MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

bețâc, ~ă smf, a vz bețiv

bețic², ~ă smf, a vz bețiv

bețiu, ~ie smf, a vz bețiv

bețiv, ~ă [At: CORESI, EV. 18/8 / V: bătâu, ~âe, ~țâe, bețâu, ~țâe, ~ic, ~iț, ~iu, ~ie / Pl: ~i, ~e / E: ns cf lat *bibitivus] 1-2 smf, a (Om) cu viciul beției (5) Si: alcoolic, băutor, bețivan (1-2). 3 sm (Îs) ~ împărătesc Bețiv (1) mare. 4 sm (Îvr; pan; îs) ~ de cărți Cartofor înrăit. 5 a (D. băuturi spirtoase) Tare Si: (înv) îmbătător. 6 a (Ent; îs) Musculiță ~ă Musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila melanogaster) Si: musculiță (de vin), mușiță, muștiță. 7 a (D. plante) Care cere multă apă. corectat(ă)

bețiv, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (Persoană) care are patima beției; (om) alcoolic, băutor. ◊ Expr. Bețiv împărătesc = bețiv mare, alcoolic. 2 adj. (despre băuturi spirtoase) Tare. 3 adj. (entom.) Musculiță bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila melanogaster); musculiță de vin. 4 adj. (despre plante) Care cere multă apă. • pl. -i, -e. /cf. lat. *bĭbĭtīvus, -a, -um.

†BEȚIȚ adj. și sm. Băn. Bețiv [lat. *bĭbĭtīcius].

BEȚIU, BEȚÎU adj. Olten. Băn. Bețiv [lat. *bĭbĭtīvus].

BEȚIV, -IVĂ adj. și sm. f. 1 Care are patima beției, care are urîtul obiceiu de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi spirtoase; proverb: bețivului și dracu-i iese cu ocaua înainte; – bețivul, cînd este beat, se crede că-i împărat ¶ 2 BEȚIVĂ, Olten. BEȚAE (CIAUȘ.) sf. 🐙 Musculiță care roiește pe unde se află vin și oțet, mai ales cînd se fabrică mustul sau cînd fierbe vinul în butoaie; numită și „muscă-bețivă”, „musculiță-de-vin” sau „mușiță” (Drosophila funebris) [lat. bĭbĭtīvus + suf. sl. -ivŭ].

BEȚÎC adj. Băn. Bețiv [beat].

BEȚÎU 👉 BEȚIU.

BEȚIV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris).

BEȚIV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are patima beției. 2. Adj. (În expr.) Muscă-bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). – Din bețiu (rar folosit,<lat. *bibitivus) + suf. -iv.

BEȚIV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care face abuz de băuturi alcoolice; care are patima beției; alcoolic. /beție + suf. ~iv

bețiv a. și m. care bea peste măsură, care are patima sau darul beției.

bețív, -ă adj. (d. beat, beți ca vsl. piĭanivŭ, d. piti, a bea). Care bea mult vin și alte băuturĭ îmbătătoare.

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; adj. f., s. f. bețivă, pl. bețive

muscă-bețivă (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-bețive; pl. muște-bețive

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; adj. f., s. f. bețivă, pl. bețive

!muscă-bețivă (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-bețive; pl. muște-bețive

bețiv adj. m., s. m., pl. bețivi; f. sg. bețivă, pl. bețive

muscă-bețivă s. f., art. musca-bețivă

bețivă, bețive s. f. (tox.) bucățică de hârtie pe care se impregnează doze de LSD-25 în vederea consumului.

BEȚIV alconaut, basculant, burete, butoi fără fund, carmolist, cititor, drojdier, linginer, paharnic, pilaci, pilangiu, prunar, schior, sticlar, sugaci, sugativă.

PROSTITUATĂ URÂTĂ ȘI BEȚIVĂ caracudă, căzătură, coldană.

BEȚIVĂ s. v. mușiță.

BEȚIVĂ s. (ENTOM.; Drosophila funebris) mușiță, muscă-bețivă, musculiță-de-vin.

BEȚIV s., adj. v. alcoolic.

BEȚIV s., adj. alcoolic, băutor, (reg.) șumen, (fam.) pilaci, pilangiu, (fig., adesea glumeț) sugaci, sugător. (E un mare ~.)

BEȚIȚ adj. (Ban.) Bețiv. Betzitz. Ebriosus. Temulentus. AC, 330. Ebriosus. Beczicz. Részeges. LEX. MARS., 201. Etimologie: lat. *bibiticius. Cf. șumen. adjectiv corectat(ă)