bastárni s.m. pl. Populație de origine germanică, ce a migrat din regiunea dintre Oder și Elba în principal în spațiul de la răsărit de Carpați, ajungînd în sec. 2 î.Hr., în regiunea Dunării inferioare, fiind asimilată parțial de geto-daci. • /<lat. Bastamae, -arum.

Bastarni pl. popor puternic, originar din Germania, se așeză mai întâi pe malurile Nistrului și în munții Carpați (Alpii Bastarnici). Către finele sec. II d. Cr., Bastarnii, alungați de Goți, începură să infesteze Dacia.

BASTÁRN, -Ă, bastarni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populațiii de origine germanică, stabilită la est de munții Carpați (sec. II Î.H.) și asimilată mai târziu de geto-daci. 2. Adj. Care aparținea bastarnilor (1), privitor ia bastarni. – Din lat. Bastarnae.

bastárni s. m. pl.

BASTÁRNI s.m. pl.

bastárn adj. m., s. m., pl. bastárni

BASTÁRNI s. m. pl. Aparținătorii unei populații antice sarmate care, situată la nord de Munții Carpați și în apropierea izvoarelor râului Vistula, a ocupat, între râurile Nistru și Nipru, teritoriul unde în prezent se află Podolia și Ucraina. (din lat. Basterna) [Dicționarul Academiei Regale Spaniole, 2003]

BASTÁRNI ({i}) s. m. pl. Populație de origine germanică, stabilită la E de Munții Carpați (sec. 2 î. Hr.) și asimilată în parte de geto-daci.