bandou

  • 1. Legătură de încins fruntea, capul, de legat ochii.
    surse: DN livresc
  • 2. Boltă îngustă prin care se termină capătul liber al unui portal de tunel.
    surse: DN
    • 2.1. Mulură orizontală ieșită ușor în relief.
      surse: DN

etimologie:

O definiție

bandóu sn [At: KLOPȘTOCK, F. 209 / Pl: ~ri / E: fr bandeau] (Frm) 1 Panglică legată în jurul capului sau al frunții. 2 Șuviță de păr.

Intrare: bandou
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bandou bandoul
plural bandouri bandourile
genitiv-dativ singular bandou bandoului
plural bandouri bandourilor
vocativ singular
plural

5 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

bandóu s. n., art. bandóul; pl. bandóuri

bandóu s. n., art. bandóul; pl. bandóuri

BANDÓU, bandouri, s.n.

BANDÓU s.n. 1. (Liv.) Legătură de încins fruntea, capul, de legat ochii. 2. Boltă îngustă prin care se termină capătul liber al unui portal de tunel. ♦ Mulură orizontală ieșită ușor în relief. [< fr. bandeau].

BANDÓU s.n. 1. Legătură de încins fruntea, capul, de legat ochii. 2. Cadru decorativ exterior al portalului unui tunel. 3. Mulură orizontală ieșită ușor în relief, care marchează nașterea unei bolți sau limita dintre etaje. (din fr. bandeau)