MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

bețiv, ~ă [At: CORESI, EV. 18/8 / V: bătâu, ~âe, ~țâe, bețâu, ~țâe, ~ic, ~iț, ~iu, ~ie / Pl: ~i, ~e / E: ns cf lat *bibitivus] 1-2 smf, a (Om) cu viciul beției (5) Si: alcoolic, băutor, bețivan (1-2). 3 sm (Îs) ~ împărătesc Bețiv (1) mare. 4 sm (Îvr; pan; îs) ~ de cărți Cartofor înrăit. 5 a (D. băuturi spirtoase) Tare Si: (înv) îmbătător. 6 a (Ent; îs) Musculiță ~ă Musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila melanogaster) Si: musculiță (de vin), mușiță, muștiță. 7 a (D. plante) Care cere multă apă. corectată

BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris).

BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are patima beției. 2. Adj. (În expr.) Muscă-bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). – Din bețiu (rar folosit,<lat. *bibitivus) + suf. -iv.

BEȚÍV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care face abuz de băuturi alcoolice; care are patima beției; alcoolic. /beție + suf. ~iv

bețiv a. și m. care bea peste măsură, care are patima sau darul beției.

bețív, -ă adj. (d. beat, beți ca vsl. piĭanivŭ, d. piti, a bea). Care bea mult vin și alte băuturĭ îmbătătoare.

bețív adj. m., s. m., pl. bețívi; adj. f., s. f. bețívă, pl. bețíve

!múscă-bețívă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-bețíve; pl. múște-bețíve

bețív adj. m., s. m., pl. bețívi; f. sg. bețívă, pl. bețíve

múscă-bețívă s. f., art. músca-bețívă

BEȚÍVĂ s. v. mușiță.

BEȚIVĂ s. (ENTOM.; Drosophila funebris) mușiță, muscă-bețivă, musculiță-de-vin.

BEȚÍV s., adj. v. alcoolic.

BEȚIV s., adj. alcoolic, băutor, (reg.) șumen, (fam.) pilaci, pilangiu, (fig., adesea glumeț) sugaci, sugător. (E un mare ~.)

bețivă, bețive s. f. (tox.) bucățică de hârtie pe care se impregnează doze de LSD-25 în vederea consumului.

BEȚIV alconaut, basculant, burete, butoi fără fund, carmolist, cititor, drojdier, linginer, paharnic, pilaci, pilangiu, prunar, schior, sticlar, sugaci, sugativă.

PROSTITUATĂ URÂTĂ ȘI BEȚIVĂ caracudă, căzătură, coldană.