Barbara f. V. Barbura.

BARBAR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f., adj. 1. (Nume dat, în Antichitate, de greci și de romani celor) care aparțineau altor popoare. 2. (La m. pl.) (Nume generic dat popoarelor) care au migrat la începutul Evului Mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Persoană) necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ (Persoană) cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.

barbar, ~ă [At: PSALT. SCH. 379 / V: (înv) varvar, ~ă / E: lat barbarus, -a, -um] 1-2 smf, a (Ant; d. oameni) (Persoană) care nu face parte din civilizația greco-romană. 3-4 smf, a (Persoană) care vorbește altă limbă. 5-6 smf, a (Înv) (Om) păgân. 7-8 smf, a (Înv) (Om) incult. 9-10 smf, a (Persoană) fără rafinament. 11-12 smf, a (Om) grosolan. 13-14 av, a (Într-un mod) crud.

barbár, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (în antic.) Nume dat de vechii greci și romani celui care nu era grec sau roman. 2 s.m. (la pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul Evului Mediu în Europa; (și la sg.) persoană care aparținea fiecăruia dintre aceste popoare. 3 s.m., s.f., adj. (Om) păgîn. 4 s.m., s.f., adj. Fig. (Persoană) care se comportă necivilizat, care are purtări grosolane, care este incapabilă de a înțelege cultura; (om) crud, sălbatic, grosolan. ◆ (adj.; despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează cruzime, sălbăticie, lipsă de civilizație. A apreciat că purtarea lui cu animalele este barbară. ◆ (adv.) În mod crud, sălbatic, grosolan. L-a bătut barbar. • acc. și bárbar. pl. -i, -e. /<fr. barbare, lat. barbărus, -a, -um, barbaricus, ngr. βαρβαρ, βαρβαρθσ.

*BARBAR, -ARĂ adj. sm. f. 1 Născut într’o țară ale cărei legi și obiceiuri au rămas încă în stare aproape sălbatică, nepotrivite cu acelea ale popoarelor civilizate ¶ 2 Crud, sălbatic, fără milă [fr. < lat.].

BARBAR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci și de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ Persoană cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.

BARBAR, -Ă, barbari -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație de origine străină și pe care ei o considerau inferioară din punct de vedere cultural. 2. (La m. pl.) Nume dat de istoricii burghezi popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (și la sg., rar) persoană făcînd parte dintr-un asemenea popor. La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? EMINESCU, O. I 91. 3. Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, crudă, sălbatică, neomenoasă. S-au purtat ca niște barbari, vorbind și rîzînd tare. PAS, L. I 111. ◊ (Adjectival, despre oameni sau manifestări ale lor) Bombardamente barbare. – Accentuat și: barbar.

BARBAR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație străină și pe care ei o considerau pe o treaptă de cultură inferioară. 2. (La m. pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (la sg.) persoană făcînd parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, sălbatică. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus).

BARBAR, -Ă s.m. și f. 1. Nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine care nu vorbea latina sau greaca; străin. 2. (La pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Imperiul roman în primele secole ale erei noastre; (la sg.; rar) individ care aparține unui asemenea popor. 3. (Fig.; adesea adj.) Om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. [Acc. și barbar. / < lat. barbarus, gr. barbaros – străin, cf. fr. barbare].

BARBAR, -Ă s. m. f. 1. nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine. 2. (pl.) nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu; (sg.) individ aparținând unui asemenea popor. 3. (fig.; și adj.) om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. ◊ (adv.) în mod crud, sălbatic. (< fr. barbare, lat. barbarus)

BARBAR¹ ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care ține de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 3) și substantival (despre persoane) Care este lipsit de milă; crud; nemilos; sălbatic. Purtare ~ă. 3) și substantival fig. Care vădește lipsa de respect față de cultură și civilizație; sălbatic. /<lat. barbarus, fr. barbare

barbar a. și m. 1. străin de cultură, necivilizat: popor barbar; 2. crud, neomenos: inimă barbară; 3. incult, necorect: stil barbar.

*bárbar, -ă adj. (lat. bárbarus, d. vgr. bárbaros). Străin de cultură, necivilizat: popor barbar. Fig. Crud, neomenos: inimă barbară. Impropriŭ, urît: termin barbar. Urît, aspru: limbă barbară. M. pl. Popoarele necivilizate care au năvălit în imperiu roman și în alte țări, ca Huniĭ Unguriĭ, Bulgariĭ, Tătariĭ ș.a. Adv. S’a purtat barbar. – Fals -ár (după fr.). Vechĭ. Azĭ. pop. várvar (după ngr.), crud, neomenos.

barbar adj. m., s. m., pl. barbari; adj. f., s. f. barbară, pl. barbare

barbar adj. m., s. m., pl. barbari; adj. f., s. f. barbară, pl. barbare

barbară s. f., g.-d. art. barbarei; pl. barbare

barbar

barbar, -ră.

BARBAR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)

BARBAR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. aprig, aspru, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Un om ~; se poartă ~.) 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)

barbar (barbară), adj. – Sălbatic, crud. – Var. (înv.) varvar. – Mr. varvar. Fr. barbare, din lat. barbarus. În forma sa mai veche, totuși, apare în rom. din sec. XVI, din gr. βάρβαρος, sau din rezultatul ei sl., varŭvarŭ. Der. barbarie, s. f.; barbarism, s. n.; barbariza, v.b. (a aduce în stare de barbarie); varvar(ic)esc, adj. (barbar, crud).

Barbara Prenume feminin modern, nu prea frecvent la noi, Barbára reproduce cognomenul latinesc Bárbara, corespondentul feminin al lui Barbarus, ambele atestate frecvent începînd cu epoca imperială. Semnificația numelui era clară pentru romani: adjectivul și apoi substantivul barbarus însemna „străin” (toți neromanii erau barbari), la fel ca în greacă de unde fusese împrumutat. Inițial, gr. barbaros însemna „bîlbîit”, (cuvînt indo-european, înrudit cu sanscr. barbaros, „bîlbîială”, lat. balbus și, în sfîrșit, cu rom. bîlbîi, bîlbîit, bîlbîială) și desemna pe orice străin care vorbea o limbă neînțeleasă de greci, asemuită de aceștia cu bîlbîiala (sensul de „necivilizat” este ulterior, pluralul gr. barbaroi fiind aplicat inițial tuturor populațiilor neelenice, deși multe dintre ele ajunseseră la un înalt grad de civilizație). Odată cu apariția creștinismului, bárbarus era uneori folosit și cu sensul de „necredincios, necreștin”, fiind deci sinonim cu paganus, devenit la noi păgîn (inițial acest cuvînt înseamna „sătean” și era un derivat de la pagus „sat”). În ciuda acestui fapt, lat. Bárbarus, Bárbara și gr. Bárbaros, Barbára devin nume personale frecvente în onomastica creștină și chiar calendaristice (ca și în alte cazuri, sensul cuvîntului care stă la baza unui nume personal are prea puțină importanță sau chiar este total ignorat, în onomasticonul religios pătrunzînd nume de martiri sau sfinți, nu cuvinte comune care ar putea contraveni dogmelor creștine). Foarte răspîndit în Europa este cultul unei sfinte Barbara, considerată una dintre cele patru mari martire fecioare ale creștinismului (informațiile istorice asupra existenței ei sînt nesigure; ar fi trăit prin sec. 3 și ar fi originară din Nicomedia sau din Eliopole). Înzestrată cu o serie de calități, sfînta este considerată, în credințele populare, apărătoare împotriva fulgerelor și chiar patroană a artileriei (la italieni), protectoare a femeilor, pe care le poate scăpa de boli (la germani) etc.; la români există o sărbătoare populară numită Bárbura (→ Barbu) cînd există obiceiul ca mamele să-și „îmbărbureze” copiii pentru a-i feri de „bubat” (vărsat sau variolă). Numele sărbătorii este vechi la români și continuă lat. Barbara; folosit probabil inițial și ca nume de persoană (interesante reminiscențe în onomastică pînă acum două secole), Barbara a fost înlocuit de gr. Barbára, ajuns la noi, prin intermediul slav, sub forma Varvára, Vărvara, Vîrvara, Vîrvoară, Fărvara, Vîrva, Vărvăruca, Văruca etc.; numele a fost popular, răspîndit și destul de frecvent la români. În epoca contemporană, sub influența apuseană cultă, a început să fie folosit Barbára (mai rar Barbara), cu destulă prudență însă din cauza existenței cuv. barbar. ☐ Barbara, aceeași formă pentru toate limbile, la care se adaugă formația magh. Barbála și forma calendaristică Varvara la ortodocșii de rit grecesc.

SANTA BARBARA, oraș în S.U.A. (SV Californiei); 89,5 mii loc. (2000), situat pe țărmul str. Santa Barbara (care desparte litoralul Californiei de ins. S.B. din arh. Channel). Stațiune balneară. Universitate (1946). Vizitat pentru prima dată de Sebastian Vizcaino (1602). Întemeiat în 1782 de spanioli, oraș din 1850.

Decumaria barbara L. Specie originară din America de N, regiunea S.E. înflorește primăvara-vara. Flori mici, albe, parfumate. Frunze (cca 4-9 cm lungime) verzi, lucioase, ovate, glabre. Lăstari pubescenți. Tufă agățătoare.