2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

báhnă sf [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 2342 / Pl: ~ne, -nuri / E: ucr бахно] 1 Loc mlăștinos (pe care crește papură sau stuf) Si: (îrg) băhnuiș, (reg) bahniță1, băhnar. 2 (Pop) Câmp mlăștinos. 3 (Reg) Iarbă care crește în baltă.

BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smârc. – Din ucr. bahno.

BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau stuf; smârc. – Din ucr. bahno.

BÁHNĂ, bahne, s. f. (Mold.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf. V. mlaștină, smîrc. Stoluri de paseri trec vîjîind, cîteva vite pasc într-o bahnă iarbă verde ca buraticul. SADOVEANU, O. VI 232. Stejarul cel drept crește pe munte, în aer viu și-n țelină sănătoasă, iar nu în bahnă. ALECSANDRI, T. 1351.

BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf. V. mlaștină, mocirlă.Ucr. bahno.

BÁHNĂ ~e f. Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smârc; mocirlă. /<ucr. bahno

BAHNĂ s.f. (Mold.) Mlaștină, mocirlă, baltă. A: Acolo va fi veselie pasărilor și găzduire sirinelor și trestie și bahnă. DM, 2v. S-au aflat trupul lui într-o bahnă întinat. N. COSTIN; cf. NCCD (gl.). // B: Acolo veselie pasărilor, odăi de turme de trestie și bahnă. BIBLIA (1688). Etimologie: ucr. bahnó. Cf. stîrmină (2). substantiv feminin

bahnă f. Mold. băltoacă, mocirlă. [Slav. BAHNO].

báhnă f., pl. e (rut. bagnó, smîrc, ceh. bahno, d. germ. bach, pîrăŭ). Loc umed pe unde a fost odată baltă: pin bahnă, unde maĭ este ĭarbă verde (Sadov. VR. 1911, 3, 335).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

báhnă (reg.) s. f., g.-d. art. báhnei; pl. báhne

báhnă s. f., g.-d. art. báhnei; pl. báhne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÁHNĂ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

bahnă s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

báhnă (báhne), s. f. – Loc mlăștinos, smîrc, baltă. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeași rădăcină ca germ. Bach „pîrîu” (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. săi, se aude numai în Mold. Der. băhniș, s. n. (loc mlăștinos); bahniță, s. f. (baltă; femeie murdară, jegoasă; țigancă); băhnos, adj. (mlăștinos); băhni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behliță, s. f. (pește, Rhodeus amarus), al cărui nume se explică prin gustul său rău. Dintre der., numai báhniță „țigancă” a fost acceptat în limba literară, datorită mai cu seamă întrebuințării termenului de către Ispirescu. Dicționarele (Damé, DAR, Candrea) îl explică prin „brunet” sau „urît”, ceea ce este evident inexact, ideea de bază fiind cea de „murdar, stricat ca apa stătută, puturos”; cu aceeași aplicare la persoane, cf. termenii identici împuțit, putoare, puturos. Este inutilă, prin urmare, încercarea făcută de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati „a se făli.” În ce privește confuzia grupurilor hn și hl, cf. duhni și duhli; aceeași confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahnă, și îl explică bulhac, s. n. (baltă), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcău (rar, Munt.), bîlhac, bulhoacă, bîlhoacă, balhui.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BAHNA, com. în jud. Neamț; 4.275 loc. (1991).

BAHNA subst. „mlaștină”. 1. Bahnă (Vr); Postol (Vr C). 2. Bahnea (16 B VI 297). 3. Bâhnáșol (ol = ul), Epifanie, din s. Bahna (17 A V 161; Isp I2). 4. Bahnari, fam., mold. < bâhnar.

BÁHNĂ (< ucr.) s. f. 1. Loc mlăștinos acoperit cu rogoz sau cu stuf; smîrc. 2. Mlaștină plană, joasă (oligotrofă), situată în special în depresiunile intramontane.

Intrare: Bahna
Bahna nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bahna
Intrare: bahnă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bahnă
  • bahna
plural
  • bahne
  • bahnele
genitiv-dativ singular
  • bahne
  • bahnei
plural
  • bahne
  • bahnelor
vocativ singular
plural