M. V. 36), bididiu (TEODORESCU, P. P. 608) s. m.

BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal tînăr, iute și frumos. [Var.: bidibiu, bididiu s. m.] – Tc. bedevi.

BIDIVIU ~i m. Cal tânăr, iute și frumos, folosit, mai ales, la călărie. [Sil. -di-viu] /<turc. bedevî

bidiviu m. cal arâpesc, mic și sprinten la fugă: un bidiviu cu sânge de argint viu POP. [Turc. BEDEVI, lit. cal beduin].

bididíŭ V. bidiviŭ.

bidivíŭ, -íe s. și adj. (turc. [d. ar.] bédevi, beduin, de unde vine și fr. bédouin). Vechĭ. Cal arăbesc sprinten: un bidiviŭ, o ĭapă bidivie. Azĭ. Iron. Cal de rasă înhămat, telegar: ține-ți bidiviiĭ, boĭerule! Fig. Om impetuos: ia oprește-te, bidiviule! – Și bididiŭ. V. ducipal.

Ortografice DOOM

bidiviu s. m., art. bidiviul; pl. bidivii, art. bidiviii (desp. -vi-ii)

bidiviu s. m., art. bidiviul; pl. bidivii, art. bidiviii (-vi-ii)

bidiviu s. m., art. bidiviul; pl. bidivii, art. bidiviii

Etimologice

bidiviu (bidivii), s. m. – 1. Armăsar, cal arab. – 2. (Arg.) Băiat, flăcău. – Var. bidibiu, bididiu. Tc. bedevi, de la bedu „deșert” (Șeineanu, II, 50) care este aceeași rădăcină a lui beduin. Odinioară se întrebuința și cu funcție adj.: un cal bidiviu. – Der. bididie, s. f. (arg., țiitoare, amantă), cf. sl. bedevija, „iapă arabă”.

Argou

bididiu, bididii s. m. (deț.) infractor aflat la prima condamnare.

bidiviu, bidivii s. m. (pop.) tânăr.

Antonime

Bidiviu ≠ mârțoagă, gloabă

Intrare: bididie
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bididie
  • bididia
plural
  • bididii
  • bididiile
genitiv-dativ singular
  • bididii
  • bididiei
plural
  • bididii
  • bididiilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: bidiviu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bidiviu
  • bidiviul
  • bidiviu‑
plural
  • bidivii
  • bidiviii
genitiv-dativ singular
  • bidiviu
  • bidiviului
plural
  • bidivii
  • bidiviilor
vocativ singular
  • bidiviule
plural
  • bidiviilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bidibiu
  • bidibiul
  • bidibiu‑
plural
  • bidibii
  • bidibiii
genitiv-dativ singular
  • bidibiu
  • bidibiului
plural
  • bidibii
  • bidibiilor
vocativ singular
  • bidibiule
plural
  • bidibiilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bididiu
  • bididiul
  • bididiu‑
plural
  • bididii
  • bididiii
genitiv-dativ singular
  • bididiu
  • bididiului
plural
  • bididii
  • bididiilor
vocativ singular
  • bididiule
plural
  • bididiilor
pigidig
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bididie, bididiisubstantiv feminin

  • 1. Vorbă de nimic. MDA2
etimologie:

bidiviu, bidiviisubstantiv masculin

  • 1. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRLC DLRM NODEX
    • format_quote în basme Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum sfulgerate cu limbi de foc aprins. DELAVRANCEA, S. 82. DLRLC
    • format_quote în basme Mă mai cunoști acum? strigă calul scuturîndu-și coama și bătînd din picioare ca un bidiviu tinerel. POPESCU, B. I 52. DLRLC
    • format_quote El că-și are-un bidiviu Cu sînge de argint viu. ALECSANDRI, P. P. 106. DLRLC
    • format_quote (și) adjectival I-ar da... poștalioane cu opt cai bidivii. DELAVRANCEA, S. 36. DLRLC
    • format_quote Bidiviul lui Pitache, gras ca pepenele și lucios la păr. (BR.-VN.) CADE
    • 1.1. Cal mic de călărie frumos și sprinten la fugă. CADE
      • format_quote Băiatul... încălecă și sbură cu bidiviul lui. (ISP.) CADE
  • 2. Cal de rasă arabă. MDA2
  • 3. (În povești) Cal năzdrăvan. MDA2
  • 4. regional învechit figurat Om mic și slab, dar ager. MDA2
etimologie:
  • limba turcă bedevî DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRM NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.